top of page

8 Aprilie


Proverbe 26 - 1 Tesaloniceni 5



 


1 Tesaloniceni 5

Venirea Domnului

1Cât despre vremuri și date, fraților, nu aveți nevoie să vi se scrie, 2pentru că voi înșivă știți bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. 3Când vor spune: „Pace și siguranță!“, atunci un dezastru neașteptat va veni asupra lor, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nicidecum nu vor scăpa.

4Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț. 5Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 6Așadar, să nu dormim, ca și ceilalți, ci să veghem și să fim treji, 7pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. 8Dar noi, care suntem ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu armura credinței și a dragostei și să avem drept coif speranța mântuirii. 9Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a obține mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos, 10Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11De aceea, încurajați-vă unii pe alții și întăriți-vă unii pe alții, așa cum, de fapt, și faceți.

Îndemnuri finale

12Vă rugăm, fraților, să-i respectați pe cei ce lucrează din greu printre voi, care vă conduc în Domnul și vă sfătuiesc. 13Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, datorită lucrării lor. Trăiți în pace unii cu alții. 14Vă îndemnăm, fraților, să-i mustrați pe cei leneși, să-i mângâiați sufletește pe cei descurajați, să-i ajutați pe cei slabi, să aveți răbdare cu toți. 15Aveți grijă ca nimeni să nu răsplătească cu rău pentru rău, ci urmăriți întotdeauna să faceți binele, atât unul altuia, cât și tuturor.

16Bucurați-vă întotdeauna!

17Rugați-vă mereu!

18Mulțumiți în orice împrejurare. Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi.

19Nu stingeți Duhul!

20Nu disprețuiți profețiile, 21însă cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. 22Feriți-vă de orice fel de rău!

23Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în toate, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos. 24Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta.

25Fraților, rugați-vă și pentru noi.

26Salutați-i pe toți frații cu o sărutare sfântă.

27Vă rog insistent înaintea Domnului ca scrisoarea aceasta să le fie citită tuturor fraților.

28Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! Amin.


Proverbe 26

1Așa cum nu se potrivește zăpada în timpul verii sau ploaia la seceriș,

tot astfel nu se potrivește nici gloria pentru un nesăbuit.

2Așa cum sare vrabia încoace și încolo și cum zboară rândunica,

tot astfel nu nimerește nici blestemul neîntemeiat.

3Biciul este pentru cal, zăbala pentru măgar

și nuiaua pentru spatele nesăbuiților.

4Nu-i răspunde nesăbuitului după nebunia lui,

ca nu cumva să fii tu însuți ca el!

5Răspunde-i nesăbuitului pe măsura nebuniei lui,

ca nu cumva să se considere înțelept!

6Cel care trimite un mesaj printr-un nesăbuit

își taie singur picioarele și bea violență.

7 Ca picioarele oloage, care atârnă neputincioase,

așa este un proverb în gura unor nesăbuiți.

8Cum leagă cineva piatra în praștie,

așa este onorarea unui om nesăbuit.

9 Ca un tufiș de spini în mâna unui om beat,

așa este un proverb în gura nesăbuiților.

10 Ca un arcaș care rănește pe oricine,

așa este cel ce angajează un nesăbuit sau un trecător oarecare.

11Ca un câine care se întoarce la voma lui,

așa își repetă și nesăbuitul nebunia.

12Ai văzut vreun om care se consideră înțelept?

Este mai multă speranță pentru un nesăbuit decât pentru el.

13Leneșul spune: „Este un leu pe drum!

Un leu este pe străzi!“.

14 Așa cum se întoarce ușa pe balamalele ei,

tot astfel se întoarce și leneșul în patul lui.

15Leneșul își întinde mâna în vas

dar îi este greu s-o ducă înapoi la gură.

16Leneșul se consideră mai înțelept

decât șapte oameni care răspund cu discernământ.

17 Ca un om care prinde un câine de urechi,

așa este trecătorul care se amestecă într-o ceartă care nu-l privește.

18Ca un nebun care aruncă săgeți aprinse și ucigătoare,

19așa este omul care înșală pe semenul său

și spune: „Doar am glumit!“.

20Când nu mai sunt lemne, focul se stinge

și când nu mai este niciun bârfitor, cearta încetează.

21Cărbunele face jar și lemnul foc,

iar omul certăreț stârnește conflicte.

22Cuvintele bârfitorului sunt ca niște prăjituri,

alunecă până în cămările pântecului.

23Ca poleiala de argint peste un vas de lut,

așa sunt buzele prefăcute și o inimă rea.

24Cel ce urăște se preface cu buzele lui

și în inima lui pregătește înșelătoria.

25Când vorbește cu glas binevoitor, să nu-l crezi,

căci șapte urâciuni sunt în inima lui.

26Ura lui poate fi ascunsă prin ipocrizie,

dar răutatea lui va fi descoperită în adunare.

27Cine sapă o groapă va cădea în ea,

iar piatra se va întoarce chiar peste cel ce o rostogolește.

28Limba mincinoasă îi urăște pe cei răniți de ea

și gura lingușitoare aduce ruina.


Comments


bottom of page