top of page
Caută

27 August


1 Samuel 20, 1 Corinteni 2


 


1 Samuel 20

David, înștiințat de Ionatan

1David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan și a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viața?” 2Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de știre. Pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.” 3David a zis iarăși, jurând: „Tatăl tău știe bine că am căpătat trecere înaintea ta și va fi zis: ‘Să nu știe Ionatan, căci s-ar întrista.’ Dar viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu este decât un pas între mine și moarte.” 4Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.” 5Și David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă și ar trebui să șed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc și să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia. 6Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: ‘David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem, în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.’ 7Și dacă va zice: ‘Bine!’ atunci robul tău n-are nimic de temut, dar, dacă-l va apuca mânia, să știi că pieirea mea este lucru hotărât din partea lui. 8Arată-ți dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ înaintea Domnului. Și dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viața. De ce să mă mai duci până la tatăl tău?” 9Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ți dau de știre dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu și amenință să te ajungă!” 10David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de știre dacă tatăl tău ți-ar răspunde cu asprime?” 11Și Ionatan a zis lui David: „Vino, să ieșim pe câmp.” Și au ieșit amândoi pe câmp. 12Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul Dumnezeul lui Israel că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine și, de va gândi bine de David, 13Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ți dea de știre! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ți facă rău, iarăși îți voi da de știre și te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace, și Domnul să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu! 14Dacă voi mai trăi, să te porți față de mine cu o bunătate ca a Domnului și, dacă voi muri, 15să nu îți îndepărtezi niciodată bunătatea față de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmașii lui David de pe fața pământului. 16Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să Se răzbune pe vrăjmașii lui David!” 17Ionatan a întărit și mai mult față de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui. 18Ionatan i-a zis: „Mâine este lună nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol. 19Să te cobori a treia zi până în fundul locului în care te ascunseseși în ziua când cu întâmplarea aceea și să rămâi lângă piatra Ezel. 20Eu voi trage trei săgeți înspre piatra aceasta, ca și când aș lovi la țintă. 21Și voi trimite un tânăr și-i voi zice: ‘Du-te de găsește săgețile!’ Dacă-i voi zice: ‘Iată că săgețile sunt dincoace de tine, ia-le!’, atunci să vii, căci este pace pentru tine și n-ai să te temi de nimic, viu este Domnul! 22Dar, dacă voi zice tânărului: ‘Iată că săgețile sunt dincolo de tine’, atunci să pleci, căci Domnul te trimite. 23Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul pe care ni l-am dat unul altuia.” 24David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă și împăratul a luat loc la ospăț ca să mănânce. 25Împăratul a șezut ca de obicei pe scaunul lui, lângă perete. Ionatan s-a sculat și Abner a șezut lângă Saul, dar locul lui David a rămas gol. 26Saul n-a zis nimic în ziua aceea, „căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat, negreșit nu este curat”. 27A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Și Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?” 28Ionatan a răspuns lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. 29El a zis: ‘Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, și frate-meu mi-a spus lucrul acesta, deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd frații.’ Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.” 30Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a zis: „Fiu rău și neascultător, nu știu eu că ți-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre rușinea ta și spre rușinea mamei tale? 31Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi liniște nici pentru tine, nici pentru împărăția ta. Și acum trimite să-l caute și să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.” 32Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, și i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?” 33Și Saul și-a îndreptat sulița spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înțeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David. 34S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse. 35A doua zi de dimineață, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David și era însoțit de un băiețaș. 36El i-a zis: „Dă fuga și găsește săgețile pe care le voi trage.” Băiatul a alergat, și Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el. 37Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine.” 38I-a strigat iarăși: „Iute, grăbește-te, nu te opri!” Și băiatul lui Ionatan a strâns săgețile și s-a întors la stăpânul lui. 39Băiatul nu știa nimic: numai Ionatan și David înțelegeau lucrul acesta. 40Ionatan a dat băiatului armele și i-a zis: „Du-te și du-le în cetate.” 41După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrățișat și au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând. 42Și Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: ‘Domnul să fie pe vecie între mine și tine, între sămânța mea și sămânța ta!’”

David s-a sculat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.


1 Corinteni 2

Propovăduirea lui Pavel

1Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită. 2Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit. 3Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos și plin de cutremur. 4Și învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, 5pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Înțelepciunea creștină

6Totuși ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți este o înțelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți. 7Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, 8și pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 10Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. 12Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. 14Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. 15Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul și el însuși nu poate fi judecat de nimeni. 16Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.

0 comentarii

Comentarios


bottom of page