Marcu 12

Pilda viticultorilor

(Mt. 21:33‑46; Lc. 20:9‑19)

1Apoi a început să le vorbească în pilde:

‒ Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat o presă de struguri și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. 2La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. 3Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l-au lovit peste cap și l-au umilit. 5A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.

6Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“. 7Dar viticultorii aceia și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!“. 8Și l-au apucat, l-au omorât și l-au scos afară din vie.

9Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10N-ați citit cuvântul acesta în Scriptură:

„Piatra pe care au respins-o zidarii

a devenit Piatra din capul unghiului.

11Domnul a făcut acest lucru

și este minunat în ochii noștri!“?

12Ei căutau să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L-au lăsat și au plecat.

Tributul datorat Cezarului

(Mt. 22:15‑22; Lc. 20:20‑26)

13I-au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni ca să-L prindă în cursă cu vorba.

14Ei au venit și I-au zis:

‒ Învățătorule, știm că ești adevărat și că nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu favorizezi niciun om, ci-i înveți pe toți calea lui Dumnezeu în conformitate cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?

15El însă, înțelegând ipocrizia lor, le-a zis:

‒ De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un denar, ca să Mă uit la el.

16Ei I-au adus.

Isus le-a zis:

‒ Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?

Ei I-au zis:

‒ Ale Cezarului.

17Isus le-a zis:

‒ Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

Ei erau foarte uimiți de El.

Despre înviere

(Mt. 22:23‑33; Lc. 20:27‑40)

18Apoi au venit la El niște saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat:

19‒ Învățătorule, Moise ne-a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s-o ia de soție pe văduvă și să-i ridice un urmaș fratelui său“. 20Erau deci șapte frați. Primul și-a luat o soție, dar, când a murit, n-a lăsat niciun urmaș. 21Al doilea a luat-o pe văduvă de soție, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s-a întâmplat și cu al treilea. 22Și niciunul dintre cei șapte n-a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 23La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție!

24Isus le-a zis:

‒ Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din Ceruri. 26Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n-ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i-a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“? 27El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!

Cea mai mare poruncă

(Mt. 22:34‑40; Lc. 10:25‑28)

28Unul dintre cărturari venise și-i auzise discutând.

Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat:

‒ Care este cea dintâi poruncă dintre toate?

29Isus a răspuns:

‒ Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. 30Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta“. Aceasta este cea dintâi poruncă. 31A doua este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.

32Cărturarul I-a zis:

‒ Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33și că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.

34Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i-a zis:

‒ Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.

Și nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe nimic.

Al Cui Fiu este Cristos?

(Mt. 22:41‑46; Lc. 20:41‑44)

35În timp ce îi învăța pe oameni în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36David însuși, prin Duhul Sfânt, a spus:

«Domnul I-a zis Domnului meu:

‘Șezi la dreapta Mea,

până-i voi pune pe dușmanii Tăi

la picioarele Tale!’».

37David însuși Îl numește «Domn». Deci, cum este El fiul lui?“.

Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

(Mt. 23:1‑7; Lc. 11:43‑46; 20:45‑47)

38În învățătura Lui spunea: „Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, 39scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 40Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare“.

Văduva săracă și dărnicia ei

(Lc. 21:1‑4)

41S-a așezat în fața vistieriei Templului și Se uita cum mulțimea punea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. 42A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni, care fac împreună un codrant.

43 Isus i-a chemat pe ucenicii Lui și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, 44pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai“.

1 Samuel 15

Domnul respinge domnia lui Saul

1Samuel a venit la Saul și i-a zis: „Eu sunt cel pe care l-a trimis Domnul să te ungă drept rege peste poporul Său Israel. Prin urmare, ascultă cuvântul Domnului. 2Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Am ținut cont de ceea ce amalekiții i-au făcut lui Israel atunci când i s-au împotrivit pe drum, când venea din Egipt. 3Du-te deci și atacă-i pe amalekiți. Dă spre nimicire tot ceea ce le aparține! Nu-i cruța, ci dă la moarte bărbații și femeile, copiii și sugarii, vitele și oile, cămilele și măgarii»“.

4Saul a adunat poporul și l-a numărat la Telaim. Erau două sute de mii de pedestrași dintre care zece mii de bărbați din Iuda. 5Când Saul a ajuns aproape de cetatea amalekiților, s-a așezat la pândă, în vale. 6Saul le-a zis cheniților: „Duceți-vă, plecați! Ieșiți din mijlocul amalekiților ca să nu vă nimicesc împreună cu ei, deoarece ați arătat bunătate față de toți fiii lui Israel atunci când au venit din Egipt“. Astfel, cheniții au plecat din mijlocul amalekiților.

7Saul i-a învins pe amalekiți de la Havila până la Șur, care este situat la est de Egipt. 8L-a prins viu pe Agag, regele amalekiților, și a dat spre nimicire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei. 9Saul și poporul l-au cruțat însă pe Agag și cele mai bune oi, vite, viței grași și miei – tot ceea ce era mai bun. Ei n-au dorit să le dea spre nimicire, ci au dat spre nimicire doar lucrurile care erau de disprețuit și fără valoare.

10Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Samuel, zicând: 11„Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul rege, pentru că s-a abătut de la Mine și nu a împlinit poruncile Mele“. Samuel s-a mâhnit și a strigat către Domnul toată noaptea. 12S-a sculat dimineață ca să-l întâlnească pe Saul, însă i s-a spus: „Saul a plecat la Carmel și iată că și-a ridicat un monument. Apoi s-a întors, și-a continuat drumul și s-a dus la Ghilgal“.

13Samuel s-a dus la Saul, iar Saul i-a zis:

‒ Fii binecuvântat de Domnul! Am împlinit porunca Domnului.

14Samuel i-a răspuns:

‒ Atunci ce este acest behăit de oi, care ajunge la urechile mele și acest muget de vite, pe care-l aud?

15Saul i-a zis:

‒ Le-au adus de la amalekiți, pentru că poporul a cruțat cele mai bune oi și vite ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău. Pe celelalte însă le-am dat spre nimicire.

16Samuel i-a zis:

‒ Oprește-te! Îți voi spune ce mi-a vorbit Domnul în noaptea aceasta.

Saul i-a zis:

‒ Spune-mi!

17Samuel i-a zis:

‒ Când erai mic în ochii tăi, nu ai devenit tu, oare, căpetenia semințiilor lui Israel? Domnul te-a uns rege al lui Israel 18și te-a trimis într-o misiune și a zis: „Du-te și dă-i spre nimicire pe păcătoșii aceia de amalekiți! Luptă-te cu ei până vor fi nimiciți!“. 19De ce n-ai ascultat de glasul Domnului și te-ai aruncat asupra prăzii, făcând astfel ce este rău înaintea ochilor Domnului?

20Saul i-a răspuns lui Samuel:

‒ Am ascultat de glasul Domnului. Am plecat în misiunea pe care mi-a încredințat-o și l-am adus aici pe Agag, regele amalekiților, iar pe amalekiți i-am dat spre nimicire. 21Dar poporul a luat din pradă oi și vite, ce era mai bun din ceea ce trebuia dat spre nimicire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău, la Ghilgal.

22Atunci Samuel a zis:

Oare Își găsește Domnul plăcerea în arderi-de-tot și în jertfe

mai mult decât în ascultare de glasul Său?

Iată, ascultarea este mai bună decât jertfele

și luarea-aminte este mai bună decât grăsimea berbecilor.

23Căci răzvrătirea este ca păcatul divinației,

iar mândria este ca nelegiuirea și idolatria.

Pentru că ai respins Cuvântul Domnului,

te-a respins și El ca rege.

24Saul i-a răspuns lui Samuel:

‒ Am păcătuit căci am încălcat porunca Domnului și n-am ascultat de cuvintele tale. M-am temut de popor și am ascultat de glasul lui. 25Acum, te rog, iartă-mi păcatul și întoarce-te împreună cu mine pentru a mă putea închina Domnului.

26Samuel i-a zis:

‒ Nu mă voi întoarce împreună cu tine. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului și Domnul te-a respins ca rege al lui Israel.

27În timp ce Samuel se întorcea să plece, Saul l-a apucat de marginea mantiei, iar aceasta s-a rupt.

28Atunci Samuel i-a zis:

‒ Domnul a rupt astăzi de la tine domnia peste Israel și a dat-o unuia din semenii tăi, mai bun decât tine. 29Gloria lui Israel nu trădează și nu Se răzgândește, căci El nu este om ca să Se răzgândească.

30Saul i-a zis:

‒ Am păcătuit. Totuși, onorează-mă, te rog, înaintea bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel. Întoarce-te cu mine ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeul tău.

31Samuel s-a întors după Saul, iar acesta s-a închinat înaintea Domnului. 32Apoi Samuel a zis: „Aduceți-l înaintea mea pe Agag, regele amalekiților“. Agag a venit spre el încrezător, zicându-și: „Cu siguranță că amărăciunea morții a trecut“. 33Samuel i-a zis lui Agag:

„Așa cum sabia ta a lăsat femei fără fii,

tot astfel mama ta va fi lăsată fără fiu printre femei“.

Apoi l-a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului, la Ghilgal.

34După aceea, Samuel a plecat la Rama, iar Saul s-a întors acasă, în Ghiva lui Saul. 35Samuel nu l-a mai văzut pe Saul până în ziua morții lui, însă Samuel bocea pentru Saul. Domnului I-a părut rău că l-a făcut pe Saul rege peste Israel.

2 Regi 12

Ioaș repară Casa Domnului

(2 Cron. 24:1‑14)

1Ioaș a devenit rege în al șaptelea an al lui Iehu și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba. 2Ioaș a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, în toate zilele în care a fost îndrumat de preotul Iehoiada. 3Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.

4Ioaș le-a zis preoților: „Strângeți tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la Casa Domnului, și anume argintul strâns la numărătoarea poporului, argintul primit pentru răscumpărarea oamenilor, după evaluarea făcută, și tot argintul pe care cineva îl aduce din inimă la Casa Domnului. 5Fiecare preot să-l ia de la vistiernici și să-l folosească la repararea spărturilor Casei, oriunde va descoperi ceva de reparat“.

6Dar în al douăzeci și treilea an al regelui Ioaș, preoții încă nu reparaseră spărturile Casei. 7Regele Ioaș i-a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „De ce n-ați reparat spărturile Casei? Acum, să nu mai luați argint de la vistiernicii voștri, ci să-l dați pentru repararea spărturilor Casei“. 8Preoții au fost de acord să nu mai ia argint de la popor și să nu se mai ocupe ei de repararea spărturilor Casei.

9Prin urmare, preotul Iehoiada a luat un cufăr, i-a făcut o gaură în capac și l-a pus alături de altar, pe partea dreaptă cum se intră în Casa Domnului. Preoții, care păzeau poarta, puneau în el tot argintul care se aducea la Casa Domnului. 10Și când vedeau că era prea mult argint în cufăr, venea scribul regelui împreună cu marele preot, numărau tot argintul care era adus la Casa Domnului și îl puneau în săculeți. 11Apoi dădeau argintul cântărit celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului. Acest argint era folosit pentru plata tâmplarilor și a constructorilor care lucrau la Casa Domnului, 12a zidarilor și a cioplitorilor în piatră, pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare pentru repararea spărturilor Casei Domnului și pentru orice altă cheltuială care se făcea pentru repararea Casei.

13Argintul care era adus la Casa Domnului n-a fost folosit pentru confecționarea ligheanelor de argint, a mucarnițelor, a vaselor, a trâmbițelor și nici pentru achiziționarea vreunui vas de aur sau de argint pentru Casa Domnului, 14ci cu el au fost plătiți cei ce făceau lucrarea la restaurarea Casei Domnului. 15Nu se cerea socoteală oamenilor cărora li se încredința argintul pentru a plăti lucrătorii, fiindcă lucrau cu credincioșie. 16Argintul de la jertfele pentru vină și argintul de la jertfele pentru păcat nu era adus la Casa Domnului, ci era pentru preoți.

Prețul pentru salvarea Ierusalimului

(2 Cron. 24:23‑27)

17În vremea aceea, Hazael, regele Aramului, s-a dus să lupte împotriva Gatului și l-a capturat. Apoi și-a îndreptat fața ca să meargă împotriva Ierusalimului. 18Dar Ioaș, regele lui Iuda, a luat toate lucrurile sfinte care au fost închinate Domnului de către înaintașii lui, regii lui Iuda, și anume de Iehoșafat, de Iehoram și de Ahazia, și tot aurul care se afla în vistieria Casei Domnului și în palatul regelui și le-a trimis lui Hazael, regele Aramului, care nu a mai venit împotriva Ierusalimului.

19Celelalte fapte ale lui Ioaș și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 20Slujitorii lui s-au ridicat și au conspirat împotriva lui la Bet-Milo, pe drumul care coboară spre Sila. 21Iozabad, fiul lui Șimat, și Iehozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l-au lovit, iar el a murit. L-au înmormântat alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația.

Neemia 7

1După ce s-a reconstruit zidul și am pus porțile, au fost numiți în slujbele lor portarii, cântăreții și leviții. 2I-am pus responsabili peste Ierusalim pe fratele meu Hanani și pe Hanania, conducătorul citadelei, un om care întrecea pe mulți în credincioșie și în teamă de Dumnezeu, 3și le-am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de miezul zilei! În timp ce portarii continuă să stea de veghe, porțile să fie închise și zăvorâte! Să puneți de strajă pe locuitorii Ierusalimului, pe fiecare la locul lui de strajă, în dreptul casei lui“.

Lista exilaților repatriați

(Ezra 2:1‑70)

4Cetatea era largă și încăpătoare, dar poporul din mijlocul ei era puțin, iar casele încă nu fuseseră reconstruite. 5Dumnezeul meu mi-a pus pe inimă să adun nobilii, dregătorii și poporul, ca să-i înscriu în genealogii. Am descoperit cartea cu genealogia celor ce veniseră primii din captivitate, unde am găsit scrise următoarele:

6„Aceștia sunt fiii provinciei, care au venit din captivitatea exilului, cei pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, îi dusese în exil și care s-au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa. 7(Ei i-au însoțit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Azaria, pe Raamia, pe Nahamani, pe Mardoheu, pe Bilșan, pe Misperet, pe Bigvai, pe Nehum și pe Baana.) Iată care este numărul acestor oameni din poporul Israel:

8urmașii lui Paroș – în număr de două mii o sută șaptezeci și doi;

9urmașii lui Șefatia – în număr de trei sute șaptezeci și doi;

10urmașii lui Arah – în număr de șase sute cincizeci și doi;

11urmașii lui Pahat-Moab, dintre urmașii lui Iosua și ai lui Ioab – în număr de două mii opt sute optsprezece;

12urmașii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru;

13urmașii lui Zatu – în număr de opt sute patruzeci și cinci;

14urmașii lui Zacai – în număr de șapte sute șaizeci;

15urmașii lui Binui – în număr de șase sute patruzeci și opt;

16urmașii lui Bebai – în număr de șase sute douăzeci și opt;

17urmașii lui Azgad – în număr de două mii trei sute douăzeci și doi;

18urmașii lui Adonikam – în număr de șase sute șaizeci și șapte;

19urmașii lui Bigvai – în număr de două mii șaizeci și șapte;

20urmașii lui Adin – în număr de șase sute cincizeci și cinci;

21urmașii lui Ater, dintre urmașii lui Ezechia – în număr de nouăzeci și opt;

22urmașii lui Hașum – în număr de trei sute douăzeci și opt;

23urmașii lui Bețai – în număr de trei sute douăzeci și patru;

24urmașii lui Harif – în număr de o sută doisprezece;

25urmașii lui Ghivon – în număr de nouăzeci și cinci;

26oamenii din Betleem și Netofa – în număr de o sută optzeci și opt;

27oamenii din Anatot – în număr de o sută douăzeci și opt;

28oamenii din Bet-Azmavet – în număr de patruzeci și doi;

29oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira și din Beerot – în număr de șapte sute patruzeci și trei;

30oamenii din Rama și din Gheva – în număr de șase sute douăzeci și unu;

31oamenii din Micmaș – în număr de o sută douăzeci și doi;

32oamenii din Betel și din Ai – în număr de o sută douăzeci și trei;

33oamenii din celălalt Nebo – în număr de cincizeci și doi;

34urmașii celuilalt Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru;

35urmașii lui Harim – în număr de trei sute douăzeci;

36urmașii lui Ierihon – în număr de trei sute patruzeci și cinci;

37urmașii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono – în număr de șapte sute douăzeci și unu;

38urmașii lui Senaa – în număr de trei mii nouă sute treizeci;

39preoții, urmași ai lui Iedaia, din familia lui Iosua – în număr de nouă sute șaptezeci și trei;

40urmașii lui Imer – în număr de o mie cincizeci și doi;

41urmașii lui Pașhur – în număr de o mie două sute patruzeci și șapte;

42urmașii lui Harim – în număr de o mie șaptesprezece;

43leviții, urmași ai lui Iosua și ai lui Kadmiel, dintre urmașii lui Hodavia – în număr de șaptezeci și patru;

44cântăreții, urmași ai lui Asaf – în număr de o sută patruzeci și opt;

45portarii, urmași ai lui Șalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita și ai lui Șobai – în număr de o sută treizeci și opt;

46slujitorii de la Templu, urmași ai lui Țiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot,

47ai lui Cheros, ai lui Sia, ai lui Padon,

48ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Șalmai,

49ai lui Hanan, ai lui Ghidel, ai lui Gahar,

50ai lui Reaia, ai lui Rețin, ai lui Nekoda,

51ai lui Gazam, ai lui Uza, ai lui Paseah,

52ai lui Besai, Meunim, Nefușsim,

53ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur,

54ai lui Bațlit, ai lui Mehida, ai lui Harșa,

55ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah,

56ai lui Nețiah și ai lui Hatifa;

57urmașii slujitorilor lui Solomon, urmași ai lui Sotai, ai lui Soferet, ai lui Perida,

58ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel,

59ai lui Șefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Hațebaim și ai lui Amon;

60toți slujitorii de la Templu și slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de trei sute nouăzeci și doi“.

61Aceștia sunt cei care au venit din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub, din Adon și din Imer și care n-au putut să arate dacă familia părinților lor și neamul lor erau din Israel:

62urmașii lui Delaia, ai lui Tobia și ai lui Nekoda – în număr de șase sute patruzeci și doi;

63dintre preoți, urmașii lui Hobaia, ai lui Hakoț și ai lui Barzilai (cel care a luat-o de soție pe una dintre fetele ghiladitului Barzilai și a primit astfel numele acestuia).

64Ei și-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost îndepărtați din preoție ca fiind necurați. 65Guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până când preotul nu va hotărî lucrul acesta în conformitate cu Urim și Tumim.

66În total, în toată adunarea erau patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de oameni, 67în afară de slujitorii și slujitoarele lor – în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte – și de cântăreți și cântărețe – în număr de două sute patruzeci și cinci. 68Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri, 69patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari.

70Câteva din căpeteniile de familii au dăruit pentru lucrare. Însuși guvernatorul a depus în vistierie următoarele: o mie de darici de aur, cincizeci de vase de aur și cinci sute treizeci de tunici preoțești. 71Câteva din căpeteniile familiilor au depus în vistierie, pentru lucrare: douăzeci de mii de darici de aur și două mii două sute de mine de argint. 72Restul poporului a dăruit: douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de tunici preoțești.

73Așadar, preoții, leviții, portarii, cântăreții, unii oameni din popor, slujitorii de la Templu și tot Israelul s-au așezat în cetățile lor. La începutul lunii a șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor.