1 Corinteni 10:1-13

Învățăminte din istoria lui Israel

1Căci nu vreau să nu știți, fraților, că toți strămoșii noștri erau sub nor, toți au trecut prin mare, 2toți au fost botezați pentru Moise în nor și în mare, 3toți au mâncat aceeași mâncare spirituală 4și toți au băut aceeași băutură spirituală, pentru că beau dintr-o Stâncă spirituală Ce venea după ei; iar Stânca era Cristos. 5Totuși, în cei mai mulți dintre ei Dumnezeu nu Și-a găsit plăcerea, astfel că trupurile lor au fost împrăștiate prin deșert. 6Dar aceste lucruri s-au întâmplat ca exemple pentru noi, pentru ca să nu tânjim după lucruri rele, așa cum au tânjit ei. 7Să nu fiți idolatri, ca unii dintre ei, așa cum este scris: „Poporul s-a așezat să mănânce și să bea, apoi s-a ridicat să se distreze“. 8Să nu preacurvim, așa cum au preacurvit unii dintre ei, astfel că într-o singură zi au murit douăzeci și trei de mii. 9Să nu-L punem pe Cristos la încercare, așa cum au făcut unii dintre ei și au fost omorâți de șerpi. 10Să nu vă plângeți, așa cum s-au plâns unii dintre ei și au fost nimiciți de Nimicitorul.

11Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne fie exemple și au fost scrise pentru avertizarea noastră, a celor peste care au venit sfârșiturile veacurilor. 12Așadar, cel ce crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă. 13Nu v-a cuprins nicio ispită care să fie peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci odată cu ispita a pregătit și o cale de ieșire, ca s-o puteți răbda.

Exodul 13

Sărbătoarea Azimelor și răscumpărarea întâilor născuți

1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Sfințește pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu“.

3Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa sclavilor, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mână tare. Să nu se mănânce pâine dospită. 4Astăzi ieșiți, în luna abib. 5Când Domnul te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat strămoșilor tăi că ți-o va da, o țară în care curge lapte și miere, să ții această slujbă în luna aceasta. 6Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. 8Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieșit din Egipt». 9Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele tale. Căci Domnul te-a scos din Egipt cu mână tare. 10Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. 11Când Domnul te va duce în țara canaaniților, așa cum ți-a jurat ție și strămoșilor tăi, și ți-o va da, 12să închini Domnului pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai Domnului și anume fiecare mascul. 13Dar orice întâi născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. De asemenea, să-l răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. 14Iar când fiul tău te va întreba într-o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să-i răspunzi: «Domnul ne-a scos din Egipt, din casa sclavilor, cu mână puternică. 15Când Faraon s-a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc Domnului primul mascul al fiecărui animal și-l răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. 16Aceasta să-ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe pe frunte, căci Domnul ne-a scos din Egipt cu mână puternic㻓.

Trecerea Mării Roșii

17Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“. 18Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre deșert, către Marea Roșie. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război.

19Moise a luat cu el osemintele lui Iosif, care-i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci osemintele mele de aici“.

20Ei au plecat din Sucot și apoi și-au așezat tabăra la Etam, la marginea deșertului. 21Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. 22Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.

Exodul 32

Vițelul de aur

(Deut. 9:7‑21, 25‑29)

1Când poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron și i-a zis:

‒ Ridică-te! Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne-a scos din țara Egiptului.

2Aaron le-a răspuns:

‒ Scoateți cerceii de aur din urechile soțiilor voastre, ale fiilor voștri și ale fiicelor voastre și aduceți-i la mine!

3Și toți și-au scos cerceii de aur din urechi și i-au adus la Aaron. 4El a luat aurul din mâna lor, l-a bătut cu o unealtă și a făcut din el un vițel turnat. Ei au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“. 5Când a văzut Aaron lucrul acesta, a construit un altar înaintea lui și a zis: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului“. 6A doua zi s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi-de-tot și jertfe de pace. Poporul s-a așezat să mănânce și să bea, apoi s-a ridicat să se distreze.

7 Domnul i-a zis lui Moise:

‒ Du-te, coboară de pe munte, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a pervertit. 8S-au abătut repede de la calea pe care le-am poruncit-o. Și-au făcut un vițel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe și au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“.

9 Domnul i-a zis lui Moise:

‒ M-am uitat la acest popor și iată că este un popor încăpățânat. 10Acum, lasă-Mă! Mânia Mea se va aprinde împotriva lor și-i voi nimici, iar din tine voi face o națiune mare.

11Dar Moise a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, zicând:

‒ Doamne, de ce să se aprindă mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? 12De ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și să-i șteargă de pe fața pământului“. Retrage-Ți mânia de la ei și lasă-Te de răul pe care vrei să-l faci poporului Tău. 13Adu-Ți aminte de Avraam, Isaac și Israel, slujitorii Tăi, cărora le-ai jurat pe Tine Însuți, zicându-le: „Vă voi înmulți urmașii ca stelele cerurilor, și toată această țară, pe care v-am promis-o, o voi da urmașilor voștri, iar ei o vor moșteni pentru totdeauna“.

14Atunci Domnul a renunțat la răul pe care avea de gând să-l facă poporului Său.

15Apoi Moise s-a întors și a coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mâini, table care erau scrise pe ambele părți, scrise pe față și pe spate. 16Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.

17Când Iosua a auzit zgomotul făcut de poporul care striga, i-a zis lui Moise:

‒ Este zgomot de război în tabără.

18 Moise a răspuns:

‒ Nu este strigăt de victorie, nici vaiet de înfrângere. Ce aud eu este glasul unor oameni care cântă.

19În timp ce se apropia de tabără, Moise a văzut vițelul și dansul. Atunci el s-a mâniat, a aruncat tablele din mâini și le-a sfărâmat de poalele muntelui. 20A luat vițelul pe care l-au făcut și l-a ars în foc. L-a măcinat până s-a făcut cenușă, apoi a împrăștiat cenușa pe apă și a dat-o fiilor lui Israel s-o bea.

21Moise i-a zis lui Aaron:

‒ Ce ți-a făcut acest popor, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?

22Aaron a răspuns:

‒ Să nu se aprindă mânia stăpânului meu. Tu cunoști poporul acesta și știi că este pornit la rău. 23Ei mi-au zis: „Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne-a scos din țara Egiptului“. 24Atunci eu le-am răspuns: „Oricine are aur să-l scoată!“. Ei mi l-au dat, iar eu l-am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta.

25Când a văzut Moise că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu și de batjocură înaintea dușmanilor lui, 26a stat la intrarea în tabără și a zis: „Cine este de partea Domnului să vină la mine!“. Toți leviții s-au adunat în jurul lui.

27El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Fiecare să-și ia sabia! Întoarceți-vă și străbateți tabăra din poartă în poartă, și fiecare să-și omoare fratele, prietenul și vecinul»“. 28Leviții au făcut așa cum le-a poruncit Moise și aproape trei mii de oameni au căzut în ziua aceea. 29Apoi Moise le-a zis: „Astăzi v-ați dedicat Domnului, fiecare cu prețul fiului și al fratelui său, aducând binecuvântare peste voi“.

Mijlocirea lui Moise

30În ziua următoare, Moise a zis poporului: „Ați făcut un mare păcat. Acum mă voi sui la Domnul; poate voi reuși să fac ispășire pentru păcatul vostru“.

31Moise s-a întors la Domnul și a zis:

‒ Ah, poporul acesta a comis un mare păcat, făcându-și dumnezei din aur. 32Dar acum, dacă dorești, iartă-i păcatul! Dacă nu, Te rog, șterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o.

33 Domnul i-a zis lui Moise:

‒ Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi șterge din Cartea Mea. 34Acum du-te și condu poporul spre locul despre care ți-am spus. Iată că Îngerul Meu va merge înaintea ta. Totuși, atunci când va veni ziua pedepsei, îi voi pedepsi pentru păcatul lor.

35 Domnul a lovit poporul pentru ceea ce făcuseră cu vițelul făcut de Aaron.

Numeri 20

Apă din stâncă

(Ex. 17:1‑7)

1Toată comunitatea fiilor lui Israel a ajuns în deșertul Țin în luna întâi. Și poporul s-a stabilit în Kadeș. Acolo a murit și a fost îngropată Miriam.

2Când n-a mai fost apă pentru adunare, israeliții s-au strâns împotriva lui Moise și a lui Aaron.

3Poporul s-a certat cu Moise și a zis:

‒ Mai bine am fi murit când au murit semenii noștri înaintea Domnului! 4De ce ați adus adunarea Domnului în deșertul acesta? Ca să murim aici, atât noi, cât și vitele noastre? 5De ce ne-ați scos din Egipt să ne aduceți în acest loc rău? Nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viță, nici rodie și nu este nici apă de băut.

6Moise și Aaron au plecat dinaintea adunării către intrarea în Cortul Întâlnirii și s-au aruncat cu fața la pământ. Atunci li s-a arătat gloria Domnului. 7Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 8„Ia toiagul și cheamă adunarea, tu și Aaron, fratele tău. Vorbiți stâncii înaintea ochilor lor, iar aceasta le va da apă din ea. Așa să scoți apă din stâncă pentru ei și să dai adunării și vitelor lor să bea“.

9Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum El îi poruncise.

10Moise și Aaron au convocat adunarea în fața stâncii, iar Moise le-a zis:

‒ Ascultați, răzvrătiților! Să scoatem apă din stânca aceasta pentru voi?

11Atunci Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul lui. A ieșit apă din belșug, astfel că au băut cu toții, atât adunarea, cât și vitele lor.

12Dar Domnul le-a zis lui Moise și Aaron: „Pentru că nu ați crezut în Mine, ca să arătați sfințenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, nu voi veți duce această adunare în țara pe care i-o dau“.

13Acestea sunt apele de la Meriba, unde fiii lui Israel s-au certat cu Domnul și prin care El Și-a arătat sfințenia.

Edom refuză tranzitarea teritoriului său de către fiii lui Israel

14După aceea, Moise a trimis niște mesageri din Kadeș la regele Edomului:

‒ Așa vorbește fratele tău Israel: tu cunoști toate greutățile prin care am trecut, 15cum strămoșii noștri s-au dus în Egipt și au locuit acolo multă vreme. Egiptenii ne-au asuprit, pe noi și pe părinții noștri. 16Dar când am strigat către Domnul, El a auzit glasul nostru și a trimis un Înger Care ne-a scos din Egipt.

Iată că suntem la Kadeș, o cetate de la marginea teritoriului tău. 17Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin țara ta. Nu vom trece prin vreun teren agricol sau prin vreo vie, și nu vom bea apă din vreo fântână. Vom merge pe Drumul Regelui, fără să ne abatem la stânga sau la dreapta, până vom trece de teritoriul tău.

18Dar Edom i-a răspuns:

‒ Să nu treci pe la mine. Altfel, te voi întâmpina cu sabia.

19Fiii lui Israel i-au zis:

‒ Vom merge pe Drumul cel Mare, iar dacă eu și vitele mele vom bea din apele tale, îți voi da prețul cuvenit. Lasă-mă doar să trec pe jos, nimic altceva.

20Dar el le-a zis:

‒ Să nu treci!

Și Edom a ieșit înaintea lor cu mulți oameni și cu mână tare. 21Astfel, Edom nu l-a lăsat pe Israel să-i traverseze teritoriul. Și Israel s-a întors de la acesta.

Moartea lui Aaron și învestirea în slujire a lui Elazar

22Toată comunitatea fiilor lui Israel a pornit din Kadeș și a ajuns la muntele Hor.

23 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron la muntele Hor, la granița cu țara Edom, zicând: 24„Aaron va fi adăugat la poporul său, căci el nu va intra în țara pe care o dau fiilor lui Israel, pentru că v-ați răzvrătit împotriva Cuvântului Meu la apele de la Meriba. 25Ia-l pe Aaron și pe fiul său Elazar, și urcă-i pe muntele Hor. 26Dezbracă-l pe Aaron de veșmintele lui și îmbracă-l cu ele pe fiul său Elazar, iar Aaron va fi adăugat la poporul său și va muri acolo“.

27Moise a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. Au urcat pe muntele Hor înaintea ochilor întregii adunări. 28Moise l-a dezbrăcat pe Aaron de veșmintele lui și l-a îmbrăcat cu ele pe fiul său Elazar; Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui, iar Moise și Elazar au coborât de pe munte. 29Când adunarea a văzut că Aaron a murit, toată Casa lui Israel l-a jelit pe Aaron timp de treizeci de zile.

Numeri 25

Israel se închină lui Baal-Peor

1În timp ce Israel locuia în Șitim, poporul a început să preacurvească cu femei moabite. 2Ele au invitat poporul să ia parte la jertfele oferite dumnezeilor lor și, astfel, poporul a mâncat și s-a închinat înaintea dumnezeilor acestora. 3Când a văzut că Israel s-a alipit de Baal-Peor, Domnul S-a mâniat foarte tare pe el. 4Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului și spânzură-i înaintea Domnului, în fața soarelui, pentru ca Domnul să-Și retragă mânia de la Israel“. 5Moise le-a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare dintre voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor“.

6Și iată că un bărbat dintre fiii lui Israel a venit și a adus la frații lui o midianită, înaintea ochilor lui Moise și înaintea ochilor întregii comunități a lui Israel, care plângea la intrarea Cortului Întâlnirii. 7Când preotul Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, a văzut acest lucru, s-a ridicat din mijlocul adunării, a luat o suliță în mână 8și a intrat după bărbatul israelit în cort. I-a străpuns pe amândoi, atât pe bărbatul israelit, cât și pe femeia aceea, prin pântecul ei. Astfel, urgia împotriva fiilor lui Israel a fost oprită. 9Cei care au murit în această urgie au fost în număr de douăzeci și patru de mii.

10 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 11„Fineas, fiul lui Elazar, fiul preotului Aaron, a abătut furia Mea de la fiii lui Israel, căci a fost plin de râvnă ca și Mine, în mijlocul lor, și de aceea, în râvna Mea, nu i-am nimicit pe fiii lui Israel. 12Prin urmare, spune: «Iată, îi dau legământul Meu de pace. 13Acesta va fi pentru el și pentru urmașii lui un legământ al unei preoții veșnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru fiii lui Israel»“.

14Numele bărbatului israelit care a fost ucis împreună cu femeia midianită era Zimri, fiul lui Salu, conducătorul unei familii de-a simeoniților. 15Numele femeii midianite ucise era Cozbi, fata lui Țur, un conducător de clan și de familie midianită.

16 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 17„Pe midianiți să-i priviți ca dușmani și să-i omorâți, 18căci și ei v-au privit ca pe niște dușmani și v-au înșelat prin vicleniile lor, folosindu-se de Peor și de Cozbi, fata acelui conducător midianit, femeia care a fost ucisă în ziua urgiei cauzate de închinarea înaintea lui Peor“.