2 Corinteni 5

1Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică. 2Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc, 3negreșit, dacă atunci când vom fi îmbrăcați nu vom fi găsiți dezbrăcați de el. 4Chiar în cortul acesta deci gemem apăsați, nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghițit de viață. 5Și Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. 6Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, 7pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere. 8Da, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. 9De aceea ne și silim să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă. 10Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Făptura cea nouă

11Ca unii care cunoaștem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredințăm, dar Dumnezeu ne cunoaște bine și nădăjduiesc că și voi ne cunoașteți bine în cugetele voastre. 12Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăși înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveți cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfățișare, și nu cu ce este în inimă. 13În adevăr, dacă ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. 14Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci au murit. 15Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei. 16Așa că, de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii, și chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuși acum nu-L mai cunoaștem în felul acesta. 17Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. 18Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării; 19că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. 20Noi dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu! 21Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

2 Cronici 32

Năvălirea lui Sanherib, împăratul Asiriei

1După aceste lucruri și după aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda și a împresurat cetățile întărite, cu gând să pună mâna pe ele. 2Ezechia, văzând că a venit Sanherib și că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, 3s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Și ei au fost de părerea lui. 4S-au strâns o mulțime de oameni și au astupat toate izvoarele și pârâul care curge prin mijlocul ținutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să găsească împărații Asiriei, la venirea lor, ape din belșug?” 5Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat și l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo, în cetatea lui David, și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi. 6A pus căpetenii de război peste popor și le-a adunat la el pe locul deschis de la poarta cetății. Vorbindu-le inimii, a zis: 7„Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea împăratului Asiriei și înaintea întregii mulțimi care este cu el, căci cu noi sunt mai mulți decât cu el! 8Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru, care ne va ajuta și va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

Trimișii lui Sanherib

9După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau la Ierusalim să le spună: 10„Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: ‘Pe ce se bizuiește încrederea voastră, de stați împresurați la Ierusalim? 11Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin foamete și prin sete, când zice: «Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei»? 12Oare nu Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele Domnului și a dat porunca aceasta lui Iuda și Ierusalimului: «Să vă închinați numai unui altar și să aduceți tămâie numai pe el»? 13Nu știți ce am făcut noi, eu și părinții mei, tuturor popoarelor celorlalte țări? Dumnezeii neamurilor acestor țări au putut ei să le izbăvească țările din mâna mea? 14Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri pe care le-au nimicit părinții mei a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea? 15Să nu vă amăgească Ezechia dar și să nu vă înșele astfel; nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărății n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea și din mâna părinților mei: cu cât mai puțin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!’” 16Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva robului Său Ezechia. 17Și a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte țări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.” 18Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza și spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, și să poată pune astfel stăpânire pe cetate. 19Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omenești.

Nimicirea lui Sanherib

20Împăratul Ezechia și prorocul Isaia, fiul lui Amoț, au început să se roage pentru lucrul acesta și au strigat către cer. 21Atunci, Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toți vitejii, domnitorii și căpeteniile. Și împăratul s-a întors rușinat în țara lui. A intrat în casa dumnezeului său, și cei ce ieșiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor și i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau. 23Mulți au adus Domnului daruri în Ierusalim și au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălțat în ochii tuturor popoarelor.

Boala și moartea lui Ezechia

24În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit și i-a dat un semn. 25Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. 26Atunci, Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, și mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieții lui Ezechia. 27Ezechia a avut multe bogății și multă slavă. Și-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi și de toate lucrurile care se pot dori; 28hambare pentru roadele de grâu, de must și de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. 29Și-a zidit cetăți și a avut belșug de boi și de oi, căci Dumnezeu îi dăduse multe avuții. 30Tot Ezechia a astupat și gura de sus a apelor Ghihon și le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui. 31Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în țară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui. 32Celelalte fapte ale lui Ezechia și faptele lui evlavioase sunt scrise în vedenia prorocului Isaia, fiul lui Amoț, în cartea împăraților lui Iuda și Israel. 33Ezechia a adormit cu părinții săi și l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Și, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

Eclesiastul 1

Mersul tuturor lucrurilor

1Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune. 3Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare? 4Un neam trece, altul vine și pământul rămâne veșnic în picioare. 5Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. 7Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. 8Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. 9Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. 11Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.

Deșertăciunea tuturor lucrurilor

12Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! 15Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. 16Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.” 17Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. 18Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.

Isaia 27

1În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare și tare leviatanul, Babilonul, șarpele fugar (Asur), și leviatanul, șarpele inelat (Babel), și va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul). 2În ziua aceea, cântați o cântare asupra viei celei mai alese: 3„Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte, ca să n-o vatăme nimeni. 4N-am nicio mânie. Dar, dacă voi găsi mărăcini și spini, voi merge la luptă împotriva lor și-i voi arde pe toți, 5afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” 6În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli și va umple lumea cu roadele lui. 7L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau? 8Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năprasnică a vântului de răsărit. 9Astfel, nelegiuirea lui Iacov a fost ispășită și iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca niște pietre de var prefăcute în țărână; idolii Astarteei și stâlpii Soarelui nu se vor mai ridica. 10Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuință lăsată și părăsită ca pustia. În ea paște vițelul, în ea se culcă și-i mănâncă ramurile. 11Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el și Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat. 12În vremea aceea, Domnul va scutura roade de la cursul râului până la pârâul Egiptului, iar voi veți fi strânși unul câte unul, copii ai lui Israel! 13În ziua aceea, se va suna cu trâmbița cea mare și atunci se vor întoarce cei surghiuniți din țara Asiriei și fugarii din țara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului pe muntele cel sfânt, Ierusalim.