Isaia 25, 3 Ioan 1

Isaia 25

Laudă pentru eliberarea de sub opresiune

1O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu!

Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău,

căci ai făcut lucruri minunate,

lucruri plănuite demult,

care s-au împlinit cu credincioșie.

2Ai transformat cetatea într-un morman de moloz,

citadela într-o ruină.

Fortăreața străinilor nu mai este o cetate;

ea nu va mai fi niciodată reconstruită.

3De aceea popoarele puternice Te vor glorifica

și cetățile națiunilor groaznice se vor teme de Tine.

4Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac,

un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său,

un adăpost în furtună

și o umbră în mijlocul caniculei,

atunci când suflarea celor groaznici

era ca furtuna împotriva unui zid,

5ca arșița soarelui într-un loc uscat.

Tu aduci la tăcere zarva străinilor

și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor,

tot astfel și cântarea celor groaznici încetează.

6 Domnul Oștirilor va pregăti

pe muntele acesta, pentru toate popoarele,

un ospăț cu cărnuri grase,

un ospăț cu vinuri bune –

cărnuri pline de măduvă

și vinuri limpezite.

7Pe muntele acesta El va nimici vălul

care acoperă toate popoarele,

învelitoarea care înfășoară toate națiunile.

8El va înghiți moartea pentru totdeauna.

Stăpânul Domn va șterge lacrimile

de pe toate fețele

și va îndepărta de pe tot pământul

disprețul poporului Său,

căci Domnul a vorbit.

9În ziua aceea se va zice:

„Iată, Acesta este Dumnezeul nostru.

Ne-am pus speranța în El și El ne-a mântuit.

Acesta este Domnul în Care ne-am pus speranța.

Să fim veseli și să ne bucurăm în mântuirea Sa!“.

10Mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.

Moabiții însă vor fi călcați de El în picioare,

așa cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

11Acolo, pe munte, își vor întinde mâinile,

așa cum își întinde înotătorul mâinile să înoate.

El le va doborî mândria,

în pofida abilității mâinilor lor.

12El va dărâma fortificațiile înalte ale zidurilor tale,

le va doborî

și le va arunca la pământ,

chiar în țărână.

3 Ioan 1

1Prezbiterul,

către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr.

2Preaiubitule, mă rog să-ți meargă bine în toate și să fii sănătos, așa cum îi merge bine sufletului tău. 3Căci m-am bucurat foarte mult când au venit niște frați și au mărturisit că ești credincios adevărului și că trăiești în adevăr. 4Nu am bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii mei că trăiesc în adevăr.

5Preaiubitule, tu arăți credincioșie în orice lucrezi pentru frați, și chiar pentru străini. 6Ei au mărturisit înaintea bisericii cu privire la dragostea ta. Și bine vei face să-i trimiți mai departe în călătoria lor într-un mod demn de Dumnezeu. 7Căci ei și-au început călătoria de dragul Numelui Său, fără să primească nimic de la cei care provin din alte națiuni. 8Așadar, noi suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim lucrători împreună cu adevărul.

9Am scris ceva bisericii, dar Diotrefus, care dorește să aibă întâietate între ei, nu ne acceptă. 10De aceea, dacă voi veni, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Și nu se mulțumește doar cu acestea, dar nu-i primește nici pe frați, iar pe cei ce doresc să-i primească, îi împiedică și-i alungă din biserică.

11Preaiubitule, nu imita răul, ci binele. Cel ce face binele este din Dumnezeu. Cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. 12Toți depun o mărturie bună despre Demetrius, chiar și adevărul însuși. Dar și noi mărturisim, și știi că mărturia noastră este adevărată.

13Aveam multe să-ți scriu, dar nu vreau să-ți scriu cu cerneală și condei, 14ci sper să te văd în curând și atunci vom vorbi față în față.

15Pace ție! Prietenii de aici te salută.

Salută-i pe prietenii de acolo, pe fiecare pe nume.