Iacov 3

1Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră. 2Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul. 3De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. 4Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului. 5Tot așa și limba este un mic mădular și se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! 6Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei. 7Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se îmblânzesc și au fost îmblânzite de neamul omenesc, 8dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. 9Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. 10Din aceeași gură ies și binecuvântarea, și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei! 11Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce, și apă amară? 12Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce. 13Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii! 14Dar, dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului. 15Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. 16Căci, acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele. 17Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică. 18Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.

Psalmul 140

Către mai-marele cântăreților.

Un psalm al lui David

1Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi!

Păzește-mă de oamenii asupritori,

2care cugetă lucruri rele în inima lor

și sunt totdeauna gata să ațâțe războiul!

3Ei își ascut limba ca un șarpe,

au pe buze o otravă de năpârcă.(Oprire)

4Păzește-mă, Doamne, de mâinile celui rău!

Ferește-mă de oamenii asupritori,

care se gândesc să mă doboare!

5Niște îngâmfați îmi întind curse și lațuri,

pun rețele de-a lungul drumului

și îmi întind capcane.(Oprire)

6Eu zic Domnului: „Tu ești Dumnezeul meu!

Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele!

7Doamne Dumnezeule, tăria mântuirii mele,

Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.”

8Nu împlini, Doamne, dorințele celui rău,

nu lăsa să-i izbutească planurile, ca să nu se fălească!(Oprire)

9Asupra capului celor ce mă înconjoară

să cadă nelegiuirea buzelor lor!

10Cărbuni aprinși să cadă peste ei!

În foc să fie aruncați,

în adâncuri, de unde să nu se mai scoale!

11Omul cu limba mincinoasă nu se întărește pe pământ

și pe omul asupritor nenorocirea îl paște și-l duce la pierzanie.

12Știu că Domnul face dreptate celui obijduit,

dreptate celor lipsiți.

13Da, cei neprihăniți vor lăuda Numele Tău,

oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.

Proverbele 16

1Planurile pe care le face inima atârnă de om,

dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.

2Toate căile omului sunt curate în ochii lui,

dar Cel ce cercetează duhurile este Domnul.

3Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului,

și îți vor izbuti planurile.

4Domnul a făcut toate pentru o țintă,

chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii.

5Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului:

hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

6Prin dragoste și credincioșie, omul ispășește nelegiuirea,

și prin frica de Domnul, se abate de la rău.

7Când sunt plăcute Domnului căile cuiva,

îi face prieteni chiar și pe vrăjmașii lui.

8Mai bine puțin cu dreptate

decât mari venituri cu strâmbătate.

9Inima omului se gândește pe ce cale să meargă,

dar Domnul îi îndreaptă pașii.

10Hotărâri dumnezeiești sunt pe buzele împăratului,

gura lui nu trebuie să facă greșeli când judecă.

11Cântarul și cumpăna dreaptă vin de la Domnul;

toate greutățile de cântărit sunt lucrarea Lui.

12Împăraților le este scârbă să facă rău,

căci prin neprihănire se întărește un scaun de domnie.

13Buzele neprihănite sunt plăcute împăraților,

și ei iubesc pe cel ce vorbește cu neprihănire.

14Mânia împăratului este un vestitor al morții,

dar un om înțelept trebuie s-o potolească.

15Seninătatea feței împăratului este viața

și bunăvoința lui este ca o ploaie de primăvară.

16Cu cât mai mult face câștigarea înțelepciunii decât a aurului!

Cu cât este mai de dorit câștigarea priceperii decât a argintului!

17Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău;

acela își păzește sufletul, care veghează asupra căii sale.

18Mândria merge înaintea pieirii

și trufia merge înaintea căderii.

19Mai bine să fii smerit cu cei smeriți

decât să împarți prada cu cei mândri.

20Cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea

și cine se încrede în Domnul este fericit.

21Cine are o inimă înțeleaptă este numit priceput,

dar dulceața buzelor mărește știința.

22Înțelepciunea este un izvor de viață pentru cine o are,

dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor.

23Cine are o inimă înțeleaptă își arată înțelepciunea când vorbește

și mereu se văd învățături noi pe buzele lui.

24Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere:

dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.

25Multe căi i se par bune omului,

dar la urmă duc la moarte.

26Cine muncește pentru el muncește,

căci foamea lui îl îndeamnă la lucru.

27Omul stricat pregătește nenorocirea

și pe buzele lui este ca un foc aprins.

28Omul neastâmpărat stârnește certuri

și pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni.

29Omul asupritor amăgește pe aproapele său

și-l duce pe o cale care nu este bună.

30Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate,

cine-și mușcă buzele, a și săvârșit răul.

31Perii albi sunt o cunună de cinste,

ea se găsește pe calea neprihănirii.

32Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz

și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.

33Se aruncă sorțul în poala hainei,

dar orice hotărâre vine de la Domnul.

Isaia 32

1Atunci împăratul va împărăți cu dreptate și voievozii vor cârmui cu nepărtinire. 2Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului și ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca niște râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete. 3Ochii celor ce văd nu vor mai fi legați și urechile celor ce aud vor lua aminte. 4Inima celor ușuratici va pricepe și va înțelege și limba gângavilor va vorbi iute și deslușit. 5Nebunul nu se va mai numi ales la suflet, nici mișelul nu se va mai numi cu inimă largă. 6Căci nebunul spune nebunii și inima lui gândește rău, ca să lucreze în chip nelegiuit și să spună neadevăruri împotriva Domnului, ca să lase lihnit sufletul celui flămând și să ia băutura celui însetat. 7Armele mișelului sunt nimicitoare; el face planuri vinovate ca să piardă pe cel nenorocit prin cuvinte mincinoase, chiar când pricina săracului este dreaptă. 8Dar cel ales la suflet face planuri alese și stăruiește în planurile lui alese. 9Femei fără grijă, sculați-vă și ascultați glasul meu! Fiice nepăsătoare, luați aminte la cuvântul meu! 10Într-un an și câteva zile, veți tremura, nepăsătoarelor, căci se va duce culesul viilor și strângerea poamelor nu va mai veni. 11Îngroziți-vă, voi, cele fără grijă! Tremurați, nepăsătoarelor! Dezbrăcați-vă, dezgoliți-vă și încingeți-vă coapsele cu haine de jale! 12Bateți-vă pieptul, aducându-vă aminte de frumusețea câmpiilor și de rodnicia viilor. 13Pe pământul poporului meu cresc spini și mărăcini, chiar și în toate casele de plăcere ale cetății celei vesele. 14Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul și turnul vor sluji pe vecie ca peșteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele și turmele vor paște 15până când se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pământ și pometul va fi privit ca o pădure. 16Atunci nepărtinirea va locui în pustie și neprihănirea își va avea locuința în pomet. 17Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roadele neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie. 18Poporul meu va locui în locuința păcii, în case fără grijă și în adăposturi liniștite. 19Dar pădurea va fi prăbușită sub grindină, și cetatea, plecată adânc. 20Ferice de voi, care semănați pretutindeni de-a lungul apelor și care dați drumul pretutindeni boului și măgarului!