Ieremia 23

Vlăstarul Domnului

1„Vai de păstorii care distrug și risipesc oile pășunii Mele“, zice Domnul. 2De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, împotriva păstorilor care-l pasc pe poporul Meu: „Voi Mi-ați risipit oile, le-ați alungat și nu le-ați îngrijit. Iată, vă voi pedepsi pentru răutatea faptelor voastre, zice Domnul. 3Eu Însumi voi aduna rămășița oilor Mele din toate țările în care le-am alungat și le voi aduce înapoi în pășunea lor, unde vor rodi și se vor înmulți. 4Voi desemna peste ele păstori care le vor paște. Nu se vor mai teme, nu se vor înspăimânta și nu va mai lipsi niciuna dintre ele“, zice Domnul.

5„Iată, vin zile“,

zice Domnul,

„când îi voi ridica lui David

un Vlăstar drept.

El va domni ca Împărat,

va lucra cu înțelepciune

și va face judecată și dreptate în țară.

6În zilele Lui, Iuda va fi mântuit

și Israel va locui în siguranță.

Va fi cunoscut sub Numele de

«Domnul, Dreptatea noastră!».

7De aceea, iată, vin zile“, zice Domnul, „când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, Care i-a scos pe fiii lui Israel din țara Egiptului», 8ci: «Viu este Domnul, Care a scos și a adus înapoi națiunea Casei lui Israel din nord și din toate țările în care o alungase!». Atunci ei vor locui în propria lor țară“.

Mesaj cu privire la profeți

9Cu privire la profeți:

Inima îmi este zdrobită înăuntrul meu,

toate oasele îmi tremură.

Sunt ca un om beat,

ca un bărbat doborât de vin,

din cauza Domnului

și a sfintelor Lui cuvinte.

10Căci țara este plină de cei ce comit adulter.

Din cauza blestemului, țara s-a uscat

și pășunile deșertului s-au veștejit.

Alergarea lor este spre rău,

iar vigoarea lor nu este folosită spre bine.

11„Căci atât profetul, cât și preotul sunt stricați.

Chiar și în Casa Mea le-am găsit răutatea“,

zice Domnul.

12„De aceea calea lor va fi precum alunecușul;

vor fi împinși în întuneric

și vor cădea în el,

căci voi aduce nenorocirea peste ei

în anul când îi voi pedepsi“,

zice Domnul.

13„Printre profeții Samariei

am văzut următoarea scârboșenie:

ei au profețit în numele lui Baal

și l-au rătăcit astfel pe poporul Meu, Israel.

14Printre profeții Ierusalimului

am văzut un lucru dezgustător:

ei comit adulter și trăiesc în minciună.

Ei întăresc mâinile răufăcătorilor,

astfel că niciunul nu se întoarce de la răutatea lui.

Toți sunt înaintea Mea ca Sodoma,

iar locuitorii cetății ca Gomora“.

15Așa vorbește Domnul Oștirilor despre profeți:

„Iată, îi voi hrăni cu pelin

și le voi da să bea ape otrăvite,

căci, prin profeții Ierusalimului

s-a răspândit stricăciunea în toată țara“.

16Așa vorbește Domnul Oștirilor:

„Nu ascultați cuvintele pe care vi le profețesc profeții voștri,

căci ei vă dau speranțe false;

vă spun vedenii inventate de mintea lor,

care nu sunt din gura Domnului.

17Ei spun celor ce Mă disprețuiesc:

«Domnul a zis: veți avea pace!».

Iar tuturor celor ce trăiesc după încăpățânarea inimii lor

le spun: «Nu va veni asupra voastră niciun rău!».

18Dar care dintre ei a fost prezent la sfatul Domnului

ca să vadă și să audă Cuvântul Lui?

Cine a fost atent la Cuvântul Lui și l-a ascultat?

19Iată furtuna Domnului!

Furia izbucnește

și vijelia se năpustește;

se năpustește asupra capului celor răi.

20Mânia Domnului nu se va întoarce

până când El nu-Și va împlini și înfăptui

planurile inimii Lui.

În zilele de pe urmă

veți înțelege clar lucrul acesta.

21Nu Eu i-am trimis pe acești profeți,

dar ei au alergat.

Nu Eu le-am vorbit,

dar ei au profețit.

22Dacă ar fi fost prezenți la sfatul Meu,

ar fi vestit poporului Meu cuvintele Mele

și l-ar fi întors de la calea lui cea rea,

de la răutatea faptelor lui.

23Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape“,

zice Domnul,

„nu și un Dumnezeu de departe?

24Se poate ascunde cineva în locuri secrete

fără ca Eu să-l văd?“,

zice Domnul.

„Nu umplu Eu cerurile și pământul?“,

zice Domnul.

25„Am auzit ce spun profeții care profețesc minciuni în Numele Meu, zicând: «Am avut un vis! Am avut un vis!». 26Până când vor continua profeții aceștia să profețească minciunile și înșelătoriile minții lor? 27Ei plănuiesc să-l facă pe poporul Meu să-Mi uite Numele prin visele lor pe care și le povestesc unul altuia, tot așa cum strămoșii lor Mi-au uitat Numele în favoarea lui Baal. 28Profetul care a avut un vis să istorisească visul, dar cel care are Cuvântul Meu, să spună Cuvântul Meu în adevăr. Ce-au de-a face paiele cu grânele?“, zice Domnul. 29„Nu este Cuvântul Meu ca un foc și ca un ciocan care sfărâmă stânca?“, zice Domnul.

30„De aceea, iată“, zice Domnul, „sunt împotriva profeților care fură cuvintele Mele unul de la altul. 31Iată“, zice Domnul, „sunt împotriva profeților care iau vorba lor și apoi spun «O rostire»! 32Iată, sunt împotriva celor ce profețesc vise mincinoase, zice Domnul. Ei le istorisesc și rătăcesc astfel poporul Meu cu minciunile și cu îndrăzneala lor. Nu Eu i-am trimis și nu Eu le-am poruncit. Ei nu sunt de niciun folos pentru poporul acesta“, zice Domnul.

Despre profețiile false

33„Când poporul acesta sau un profet, sau un preot te va întreba, zicând: «Care este rostirea Domnului?», să le spui: «Ce rostire? Vă voi părăsi!», zice Domnul. 34Iar pe profetul, preotul sau poporul care va zice: «O rostire a Domnului!», îl voi pedepsi Eu, atât pe acel om, cât și familia lui. 35Prin urmare, să ziceți astfel, fiecare prietenului său și fiecare fratelui său: «Ce a răspuns Domnul?» sau: «Ce a vorbit Domnul?». 36Dar să nu mai ziceți: «O rostire a Domnului!», căci rostirea devine pentru fiecare propriul lui cuvânt și, astfel, voi pervertiți cuvintele Dumnezeului celui Viu, Domnul Oștirilor, Dumnezeul nostru. 37Să zici profetului astfel: «Ce ți-a răspuns Domnul?» sau: «Ce a vorbit Domnul?». 38Dacă însă veți mai zice: «O rostire a Domnului!», atunci așa vorbește Domnul: «Pentru că spuneți cuvintele acestea: ‘O rostire a Domnului!’, deși Eu am trimis la voi, zicându-vă să nu mai spuneți: ‘O rostire a Domnului’, 39iată, vă voi uita și vă voi ridica din prezența Mea, atât pe voi, cât și cetatea pe care v-am dat-o vouă și strămoșilor voștri. 40Voi pune peste voi un dispreț veșnic și o rușine veșnică și acestea nu vor fi uitate»“.

Marcu 6

Necredința celor din Nazaret

(Mt. 13:54-58; Lc. 4:16-30)

1 Isus a ieșit de acolo și a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. 2Când a venit ziua Sabatului, a început să-i învețe pe oameni în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, erau uimiți și ziceau:

„De unde Îi vin Acestuia aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I-a fost dată și cum de se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? 3Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și surorile Lui nu sunt oare aici, printre noi?“. Și, astfel, ei se îndoiau de El.

4Isus însă le-a zis: „Un profet nu este lipsit de onoare decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui“. 5Și n-a putut să facă acolo nicio minune, în afară de faptul că Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. 6Și era uimit de necredința lor.

Trimiterea celor doisprezece

(Mt. 10:1, 9-14; Lc. 9:1-6)

Isus străbătea satele de jur-împrejur, învățându-i pe oameni. 7El i-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate.

8Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să nu ia nici pâine, nici traistă, nici monede de bronz la brâu, 9ci să se încalțe cu sandale, dar să nu-și ia două cămăși. 10El le-a mai zis: „În orice casă intrați, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela. 11Iar dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți de acolo, ca mărturie împotriva lor“.

12Ei au plecat și au predicat că toți trebuie să se pocăiască. 13Alungau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu ulei și îi vindecau.

Ioan Botezătorul este decapitat

(Mt. 14:1-12; Lc. 9:7-9)

14Regele Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin El!“. 15Alții ziceau: „Este Ilie!“, iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeți!“.

16Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, pe care l-am decapitat, a înviat!“. 17Căci Irod însuși, după ce a trimis să pună mâna pe Ioan, l-a legat în închisoare din cauza Irodiadei, soția lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, 18iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ți este permis s-o ai pe soția fratelui tău!“. 19Irodiada îl dușmănea pe Ioan și voia să-l omoare, dar nu putea, 20pentru că Irod se temea de Ioan, știindu-l un bărbat drept și sfânt, și îl proteja. Când îl asculta, stătea mult pe gânduri; totuși, îl asculta cu plăcere.

21A venit însă o zi potrivită, când Irod, la sărbătorirea zilei sale de naștere, a dat un ospăț nobililor săi, ofițerilor și conducătorilor Galileei. 22Când fata Irodiadei a intrat și a dansat, lui Irod și celor ce ședeau la masă le-a plăcut.

Regele i-a zis atunci fetei:

‒ Cere-mi orice dorești și-ți voi da!

23Apoi i-a jurat:

‒ Orice-mi vei cere, îți voi da, până la o jumătate din regatul meu!

24Ea a ieșit și a întrebat-o pe mama ei:

‒ Ce să cer?

Aceasta i-a răspuns:

‒ Capul lui Ioan Botezătorul!

25Atunci ea a intrat în grabă la rege, adresându-i următoarea cerere:

‒ Doresc să-mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!

26Regele s-a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, n-a vrut s-o refuze. 27Și regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă pe o tavă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, 28i-a adus capul pe o tavă și i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. 29Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul și l-au pus într-un mormânt.

Isus hrănește peste cinci mii de oameni

(Mt. 14:13-21; Lc. 9:10-17; Ioan 6:1-13)

30Apostolii s-au adunat la Isus și I-au istorisit tot ce făcuseră și tot ce-i învățaseră pe oameni. 31Isus le-a zis: „Veniți cu Mine într-un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți-vă puțin!“. Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n-aveau timp nici măcar să mănânce.

32Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. 33Dar mulți i-au văzut plecând și i-au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor. 34Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-au păstor. Și a început să-i învețe multe lucruri.

35Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis:

‒ Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. 36Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să-și cumpere ceva de mâncare.

37Însă Isus, răspunzând, le-a zis:

‒ Dați-le voi să mănânce!

Ei L-au întrebat:

‒ Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari și să le dăm să mănânce?

38Isus i-a întrebat:

‒ Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți!

După ce au aflat, I-au răspuns:

‒ Cinci pâini și doi pești.

39Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți pe iarba verde, în grupuri. 40Și ei s-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. 41El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești. 42Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. 43Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești. 44Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.

Isus umblă pe mare

(Mt. 14:22-33; Ioan 6:16-21)

45Imediat după aceea, Isus i-a grăbit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să traverseze marea înaintea Lui spre Betsaida, în timp ce El va trimite mulțimea acasă. 46După ce Și-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să Se roage.

47Când s-a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. 48A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții, Isus a venit spre ei, umblând pe mare. Voia să ajungă alături de ei. 49Când L-au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, 50pentru că toți s-au speriat când L-au văzut.

Dar Isus le-a vorbit imediat și le-a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“. 51După ce S-a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, 52căci nu înțeleseseră ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

Isus vindecă bolnavii în Ghenezaret

(Mt. 14:34-36)

53După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo. 54Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. 55Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus. 56Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați.