top of page

29 Mai


ree

Isaia 27, Iuda 2





Isaia 27

Restaurarea lui Israel

1În ziua aceea,

Domnul va pedepsi

cu sabia Sa aspră, mare și puternică

leviatanul, șarpele fugar,

leviatanul, șarpele încolăcit.

Îl va ucide pe monstrul care este în mare!

2În ziua aceea,

va exista o vie aleasă:

„Cântați despre ea!

3Eu, Domnul, sunt veghetorul ei:

o ud tot timpul

și o păzesc zi și noapte,

pentru ca nimeni să nu-i facă rău.

4Nu mai sunt mânios.

Însă, dacă cineva îmi oferă spini și mărăcini,

voi mărșălui împotriva lor

și îi voi arde pe toți,

5doar dacă nu cumva aceștia vor căuta protecția Mea

și vor face pace cu Mine,

da, vor face pace cu Mine“.

6 În zilele care vin, Iacov va prinde rădăcină,

Israel va înflori, va da lăstari

și va umple întreaga lume cu rod.

7L-a lovit oare Dumnezeu,

cum i-a lovit pe cei ce-l loveau?

A fost ucis el

cum au fost uciși cei ce-l omorau?

8Te-ai certat cu el cu măsură când l-ai alungat!

Cu suflarea Sa năprasnică l-a îndepărtat

în ziua când a suflat vântul de est.

9Prin urmare, astfel va fi ispășită nelegiuirea lui Iacov,

acesta va fi rodul deplin

al îndepărtării păcatului său:

când El va face din toate pietrele altarelor

niște pietre de var, zdrobite în bucăți,

nu vor mai rămâne în picioare nici așerele

și nici altarele pentru tămâiere.

10Căci cetatea fortificată a ajuns în singurătate;

a ajuns o locuință abandonată și părăsită ca un deșert.

Acolo pasc vițeii,

acolo se odihnesc

și-i distrug crengile.

11Când ramurile i se usucă, sunt rupte,

iar femeile vin și fac foc cu ele.

Deoarece acesta este un popor fără pricepere,

Cel Ce l-a făcut nu Se va îndura de el

și Cel Ce l-a alcătuit nu-Și va arăta bunăvoința față de el.

12În ziua aceea, Domnul va treiera de la cursul Eufratului până la Râul Egiptului, iar voi, fii ai lui Israel, veți fi adunați unul câte unul. 13În ziua aceea, o trâmbiță mare va suna, iar cei pierduți în țara Asiriei și cei risipiți prin țara Egiptului vor veni și se vor închina Domnului pe muntele cel sfânt, în Ierusalim.



Apocalipsa 1

Prolog

1Revelația de la Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să le arate slujitorilor Lui ce trebuie să se întâmple în curând. Le-a făcut-o cunoscută trimițându-Și îngerul la slujitorul Său Ioan, 2care a mărturisit tot ce a văzut cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu și la mărturia lui Isus Cristos. 3Fericit este cel ce citește și fericiți sunt cei ce aud cuvintele acestei profeții și păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape.

4Ioan,

către cele șapte biserici care sunt în Asia:

Har și pace vouă de la Cel Care este, Care era și Care vine, de la cele șapte duhuri care se află înaintea tronului Său 5și de la Isus Cristos, Martorul credincios, Întâiul născut dintre cei morți și Conducătorul regilor pământului.

A Celui Care ne iubește, Care ne-a eliberat din păcatele noastre prin sângele Lui 6și ne-a făcut o Împărăție, preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin.

7Iată, El vine cu norii

și orice ochi Îl va vedea,

chiar și cei care L-au străpuns.

Toate semințiile pământului

se vor jeli din cauza Lui.

Da! Amin!

8„Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel Care este, Care era și Care vine, Cel Atotputernic!“.

Vedenia lui Ioan despre Cristos

9Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș împreună cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus, mă aflam pe insula Patmos, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus. 10În ziua Domnului eram în Duhul și am auzit în spatele meu un glas puternic, ca o trâmbiță, 11zicând: „Scrie pe un sul ceea ce vezi și trimite-l celor șapte biserici: în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea!“.

12M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine. Când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur, 13iar în mijlocul sfeșnicelor pe Cineva asemenea unui fiu al omului. Era îmbrăcat într-o mantie, care-I ajungea până la picioare, și avea, în jurul pieptului, un brâu de aur. 14Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Lui erau ca flacăra focului, 15picioarele Lui erau asemenea bronzului încins, ars ca în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. 16În mâna dreaptă avea șapte stele și din gură Îi ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele atunci când strălucește în toată puterea lui.

17Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus peste mine mâna dreaptă și mi-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă 18și Cel Ce trăiește! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale Locuinței Morților.

19Prin urmare, scrie ce ai văzut, ce este acum și ce urmează să se întâmple după acestea. 20Cât despre taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur, cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici, iar cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici.



 
 
 

Comentarii


bottom of page