top of page
Caută

11 Mai


Numeri 21, Psalm 60-61



 

NUMERI 21

Israeliții în luptă cu canaaniții

1Împăratul Aradului, un canaanit care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel și a luat mai mulți prinși de război. 2Atunci Israel a făcut Domnului o juruință și a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârșire cetățile.” 3Domnul a auzit glasul lui Israel și a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvârșire, pe ei și cetățile lor, și locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).

Șerpii înfocați

4Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum 5și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.” 6Atunci, Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel. 7Poporul a venit la Moise și a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să depărteze de la noi acești șerpi.” Moise s-a rugat pentru popor. 8Domnul a zis lui Moise: „Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi.” 9Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă trăia.

Alte călătorii ale israeliților

10Copiii lui Israel au plecat și au tăbărât la Obot. 11Au plecat din Obot și au tăbărât la Iie-Abarim, în pustia din fața Moabului, spre răsăritul soarelui. 12De acolo au plecat și au tăbărât în valea Zered. 13De acolo au plecat și au tăbărât dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din ținutul amoriților, căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab și amoriți.

14De aceea se zice în Cartea Războaielor Domnului:

„Vaheb în Sufa,

Șuvoaiele Arnonului

15Și scurgerile șuvoaielor

Care se întind înspre Ar și se ating cu hotarul lui Moab.”

16De acolo s-au dus la Beer (Fântână). La această fântână, Domnul a zis lui Moise: „Strânge poporul și le voi da apă.”

17Atunci a cântat Israel cântarea aceasta:

„Țâșnește, fântână! Cântați în cinstea ei!

18Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile,

Pe care au săpat-o mai-marii poporului,

Cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor!”

Din pustia aceasta s-au dus la Matana; 19din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot; 20din Bamot, la valea din câmpia Moabului, în vârful muntelui Pisga, care caută spre pustie.

Sihon și Og

21Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriților, ca să-i spună: 22„Lasă-mă să trec prin țara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii și nu vom bea apă din fântâni; vom ține drumul împărătesc, până vom trece de ținutul tău.” 23Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ținutul lui. Sihon a strâns tot poporul și a ieșit înaintea lui Israel, în pustie. A venit la Iahaț și s-a luptat împotriva lui Israel. 24Israel l-a bătut cu ascuțișul sabiei și i-a cucerit țara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon, căci hotarul copiilor lui Amon era întărit. 25Israel a luat toate cetățile acelea și s-a așezat în toate cetățile amoriților, în Hesbon și în toate satele de prin împrejurimi. 26Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul amoriților. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului și-i luase toată țara până la Arnon.

27De aceea zic poeții:

„Veniți la Hesbon!

Să se zidească din nou și să se întărească cetatea lui Sihon.

28Căci a ieșit un foc din Hesbon,

O flacără din cetatea lui Sihon,

Și a mistuit pe Ar-Moab,

Pe locuitorii înălțimilor Arnonului.

29Vai de tine, Moab!

Ești pierdut, poporul lui Chemoș!

El a făcut pe fiii lui fugari,

Și pe fetele lui le-a dat roabe

Lui Sihon, împăratul amoriților.

30Noi am aruncat cu săgețile asupra lor:

Din Hesbon până la Dibon totul este nimicit;

Am pustiit până la Nofah,

Care se întinde până la Medeba.”

31Israel s-a așezat astfel în țara amoriților. 32Moise a trimis să iscodească Iaezerul. Au luat satele care țineau de el și au izgonit pe amoriții care erau în ele. 33Au schimbat apoi drumul și s-au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le-a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la Edrei. 34Domnul a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci îl dau în mâinile tale, pe el și tot poporul lui și toată țara lui; să-i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon.” 35Și ei l-au bătut, pe el și pe fiii lui și tot poporul lui, de n-au lăsat să scape unul măcar, și au pus mâna pe țara lui.


PSALMUL 60

Către mai-marele cântăreților. Se cântă ca și „Crinul mărturiei”. O cântare de laudă a lui David spre învățătură.

Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia și cu sirienii din Țoba și când s-a întors Ioab și a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiți

1Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăștiat

și Te-ai mâniat: ridică-ne iarăși!

2Ai cutremurat pământul, l-ai despicat;

drege-i spărturile, căci se clatină!

3Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele,

ne-ai adăpat cu un vin de amorțire.

4Ai dat celor ce se tem de Tine un steag,

ca să-l înalțe spre biruința adevărului.(Oprire)

5Pentru ca preaiubiții Tăi să fie izbăviți,

scapă-ne prin dreapta Ta și ascultă-ne!

6Dumnezeu a zis în sfințenia Lui: „Voi ieși biruitor,

voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucot.

7Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase,

Efraim este tăria capului Meu,

iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire.

8Moab este ligheanul în care Mă spăl;

peste Edom Îmi arunc încălțămintea;

țara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!”

9Cine mă va duce în cetatea întărită?

Cine mă va duce la Edom?

10Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat

și nu mai ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre?

11Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz!

Căci ajutorul omului este zadarnic.

12Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari,

și El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.


PSALMUL 61

Către mai-marele cântăreților.

De cântat pe instrumente cu coarde.

Un psalm al lui David

1Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele,

ia aminte la rugăciunea mea!

2De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic:

„Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!”

3Căci Tu ești un adăpost pentru mine,

un turn tare împotriva vrăjmașului.

4Aș vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău,

să alerg la adăpostul aripilor Tale.(Oprire)

5Căci Tu, Dumnezeule, îmi asculți juruințele,

Tu îmi dai moștenirea celor ce se tem de Numele Tău.

6Tu adaugi zile la zilele împăratului:

lungească-i-se anii pe vecie!

7În veci să rămână el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu!

Fă ca bunătatea și credincioșia Ta să vegheze asupra lui!

8Atunci voi cânta neîncetat Numele Tău

și zi de zi îmi voi împlini juruințele.

0 comentarii

24 Mai

23 Mai

22 Mai

Comments


bottom of page