10 Mai

Numeri 20, Psalm 58-59

NUMERI 20

Moartea Mariei. Apele de la Meriba. Pedepsirea lui Moise

1Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Țin în luna întâi. Și poporul s-a oprit la Cades. Acolo a murit și a fost îngropată Maria. 2Adunarea n-avea apă. Și s-au răsculat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron. 3Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi când au murit frații noștri înaintea Domnului! 4Pentru ce ați adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi și vitele noastre? 5Pentru ce ne-ați scos din Egipt și ne-ați adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viță, nici rodiu, nici apă de băut?” 6Moise și Aaron au plecat de la adunare și s-au dus la ușa cortului întâlnirii. Au căzut cu fața la pământ și li s-a arătat slava Domnului. 7Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 8„Ia toiagul și cheamă adunarea, tu și fratele tău Aaron. Să vorbiți stâncii acesteia în fața lor, și ea va da apă. Să le scoți astfel apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor.” 9Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul. 10Moise și Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Și Moise le-a zis: „Ascultați, răzvrătiților! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” 11Apoi Moise a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul. Și a ieșit apă din belșug, așa încât a băut și adunarea și au băut și vitele. 12Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-ați crezut în Mine ca să Mă sfințiți înaintea copiilor lui Israel, nu voi veți duce adunarea aceasta în țara pe care i-o dau.” 13Acestea sunt apele Meriba (Ceartă), unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul, care a fost sfințit între ei.

Edomiții și israeliții

14De la Cades, Moise a trimis niște soli la împăratul Edomului ca să-i spună: „Așa vorbește fratele tău Israel: ‘Tu știi toate suferințele prin care am trecut. 15Părinții noștri s-au coborât în Egipt și am locuit acolo multă vreme. Dar egiptenii ne-au chinuit, pe noi și pe părinții noștri. 16Am strigat către Domnul, și El ne-a auzit glasul. A trimis un Înger și ne-a scos din Egipt. Și iată că suntem la Cades, cetate care se află la marginea ținutului tău. 17Lasă-ne să trecem prin țara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii și nici nu vom bea apă din fântâni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stânga, până vom trece de ținutul tău.’” 18Edom i-a răspuns: „Să nu cumva să treci pe la mine, căci altfel îți voi ieși înainte cu sabia.” 19Copiii lui Israel i-au zis: „Vom merge pe drumul cel mare și, dacă vom bea din apa ta eu și turmele mele, îți voi plăti prețul; nu-ți cer altceva decât să trec cu picioarele!” 20El a răspuns: „Să nu cumva să treci!” Și Edom i-a ieșit înainte cu multă gloată și cu mână tare. 21Astfel, Edom n-a vrut să lase pe Israel să treacă prin ținutul lui. Și Israel s-a abătut de la el.

Moartea lui Aaron. Eleazar

22Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat de la Cades și a ajuns la muntele Hor. 23Domnul a zis lui Moise și lui Aaron lângă muntele Hor, la hotarele țării lui Edom: 24„Aaron are să fie adăugat la poporul lui, căci nu va intra în țara pe care o dau copiilor lui Israel, pentru că v-ați împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba. 25Ia pe Aaron și pe fiul său Eleazar și suie-i pe muntele Hor. 26Dezbracă pe Aaron de veșmintele lui și îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui și va muri.” 27Moise a făcut ce-i poruncise Domnul. S-au suit pe muntele Hor, în fața întregii adunări. 28Moise a dezbrăcat pe Aaron de veșmintele lui și a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui. Moise și Eleazar s-au coborât de pe munte. 29Toată adunarea a văzut că Aaron murise și toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile.

PSALMUL 58

Către mai-marele cântăreților.

„Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David

1Oare tăcând faceți voi dreptate?

Oare așa judecați voi fără părtinire, fiii oamenilor?

2Dimpotrivă, în inimă săvârșiți nelegiuiri;

în țară puneți în cumpănă silnicia mâinilor voastre.

3Cei răi sunt stricați încă din pântecele mamei lor,

mincinoșii se rătăcesc odată cu ieșirea din pântecele mamei lor.

4Au o otravă ca otrava unui șarpe,

ca otrava unei aspide surde, care își astupă urechea,

5care n-aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit.

6Dumnezeule, zdrobește-le dinții din gură!

Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei!

7Să se risipească întocmai ca niște ape care se scurg!

Săgețile pe care le-aruncă ei să fie niște săgeți tocite!

8Să piară ca un melc care se topește umblând;

să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei!

9Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spin

verde sau uscat, îl va lua vârtejul.

10Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării;

își va scălda picioarele în sângele celor răi.

11Și atunci oamenii vor zice: „Da, este o răsplată pentru cel fără prihană!

Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!”

PSALMUL 59

Către mai-marele cântăreților.

„Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David. Făcută când a trimis Saul să-i împresoare casa, ca să-l omoare

1Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei,

ocrotește-mă de potrivnicii mei!

2Scapă-mă de răufăcători,

izbăvește-mă de oamenii setoși de sânge!

3Căci iată-i că stau la pândă să-mi ia viața;

niște oameni porniți la rău urzesc lucruri rele împotriva mea,

fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne!

4Cu toată nevinovăția mea, ei aleargă, se pregătesc:

trezește-Te, ieși înaintea mea și privește!

5Doamne, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel,

scoală-Te, ca să pedepsești toate neamurile!

N-avea milă de niciunul din acești vânzători nelegiuiți!(Oprire)

6Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște câini

și dau ocol cetății.

7Da, din gura lor țâșnește răul,

pe buzele lor sunt săbii,

căci zic: „Cine aude?”

8Dar Tu, Doamne, râzi de ei,

Tu Îți bați joc de toate neamurile.

9Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc,

căci Dumnezeu este scăparea mea.

10Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi iese înainte,

Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorința față de cei ce mă prigonesc.

11Nu-i ucide, ca să nu uite lucrul acesta poporul meu,

ci fă-i să pribegească, prin puterea Ta, și doboară-i,

Doamne, Scutul nostru!

12Gura lor păcătuiește la fiecare vorbă care le iese de pe buze:

să se prindă în însăși mândria lor,

căci nu spun decât blesteme și minciuni!

13Nimicește-i în mânia Ta, prăpădește-i ca să nu mai fie!

Fă-i să știe că împărățește Dumnezeu peste Iacov,

până la marginile pământului!(Oprire)

14Se întorc în fiecare seară, urlă ca niște câini

și dau ocol cetății.

15Umblă încoace și încolo după hrană

și petrec noaptea nesătui.

16Dar eu voi cânta puterea Ta;

dis-de-dimineață, voi lăuda bunătatea Ta.

Căci Tu ești un turn de scăpare pentru mine,

un loc de adăpost în ziua necazului meu.

17O, Tăria mea! Pe Tine Te voi lăuda,

căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul meu de scăpare.