top of page

28 Ianuarie

  • acum 1 zi
  • 9 min de citit
Matei 21,  Zaharia 9, Psalmul 80, Isaia 62
Matei 21, Zaharia 9, Psalmul 80, Isaia 62




Matei 21

Intrarea Domnului în Ierusalim

(Mc. 11:1‑10; Lc. 19:28‑38; Ioan 12:12‑19)

1Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, 2zicându-le: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Imediat ce intrați în el, veți găsi un măgar legat și un măgăruș împreună cu el. Dezlegați-i și aduceți-i la Mine! 3Dacă vă va spune cineva ceva, să-i ziceți că Domnul are nevoie de ei. Și imediat îi va trimite“.

4Acest lucru s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:

5„Spuneți-i fiicei Sionului:

«Iată că Împăratul tău vine la tine,

blând și călare pe un măgar,

alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe»“.

6Ucenicii s-au dus și au făcut așa cum le poruncise Isus. 7Au adus măgarul și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, iar Isus S-a așezat pe ele. 8Cea mai mare parte din mulțime își așternea hainele pe drum, iar alții tăiau ramuri din pomi și le așterneau pe drum. 9Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care-L urmau strigau:

„Osana, Fiul lui David!“

„Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“

„Osana în locurile preaînalte!“.

10Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea a început să se agite, întrebându-se:

‒ Cine este Acesta?

11Mulțimile răspundeau:

‒ Acesta este Profetul Isus, din Nazaretul Galileei!

Isus alungă comercianții din Templu

(Mc. 11:15‑19; Lc. 19:45‑47; Ioan 2:13‑17)

12Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei 13și le-a zis: „Este scris:

«Casa Mea va fi numită

o casă de rugăciune»,

dar voi faceți din ea o «peșteră de tâlhari»“.

14Au venit la El, în Templu, niște orbi și ologi, iar El i-a vindecat.

15Dar conducătorii preoților și cărturarii, când au văzut lucrurile minunate pe care le făcea și pe copiii care strigau în Templu: „Osana, Fiul lui David!“, s-au indignat 16și I-au zis:

‒ Auzi ce spun aceștia?

Isus le-a răspuns:

‒ Da. N-ați citit niciodată:

„Din gura copilașilor și a sugarilor

Ți-ai pregătit laudă!“?

17Și, lăsându-i, a ieșit din cetate, S-a îndreptat spre Betania și a înnoptat acolo.

Puterea rugăciunii

(Mc. 11:12‑14, 20‑24)

18Dimineața, în timp ce Se întorcea în cetate, lui Isus I s-a făcut foame. 19A văzut un smochin lângă drum și S-a dus spre el, dar n-a găsit nimic în el, în afară de frunze. Atunci i-a zis: „În veci să nu mai iasă rod din tine!“. Și deodată smochinul s-a uscat.

20Ucenicii au rămas uimiți când au văzut acest lucru și L-au întrebat:

‒ Cum de s-a uscat smochinul așa, deodată?

21Isus, răspunzând, le-a zis:

‒ Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință și nu v-ați îndoi, ați face nu doar ce-am făcut Eu smochinului, ci, chiar dacă ați zice acestui munte: „Ridică-te și aruncă-te în mare!“, s-ar întâmpla întocmai! 22Toate lucrurile pe care le cereți în rugăciune, cu credință, le veți primi.

Autoritatea lui Isus

(Mc. 11:27‑33; Lc. 20:1‑8)

23A intrat apoi în Templu.

În timp ce Isus îi învăța pe oameni, s-au apropiat de El conducătorii preoților și bătrânii poporului, zicând:

‒ Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate?

24Isus, răspunzând, le-a zis:

‒ Vă voi întreba și Eu un singur lucru, iar dacă Îmi veți răspunde, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. 25Botezul lui Ioan de unde era? Din Cer sau de la oameni?

Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din Cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?», 26iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», ne temem de mulțime, fiindcă toți îl consideră pe Ioan un profet“.

27Așa că, răspunzându-I lui Isus, au zis:

‒ Nu știm!

Atunci și El le-a zis:

‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda celor doi fii

28‒ Ce părere aveți? Un om avea doi copii. S-a apropiat de primul și i-a zis: „Copile, du-te și lucrează astăzi în vie!“. 29Dar el, răspunzând, a zis: „Nu vreau!“. Mai târziu însă i-a părut rău și s-a dus. 30Apoi tatăl s-a apropiat și de celălalt și i-a spus același lucru. Acesta, răspunzând, a zis: „Da, stăpâne!“, dar nu s-a dus. 31Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?

Ei au zis:

‒ Primul!

Isus le-a zis:

‒ Adevărat vă spun că prostituatele și colectorii de taxe merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu! 32Căci a venit Ioan la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut. Dar colectorii de taxe și prostituatele l-au crezut. Iar voi, deși ați văzut aceasta, nu v-a părut rău mai târziu, ca să puteți astfel să-l credeți.

Pilda viticultorilor

(Mc. 12:1‑12; Lc. 20:9‑19)

33‒ Ascultați o altă pildă: era un om, stăpânul unei case, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat o presă de struguri în ea și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. 34Când s-a apropiat vremea roadelor, și-a trimis sclavii la viticultori, ca să ia roadele ce i se cuvin.

35Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36Stăpânul a trimis apoi alți sclavi, mai mulți decât primii, dar și cu aceștia au făcut la fel. 37La urmă, l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“.

38Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiu, și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm și să-i luăm moștenirea!“. 39Și l-au apucat, l-au scos afară din vie și l-au omorât.

40Așadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori?

41Ei au răspuns:

‒ Pe răii aceia îi va nimici într-un mod cumplit, iar via o va arenda altor viticultori, care-i vor da roadele la vremea lor.

42Isus i-a întrebat:

‒ N-ați citit niciodată în Scripturi că:

„Piatra pe care au respins-o zidarii

a devenit Piatra din capul unghiului.

Domnul a făcut acest lucru

și este minunat în ochii noștri!“?

43De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui popor care va produce roadele ei. 44Cel ce cade peste această piatră va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea îl va spulbera.

45Când conducătorii preoților și fariseii I-au auzit pildele, au înțeles că Isus vorbește despre ei. 46Și au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțimi, pentru că acestea Îl considerau profet.


Zaharia 9

Judecată împotriva dușmanilor lui Israel

1O rostire a Cuvântului Domnului este în țara Hadrak,

iar Damascul este locul ei de odihnă.

Căci înspre Domnul este îndreptat ochiul omului

și al tuturor semințiilor lui Israel,

2precum și al Hamatului, care se învecinează cu Hadrak,

și al Tyrului și Sidonului,

chiar dacă sunt foarte înțelepte.

3Tyr și-a construit o cetățuie;

a strâns argint, ca praful de mult,

și aur, la fel de mult ca noroiul de pe străzi.

4Iată, însă, că Stăpânul îl va lua în stăpânire,

îi va prăbuși puterea în mare

și va fi distrus de foc.

5Așchelonul va privi și se va teme,

Gaza se va zvârcoli de durere,

iar Ekronul va face la fel,

căci speranța lor va fi dată de rușine.

Regele din Gaza va pieri,

iar Așchelonul nu va mai fi locuit.

6Un bastard va locui în Așdod

și voi reteza mândria filistenilor.

7Le voi scoate sângele din gură

și spurcăciunile dintre dinți.

Totuși, le va fi lăsată o rămășiță pentru Dumnezeul nostru

și ea va fi ca un clan în Iuda,

iar Ekronul va fi ca iebusiții.

8Îmi voi așeza tabăra în jurul Casei Mele,

ca s-o apăr de invadatori,

și niciodată nu va mai trece asupritorul peste ei,

fiindcă acum Eu Însumi veghez cu ochii Mei.

Venirea Împăratului Sionului

9Saltă de veselie, fiică a Sionului!

Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului!

Iată că Împăratul tău vine la tine,

drept și învingător,

smerit și călare pe un măgar,

alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe.

10Voi distruge carele din Efraim

și caii din Ierusalim,

iar arcurile de luptă vor fi distruse.

El va vesti națiunilor pacea,

iar stăpânirea Lui se va întinde de la o mare la cealaltă

și de la râu până la marginile pământului.

11Cât despre tine, datorită sângelui legământului Meu cu tine,

îți voi elibera captivii din groapa fără apă.

12Întoarceți-vă în fortăreață, prizonieri ai speranței!

O spun chiar astăzi că te voi restaura

și-ți voi da de două ori mai mult.

13Căci Mi-l încordez pe Iuda ca pe un arc,

iar pe Efraim îl potrivesc ca pe o săgeată.

Îi voi ridica pe fiii tăi, Sionule,

împotriva fiilor tăi, Iavane,

și te voi face ca sabia unui viteaz.

Domnul Se va arăta

14 Domnul Se va arăta deasupra lor

și săgeata Lui va porni ca un fulger.

Stăpânul Domn va suna din trâmbiță

și va înainta prin furtuna din sud.

15 Domnul Oștirilor îi va proteja,

iar ei vor devora,

vor zdrobi pietrele de praștie.

Ei vor bea și vor striga ca amețiți de vin.

Vor fi plini ca un pahar,

ca și colțurile altarului.

16 Domnul, Dumnezeul lor, îi va salva în ziua aceea,

ca pe turma poporului Său.

Asemenea pietrelor unei coroane,

așa vor străluci deasupra țării Sale!

17Cât de minunați și cât de frumoși vor fi!

Grânele îi vor face înfloritori pe tineri

iar mustul – pe fecioare.


Psalmii 80

Pentru dirijor. De cântat precum „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.

1Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,

Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!

Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, strălucește

2peste Efraim, Beniamin și Manase!

Trezește-Ți puterea

și vino să ne salvezi!

3Dumnezeule, adu-ne înapoi!

Fă să strălucească fața Ta

și vom fi salvați!

4 Doamne, Dumnezeul Oștirilor,

până când Te vei mai mânia

la auzul rugăciunii poporului Tău?

5Îi hrănești cu pâinea lacrimilor

și le dai să bea lacrimi din plin.

6Ne-ai făcut un subiect de dispută pentru vecinii noștri,

iar dușmanii noștri râd între ei.

7Dumnezeul Oștirilor, adu-ne înapoi!

Fă să strălucească fața Ta

și vom fi salvați!

8Ai adus o vie din Egipt,

ai alungat națiuni și ai plantat-o.

9Ai făcut loc înaintea ei,

iar ea a prins rădăcini și a umplut țara.

10Munții au fost acoperiți de umbra ei,

și cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.

11Își trimitea mlădițele până la mare,

până la râu se întindeau vlăstarele ei.

12De ce i-ai străpuns gardul,

ca s-o smulgă toți cei ce trec pe drum?

13O râmă mistrețul din pădure

și o pasc animalele câmpului.

14Dumnezeu al Oștirilor, întoarce-Te, Te rog!

Privește din Ceruri și uită-Te cu atenție!

Cercetează via aceasta,

15rădăcina pe care a plantat-o dreapta Ta

și fiul pe care l-ai întărit pentru Tine!

16Este arsă de foc și tăiată.

Poporul Tău piere din cauza mustrării feței Tale.

17Mâna Ta să fie peste omul de la dreapta Ta,

peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru Tine!

18Atunci nu ne vom mai întoarce de la Tine!

Înviorează-ne și vom chema Numele Tău!

19 Doamne, Dumnezeul Oștirilor, adu-ne înapoi!

Fă să strălucească fața Ta

și vom fi salvați!


Isaia 62

Sionul primește un nume nou

1„De dragul Sionului nu voi tăcea,

de dragul Ierusalimului nu voi rămâne tăcut,

până când dreptatea lui nu va răsări ca zorile

și mântuirea lui nu va arde ca o torță.

2Națiunile vor vedea dreptatea ta

și toți împărații vor privi gloria ta.

Ți se va pune un nume nou,

unul pe care-l va hotărî gura Domnului.

3Vei fi o coroană frumoasă în mâna Domnului

și o cunună regală în palma Dumnezeului tău.

4Nu te vor mai numi «Cea părăsită»,

iar țara ta n-o vor mai numi «Pustietate»,

ci te vor numi «Plăcerea Mea este în ea»,

iar țara ta o vor numi «Măritată»,

pentru că Domnul Își va găsi plăcerea în tine,

iar țara ta va fi măritată.

5Așa cum un tânăr se căsătorește cu o fecioară,

tot așa fiii tăi se vor căsători cu tine.

Așa cum un mire se bucură de mireasa lui,

tot așa se va bucura Dumnezeul tău de tine.

6Am pus străjeri pe zidurile tale, Ierusalime!

Toată ziua și toată noaptea, fără oprire,

ei nu vor tăcea!

Voi, care-I aduceți aminte Domnului,

nu vă odihniți

7și nu-I dați pace până nu restaurează Ierusalimul

și până nu-l face o laudă pe pământ!“

8 Domnul a jurat cu mâna Sa dreaptă,

cu brațul Său puternic:

„Nu voi mai da grânele tale

ca hrană dușmanilor tăi,

iar fiii străinului nu vor mai bea mustul

pentru care tu ai muncit din greu,

9ci cei ce adună grânele le vor și mânca

și-L vor lăuda pe Domnul,

iar cei ce adună strugurii vor bea mustul

în curțile Sfântului Meu Lăcaș“.

10Intrați! Intrați pe porți!

Pregătiți calea pentru popor!

Construiți! Construiți drumul larg!

Îndepărtați pietrele!

Ridicați un steag pentru popoare!

11Iată că Domnul a vestit

până la capătul pământului:

„Spuneți fiicei Sionului:

«Iată, Mântuitorul tău vine la tine!

Iată, plata Lui este cu El

și răsplata Lui merge înaintea Lui!»“.

12Ei vor fi numiți: „Poporul sfânt“,

„Răscumpărați ai Domnului“,

iar tu vei fi numită: „Cea căutată“,

„Cetate nepărăsită“.

 
 
 

Comentarii


bottom of page