Romani 4

1Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? 2Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. 6Tot astfel și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. 7„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! 8Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” 9Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. 10Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta 12și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.

Moștenirea vine prin credință

13În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credință. 14Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este zadarnică și făgăduința este nimicită, 15pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morții și care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. 18Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.” 19Și, fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească. 22De aceea, credința aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. 23Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, 24ci este scris și pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morți pe Isus Hristos, Domnul nostru, 25care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.

Geneza 17

Numele lui Avram schimbat în Avraam

1Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără prihană. 2Voi face un legământ între Mine și tine și te voi înmulți nespus de mult.” 3Avram s-a aruncat cu fața la pământ și Dumnezeu i-a vorbit astfel: 4„Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. 5Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri. 6Te voi înmulți nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi și din tine vor ieși împărați. 7Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine. 8Ție și seminței tale după tine îți voi da țara în care locuiești acum ca străin, și anume îți voi da toată țara Canaanului în stăpânire veșnică; și Eu voi fi Dumnezeul lor.”

Tăierea împrejur

9Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzești legământul Meu, tu și sămânța ta după tine, din neam în neam. 10Acesta este legământul Meu pe care să-l păziți între Mine și voi și sămânța ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. 11Să vă tăiați împrejur în carnea prepuțului vostru, și acesta să fie semnul legământului dintre Mine și voi. 12La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău. 13Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă, cât și cel cumpărat cu bani, și astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veșnic. 14Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuțului lui să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu.”

Sarai se numește Sara

15Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara. 16Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta și ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împărați de noroade vor ieși din ea.” 17Avraam s-a aruncat cu fața la pământ și a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Și să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” 18Și Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” 19Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îți va naște un fiu și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el. 20Dar și cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească și îl voi înmulți nespus de mult: doisprezece voievozi va naște și voi face din el un neam mare. 21Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul pe vremea aceasta.” 22Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălțat de la Avraam.

Avraam și casa lui sunt tăiați împrejur

23Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toți cei ce se născuseră în casa lui și pe toți robii cumpărați cu bani, adică pe toți cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, și le-a tăiat împrejur carnea prepuțului chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu. 24Avraam era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său. 25Fiul său Ismael era în vârstă de treisprezece ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său. 26Avraam și fiul său Ismael au fost tăiați împrejur chiar în ziua aceea. 27Și toți oamenii din casa lui: robi născuți în casa lui sau cumpărați cu bani de la străini au fost tăiați împrejur împreună cu el.

Geneza 18

Isaac este făgăduit încă o dată

1Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam ședea la ușa cortului, în timpul zădufului zilei. 2Avraam a ridicat ochii și s-a uitat, și iată că trei bărbați stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la ușa cortului, și s-a plecat până la pământ. 3Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău. 4Îngăduie să se aducă puțină apă, ca să vi se spele picioarele, și odihniți-vă sub copacul acesta. 5Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeți la inimă, și după aceea vă veți vedea de drum, căci pentru aceasta treceți pe lângă robul vostru.” „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei. 6Avraam s-a dus repede în cort la Sara și a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă și fă turte.” 7Și Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tânăr și bun și l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. 8Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l gătise, și le-a pus înaintea lor. El însuși a stat lângă ei, sub copac, și le-a slujit până ce au mâncat. 9Atunci, ei i-au zis: „Unde este nevastă-ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. 10Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreșit la tine și iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la ușa cortului care era înapoia lui. 11Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în vârstă, și Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. 12Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrân.” 13Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: ‘Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?’ 14Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu.” 15Sara a tăgăduit și a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs.”

Avraam mijlocește pentru Sodoma

16Bărbații aceia s-au sculat să plece și s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă. 17Atunci, Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?… 18Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. 19Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.” 20Și Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. 21De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine și, dacă nu va fi așa, voi ști.” 22Bărbații aceia s-au depărtat și au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului. 23Avraam s-a apropiat și a zis: „Vei nimici Tu oare și pe cel bun împreună cu cel rău? 24Poate că în mijlocul cetății sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare și pe ei și nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? 25Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă ca cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” 26Și Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetății, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” 27Avraam a luat din nou cuvântul și a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului eu, care nu sunt decât praf și cenușă. 28Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea patruzeci și cinci de oameni buni.” 29Avraam I-a vorbit mai departe și a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.” 30Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.” 31Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” 32Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.” 33După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Și Avraam s-a întors la locuința lui.

Psalmul 32

Un psalm al lui David. O cântare

1Ferice de cel cu fărădelegea iertată

și de cel cu păcatul acoperit!

2Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea

și în duhul căruia nu este viclenie!

3Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate,

4căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea;

mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.(Oprire)

5Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea.

Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!”(Oprire)

Și Tu ai iertat vina păcatului meu.

6De aceea orice om evlavios să se roage Ție la vreme potrivită!

Și chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.

7Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz,

Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire.(Oprire)

8„Eu”, zice Domnul, „te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi,

te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

9Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere,

pe care-l strunești cu un frâu și o zăbală cu care-l legi

ca să nu se apropie de tine!

10De multe dureri are parte cel rău,

dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.

11Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă!

Scoateți strigăte de bucurie, toți cei cu inima fără prihană!

1 Samuel 30

Întoarcerea lui David la Țiclag

1Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Țiclag, amaleciții năvăliseră în partea de miazăzi și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul 2după ce luaseră prinși pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo, mici și mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră. 3David și oamenii lui au ajuns în cetate și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor fuseseră luați prinși. 4Atunci, David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până n-au mai putut plânge. 5Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele. 6David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui. 7El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David. 8Și David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmărește-o, căci o vei ajunge și vei izbăvi totul.” 9Și David a pornit, el și cei șase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă. 10David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni, dar două sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiți ca să mai treacă pârâul Besor. 11Pe câmp, au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănânce pâine și să bea apă 12și i-au mai dat și o legătură de smochine și două legături de stafide. După ce a mâncat, i-au venit iarăși puterile, căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți. 13David i-a zis: „Al cui ești și de unde ești?” El a răspuns: „Sunt un băiat egiptean în slujba unui amalecit și de trei zile stăpânul meu m-a părăsit pentru că eram bolnav. 14Am năvălit în partea de miazăzi a cheretiților, pe ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb, și am ars Țiclagul.” 15David i-a zis: „Vrei să mă duci la oastea aceasta?” Și el a zis: „Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da pe mâna stăpânului meu, și te voi coborî la oastea aceasta.” 16El i-a slujit astfel de călăuză. Și amaleciții erau risipiți pe tot ținutul, mâncând, bând și jucând de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. 17David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara și n-a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile și au fugit. 18David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciții și a scăpat și pe cele două neveste ale lui. 19Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, nici un lucru din pradă, nimic din ce li se luase; David a adus înapoi totul. 20Și David a luat toate oile și toți boii, și cei ce mânau turma aceasta și mergeau în fruntea ei ziceau: „Aceasta este prada lui David!” 21David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a întrebat de sănătate. 22Toți oamenii răi și de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii și să plece.” 23Dar David a zis: „Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră. 24Și cine v-ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie aceeași atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât și pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă.” 25Lucrul acesta a rămas de atunci și până în ziua de azi o lege și un obicei în Israel. 26Când s-a întors la Țiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmașii Domnului!” 27A trimis celor din Betel, celor din Ramot, de la miazăzi, celor din Iatir, 28celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eștemoa, 29celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților, celor din cetățile cheniților, 30celor din Horma, celor din Cor-Așan, celor din Atac, 31celor din Hebron și în toate locurile pe care le străbătuse David cu oamenii lui.