Marcu 9

1Și le-a zis: „Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere“.

Schimbarea la față

(Mt. 17:1‑13; Lc. 9:28‑36)

2După șase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus deoparte, pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I s-a schimbat înfățișarea înaintea lor. 3Hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, așa cum niciun înălbitor de pe pământ nu le-ar putea înălbi. 4Și iată că li s-au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus.

5Petru I-a zis lui Isus „Rabbi, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie“. 6Căci nu știa ce să zică, fiindcă erau îngroziți. 7Un nor a venit și i-a acoperit, iar din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!“.

8Ei s-au uitat deodată în jur, dar n-au mai văzut pe nimeni altcineva decât pe Isus singur cu ei.

9În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când va învia Fiul Omului dintre cei morți. 10Ei au ținut pentru ei lucrul acesta și au discutat ce înseamnă învierea dintre cei morți.

11Apoi L-au întrebat, zicând:

‒ De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?

12El le-a răspuns:

‒ Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a reașeza toate lucrurile. Totuși, cum de este scris despre Fiul Omului că El trebuie să sufere multe și să fie disprețuit? 13Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, însă ei au făcut cu el tot ce-au vrut, așa cum este scris despre el.

Vindecarea unui băiat demonizat

(Mt. 17:14‑19; Lc. 9:37‑42)

14Când au ajuns la ceilalți ucenici, au văzut o mare mulțime în jurul lor și pe niște cărturari care discutau aprins cu ei. 15Imediat ce întreaga mulțime L-a văzut pe Isus, au rămas uimiți și au alergat la El să-L salute.

16El i-a întrebat:

‒ Despre ce discutați atât de aprins cu ei?

17Un om din mulțime I-a răspuns:

‒ Învățătorule, l-am adus la Tine pe fiul meu, care are în el un duh de muțenie. 18Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. El face spume la gură, scrâșnește din dinți și devine țeapăn. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au putut.

19 Isus, răspunzând, le-a zis:

‒ O, generație necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți-l la Mine!

20Și ei l-au adus la El. Imediat ce L-a văzut pe Isus, duhul l-a aruncat pe băiat în spasme. Acesta a căzut la pământ și se rostogolea, făcând spume la gură.

21Isus l-a întrebat pe tatăl acestuia:

‒ De cât timp i se întâmplă așa?

El I-a răspuns:

‒ Din copilărie. 22Și de multe ori îl aruncă în foc și în ape, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută-ne!

23Isus i-a zis:

‒ „Dacă poți…“? Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede!

24Imediat tatăl băiatului a strigat, zicând:

‒ Cred! Ajută necredinței mele!

25Când a văzut Isus că mulțimea vine în fuga mare, a mustrat duhul necurat, zicându-i: „Duh mut și surd, ție îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri în el!“. 26Duhul a strigat și apoi a ieșit, aruncându-l pe băiat în convulsii puternice. Băiatul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau că a murit. 27Isus însă l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare.

28Când a intrat El în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte:

‒ Noi de ce n-am putut să-l alungăm?

29El le-a zis:

‒ Acest fel de demoni nu poate ieși prin nimic, decât prin rugăciune și post.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

(Mt. 17:22‑23; Lc. 9:43‑45)

30Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta, 31pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce-L vor fi omorât, va învia“. 32Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea și se temeau să-L întrebe.

Cine este cel mai mare?

(Mt. 18:1‑5; Lc. 9:46‑48)

33Apoi au ajuns în Capernaum.

În timp ce Se afla în casă, Isus i-a întrebat:

‒ Despre ce ați discutat pe drum?

34Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare.

35 Isus S-a așezat, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis:

‒ Dacă vrea cineva să fie primul, va fi ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.

36 Isus a luat un copilaș, l-a pus să stea în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis:

37‒ Oricine primește, în Numele Meu, pe unul dintre astfel de copilași, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine nu Mă primește, de fapt, pe Mine, ci pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.

De partea lui Isus

(Mt. 10:42; Lc. 9:49‑50)

38Ioan I-a zis:

‒ Învățătorule, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urma.

39Dar Isus a zis:

‒ Nu-l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. 40Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră. 41Căci oricine vă dă un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.

Cauze de păcătuire

(Mt. 18:8‑9; Lc. 17:1‑2)

42Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar atârna de gât o piatră mare de moară și ar fi aruncat în mare. 43Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod, decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, 44unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 45Și dacă piciorul tău te face să păcătuiești, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață olog, decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, 46unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 47Dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheenă,

48unde „viermele lor nu moare,

iar focul nu se stinge“.

49Căci orice om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare.

50Sarea este bună, dar dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce o veți face din nou sărată? Aveți deci sare în voi înșivă și trăiți în pace unii cu alții!

Isaia 66

Judecată și speranță

1Așa vorbește Domnul:

„Cerurile sunt tronul Meu,

iar pământul este scăunașul picioarelor Mele!

Unde Mi-ați putea construi voi o casă?

Și unde va fi locul Meu de odihnă?

2Mâna Mea a făcut toate aceste lucruri

și așa au luat ființă toate“,

zice Domnul.

„Iată însă omul spre care voi privi:

spre cel umil și smerit în duh,

spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu.

3Oricine înjunghie un bou

nu este mai bun decât cel care omoară un om;

oricine jertfește un miel

nu este mai bun decât cel care rupe gâtul unui câine;

oricine aduce un dar de mâncare

nu este mai bun decât cel ce aduce ca jertfă sângele unui porc

și oricine arde tămâie ca aducere-aminte

nu este mai bun decât cel ce binecuvântează un idol.

Aceștia și-au ales propriile căi,

iar sufletul lor găsește plăcere în spurcăciunile lor.

4De aceea și Eu voi alege să Mă port aspru cu ei

și să aduc peste ei lucrurile de care se tem,

căci atunci când am chemat, niciunul n-a răspuns,

atunci când am vorbit, n-au ascultat,

ci au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Mei

și au ales ce nu-Mi place“.

5Ascultați Cuvântul Domnului,

voi, care tremurați la Cuvântul Său:

„Frații voștri, care vă urăsc

și vă resping din cauza Numelui Meu, au zis:

«Glorificat să fie Domnul!

Să vă vedem bucuria!».

Totuși, ei vor fi făcuți de rușine.

6Ascultați! Un zgomot se aude din cetate.

Un glas se aude din Templu.

Este glasul Domnului,

răsplătind din plin dușmanilor Săi.

7Înainte de a simți dureri,

ea a născut;

înainte ca durerile să-i vină,

ea a născut un fiu.

8Cine a mai auzit una ca asta?

Cine a mai văzut asemenea lucruri?

Se poate naște oare o țară

într-o singură zi?

Se poate oare ca o națiune să fie adusă la viață

așa, într-o clipă?

Și totuși, abia au apucat-o durerile,

că Sionul și-a și născut fiii.

9Să aduc până la clipa nașterii

și să nu las să se nască?“,

zice Domnul.

„Să opresc oare nașterea,

Eu, Care fac să se nască?“,

zice Dumnezeul tău.

10„Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și veseliți-vă cu el,

toți cei ce-l iubiți!

Tresăltați de bucurie împreună cu el,

toți cei ce l-ați bocit,

11ca să fiți hrăniți și săturați

la sânul lui mângâietor,

ca să beți din plin și să vă bucurați

de abundența gloriei lui!“.

12Căci așa vorbește Domnul:

„Iată, voi face să curgă spre el pacea,

asemenea unui pârâu,

și bogăția națiunilor,

asemenea unui torent care se revarsă.

Veți fi alăptați și purtați pe brațe;

veți fi alintați pe genunchi.

13Așa cum o mamă își mângâie copilul,

așa vă voi mângâia și Eu

și veți fi mângâiați în Ierusalim“.

14Când veți vedea aceasta, inima vi se va bucura,

iar trupul vi se va revigora

asemenea ierbii proaspete;

se va cunoaște atunci

că mâna Domnului este cu slujitorii Săi,

iar mânia Sa este împotriva dușmanilor Săi.

15Căci, iată, Domnul vine într-un foc,

iar carele Lui sunt ca o vijelie!

El Își preface mânia în furie

și mustrarea, în flăcări de foc.

16Căci Domnul va începe judecata cu foc și cu sabia Sa,

împotriva tuturor oamenilor,

iar cei uciși de Domnul vor fi mulți.

17„Cei ce se sfințesc și se curățesc pentru a intra în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă atât carne de porc, cât și spurcăciuni și șoareci, vor pieri împreună“, zice Domnul.

18„Căci din cauza faptelor și a gândurilor lor vin să adun toate națiunile și limbile. Ele vor veni și vor vedea gloria Mea.

19Voi pune un semn între ei și voi trimite pe unii dintre supraviețuitori la națiuni: la Tarșiș, la Pul și la Lud – iscusiți în mânuirea arcului – la Tubal și la Iavan, până în insulele îndepărtate, care n-au auzit vorbindu-se de Mine și nici nu Mi-au văzut gloria. Ei vor vesti gloria Mea printre națiuni. 20Ei îi vor aduce din mijlocul tuturor națiunilor pe toți frații voștri ca dar de mâncare pentru Domnul. Îi vor aduce pe cai, în care, în căruțe, pe catâri și pe cămile, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim“, zice Domnul, „așa cum fiii lui Israel aduc un dar de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului. 21Iar pe unii dintre ei îi voi lua ca preoți și leviți“, zice Domnul.

22„Căci așa cum cerurile cele noi și pământul cel nou, pe care le fac, vor dăinui înaintea Mea“, zice Domnul, „tot așa vor dăinui și neamul și numele vostru. 23De la o lună nouă la cealaltă și de la un sabat la celălalt, orice făptură va veni și Mi se va închina“, zice Domnul. 24„Vor ieși și vor vedea cadavrele celor ce s-au răzvrătit împotriva Mea. Căci viermele lor nu va muri, focul lor nu se va stinge și vor fi un motiv de repulsie pentru orice făptură“.

Leviticul 2

Darul de mâncare

1Când cineva aduce Domnului ca ofrandă un dar de mâncare, ofranda lui să fie din făină aleasă. Să toarne ulei peste ea, să adauge tămâie 2și s-o aducă preoților, fiilor lui Aaron. Preotul să ia un pumn din făina aleasă și din ulei, precum și toată tămâia, și să le ardă pe altar ca o jertfă de aducere-aminte. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. 3Ceea ce rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi, ca parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru Domnul.

4Când aduci ca ofrandă un dar de mâncare copt în cuptor, să aduci niște turte nedospite, făcute din făină aleasă, amestecată cu ulei sau niște turte subțiri, unse cu ulei. 5Dacă ofranda ta este un dar de mâncare pregătit pe grătar, să fie o turtă nedospită, făcută din făină aleasă, amestecată cu ulei. 6S-o rupi în bucăți și să torni ulei peste ea. Acesta este un dar de mâncare. 7Dacă ofranda ta este un dar de mâncare pregătit pe grătar, să fie din făină aleasă, amestecată cu ulei. 8Să aduci Domnului darul de mâncare pregătit din aceste lucruri. Când va fi adus înaintea preotului, acesta să îl pună pe altar. 9Preotul să ia o parte din darul de mâncare și s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. 10Ceea ce rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi, ca parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru Domnul.

11Niciunul dintre darurile de mâncare pe care le aduceți Domnului să nu fie făcute din aluat dospit, pentru că nu trebuie să ardeți nimic făcut din aluat dospit sau care conține miere, ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. 12Puteți să le aduceți Domnului ca ofrandă a primelor roade, dar să nu fie oferite pe altar ca o aromă plăcută. 13Orice ofrandă din darurile tale de mâncare s-o sărezi cu sare. Să nu lași să lipsească sarea legământului Dumnezeului tău din darurile tale de mâncare. Să aduci sare la toate darurile tale.

14Dacă aduci un dar de mâncare Domnului din primele tale roade, să aduci un dar de mâncare din spice proaspete, prăjite la foc și din boabe noi, pisate. 15Să pui ulei peste ele și să adaugi și tămâie. Acesta este un dar de mâncare. 16Preotul să ardă boabele pisate și uleiul, împreună cu toată tămâia, ca jertfă de aducere-aminte. Aceasta este o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului.

Numeri 11

Focul Domnului

1Poporul a început să se plângă în auzul Domnului că-i merge rău. Când Domnul i-a auzit, S-a mâniat foarte tare. Focul Domnului s-a aprins împotriva lor și a ars o parte din marginea taberei. 2Atunci poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului și focul s-a stins. 3Acelui loc i s-a pus numele Tabera, pentru că focul Domnului s-a aprins împotriva lor.

Poporul se plânge de mană

4După aceea, adunătura de oameni care era în mijlocul lor a poftit cu nesaț, astfel că și fiii lui Israel s-au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? 5Ne aducem aminte de peștele pe care-l mâncam fără plată în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. 6Acum însă, ni s-a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noștri, decât mana aceasta!“.

7Mana era ca sămânța de coriandru, iar înfățișarea sa era ca înfățișarea bedelionului. 8Poporul umbla prin împrejurimi și o aduna, o măcina în râșniță sau o pisa într-o piuă mică, apoi o fierbea în oale și făcea turte din ea. La gust era ca o turtă coaptă cu ulei. 9Când roua cădea noaptea peste tabără, cădea și mana împreună cu ea.

10Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui și la intrarea cortului său. Atunci Domnul S-a mâniat foarte tare. Moise a înțeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău.

11Moise i-a zis Domnului:

‒ De ce te-ai purtat atât de rău cu slujitorul Tău? De ce n-am găsit bunăvoință înaintea Ta și ai lăsat asupra mea povara acestui popor? 12Oare eu am conceput poporul acesta? I-am născut eu ca să-mi spui: „Poartă-i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre țara pe care ai jurat strămoșilor lor că le-o vei da? 13De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin și plâng înaintea mea, zicând: „Dă-ne carne să mâncăm!“. 14Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. 15Dacă așa Te porți cu mine, Te rog, mai bine omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, și nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea!

16 Domnul i-a zis lui Moise:

‒ Adună la Mine șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, despre care știi că sunt bătrâni ai poporului și supraveghetorii săi. Să-i aduci la Cortul Întâlnirii și să stea în picioare acolo împreună cu tine. 17Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo. Voi lua din Duhul Care este peste tine și-L voi pune peste ei. Ei vor purta povara poporului împreună cu tine și, astfel, n-o vei mai purta singur.

18Să spui poporului: „Sfințiți-vă pentru ziua de mâine. Veți mânca și carne, pentru că v-ați plâns în auzul Domnului, zicând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt». De aceea Domnul vă va da carne și veți mânca. 19Veți mânca nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, 20ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că L-ați respins pe Domnul, Care este în mijlocul vostru, și ați plâns înaintea Lui, zicând: «De ce am ieșit oare din Egipt?»“.

21Dar Moise I-a zis:

‒ În poporul care este cu mine sunt șase sute de mii de bărbați care merg pe jos, și Tu zici: „Le voi da carne să mănânce o lună întreagă!“. 22Sunt destule turme și cirezi să tăiem? Sunt destui pești în mare să prindem?

23 Domnul i-a răspuns lui Moise:

‒ Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va împlini sau nu Cuvântul Meu.

Duhul și cei șaptezeci de bătrâni

24Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat șaptezeci de bărbați din bătrânii poporului și i-a pus să stea de jur împrejurul Cortului. 25Apoi Domnul S-a coborât în nor, i-a vorbit lui Moise, a luat din Duhul Care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Când Duhul S-a așezat peste ei, au profețit. Dar după aceea n-au mai profețit.

26În tabără rămăseseră doi oameni: unul se numea Eldad, iar celălalt Medad. Duhul S-a așezat și peste ei. Aceștia erau dintre cei scriși, dar nu ieșiseră la Cort, așa că au profețit în tabără.

27Un tânăr a alergat și i-a spus lui Moise:

‒ Eldad și Medad profețesc în tabără.

28Iosua, fiul lui Nun, care-i slujea lui Moise încă din tinerețe, a răspuns și a zis:

‒ Moise, stăpânul meu, oprește-i!

29Dar Moise i-a răspuns:

‒ Ești gelos pentru mine? Aș vrea ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeți și Domnul să-Și pună Duhul Său peste ei!

30Apoi, Moise s-a întors în tabără împreună cu bătrânii lui Israel.

Prepelițele

31A venit un vânt de la Domnul care a adus prepelițe dinspre mare și le-a făcut să zboare pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte și de alta a taberei, la o înălțime de doi coți de la pământ. 32Toată ziua aceea și toată noaptea și apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepelițe; cel care adunase cel mai puțin avea zece homeri. Ei și le-au întins în jurul taberei. 33Dar, în timp ce carnea le era încă între dinți, înainte ca ei s-o mestece, Domnul S-a mâniat pe popor și l-a lovit cu o mare urgie. 34Acelui loc i s-a pus numele Chibrot-Hataava pentru că acolo i-au îngropat pe cei care au poftit.

35De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Hațerot și s-a oprit acolo.