Luca 14

Isus vindecă un om bolnav de dropică

1Într-o zi de sabat, Isus a intrat să mănânce în casa unuia dintre conducătorii fariseilor. Ei Îl urmăreau îndeaproape. 2Și iată că înaintea Lui era un om bolnav de dropică.

3Isus i-a întrebat pe învățătorii Legii și pe farisei:

‒ Este voie să vindeci în ziua de sabat sau nu?

4Ei însă tăceau. Isus l-a luat de mână, l-a vindecat și l-a lăsat să plece.

5Apoi le-a zis:

‒ Cine dintre voi, când îi cade fiul sau boul într-o fântână, nu-l va scoate imediat afară în ziua de sabat?

6Și n-au putut să-I răspundă nimic la aceste cuvinte.

Smerenie și ospitalitate

7Când i-a văzut pe cei invitați cum își aleg scaunele de onoare, le-a spus următoarea pildă:

8‒ Când ești invitat de cineva la o nuntă, să nu te așezi să mănânci în locul de onoare, ca nu cumva să fi fost invitat, de către gazdă, cineva mai demn de cinste decât tine, 9iar cel ce v-a invitat, și pe tine și pe el, să vină să-ți spună: „Dă locul tău acestui om!“. Atunci, cu rușine, va trebui să ocupi cel din urmă loc. 10Ci tu, când ești invitat, du-te și așază-te să mănânci în cel din urmă loc, pentru ca, atunci când vine cel ce te-a invitat, să-ți spună: „Prietene, mută-te mai în față!“. Atunci vei avea cinste înaintea tuturor celor ce stau la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat.

12Apoi i-a zis și celui ce-L invitase:

‒ Când dai un prânz sau o cină, nu-ți invita nici prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei pe tine și să fii astfel răsplătit. 13Ci tu, când dai un ospăț, invită-i pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei ologi, pe cei orbi, 14și vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți.

Pilda celor invitați la cină

(Mt. 22:1‑14)

15Când a auzit acestea, unul dintre cei ce ședeau la masă I-a zis:

‒ Fericit este oricine va mânca în Împărăția lui Dumnezeu!

16Dar Isus i-a răspuns:

‒ Un om a dat o cină mare și i-a invitat pe mulți. 17La ora cinei, și-a trimis sclavul să le spună celor invitați: „Veniți, căci acum toate sunt gata!“. 18Dar toți, unul după altul, au început să se scuze. Primul i-a zis: „Am cumpărat un teren și am nevoie să mă duc să-l văd. Te rog să mă scuzi!“. 19Altul i-a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i pun la probă. Te rog să mă scuzi!“. 20Altul i-a zis: „Tocmai m-am însurat și de aceea nu pot să vin!“.

21Când sclavul s-a întors, i-a istorisit stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat și i-a zis sclavului său: „Ieși repede pe străzile și pe aleile cetății și adu-i aici pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei orbi și pe cei ologi!“. 22La urmă, sclavul a zis: „Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit și tot mai este loc!“. 23Stăpânul i-a zis atunci sclavului: „Ieși pe drumuri și pe la garduri și silește-i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa! 24Căci vă spun că niciunul dintre acei oameni care fuseseră invitați nu va gusta din cina mea!“.

Prețul uceniciei

(Mt. 10:37‑38; 5:13; Mc. 9:50)

25Împreună cu El mergeau mulțimi mari de oameni. El S-a întors și le-a zis: 26„Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27Oricine nu-și duce crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.

28Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să-l termine? 29Pentru ca nu cumva, după ce-i pune temelia, să nu-l poată termina și toți cei care văd aceasta să înceapă să-și bată joc de el 30și să zică: «Omul acesta a început să construiască și n-a putut să termine!».

31Sau care rege, când pornește la război împotriva altui rege, nu se așază mai întâi să hotărască dacă este în stare să i se opună cu zece mii de oameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, îi va trimite o solie ca să ceară pace. 33Tot așa, oricine dintre voi, care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.

34Sarea este bună. Dar dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată? 35Nu mai este de folos nici pentru pământ și nici pentru grămada de gunoi, ci oamenii o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă!“.

2 Cronici 12

Invazia egipteană

(1 Regi 14:25‑28)

1Când domnia lui Roboam s-a consolidat și s-a întărit, el a părăsit Legea Domnului și tot Israelul a părăsit-o împreună cu el. 2În al cincilea an al regelui Roboam, Șișak, regele Egiptului, a venit împotriva Ierusalimului, căci israeliții fuseseră necredincioși Domnului. 3El era însoțit de o mie două sute de care și de șaizeci de mii de călăreți. Împreună cu aceștia a venit din Egipt și un popor fără număr, dintre libieni, suchiți și cușiți. 4El a capturat cetățile fortificate ale lui Iuda și a ajuns până la Ierusalim.

5Atunci, profetul Șemaia s-a înfățișat înaintea lui Roboam și a căpeteniilor lui Iuda, care se strânseseră la Ierusalim, fugind dinaintea lui Șișak, și le-a zis:

‒ Așa vorbește Domnul: „Voi M-ați părăsit! De aceea și Eu vă părăsesc, lăsându-vă în mâna lui Șișak!“.

6Atunci căpeteniile lui Israel și regele s-au smerit și au zis:

‒ Domnul este drept!

7Când a văzut Domnul că s-au smerit, Cuvântul Domnului a vorbit lui Șemaia, zicând: „Pentru că s-au smerit, nu-i voi distruge, ci-i voi elibera pentru o vreme și nu-Mi voi revărsa mânia peste Ierusalim prin mâna lui Șișak. 8Totuși, vor deveni slujitorii lui Șișak și vor afla ce deosebire este între a-Mi sluji Mie și a sluji regilor altor țări“.

9Șișak, regele Egiptului, a atacat Ierusalimul și a luat comorile Casei Domnului și comorile palatului regelui; a luat totul. A luat și scuturile de aur făcute de Solomon. 10În locul lor, regele Roboam a făcut niște scuturi de bronz, pe care le-a dat în responsabilitatea căpeteniilor gărzilor, cei care păzeau intrarea palatului regelui. 11De fiecare dată când regele mergea la Casa Domnului, căpeteniile gărzilor veneau și le luau cu ei, apoi le aduceau înapoi în camera gărzilor. 12Pentru că s-a smerit, mânia Domnului s-a abătut de la el și El n-a adus o distrugere deplină. Încă mai erau în Iuda unele lucruri bune.

(1 Regi 14:21‑24, 29‑31)

13Regele Roboam și-a întărit conducerea la Ierusalim și a continuat să domnească. Roboam avea patruzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit timp de șaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care a ales-o Domnul dintre toate semințiile lui Israel ca să-Și pună Numele acolo. Numele mamei lui era Naama, amonita. 14El a făcut ce este rău, pentru că nu și-a îndemnat inima să-L caute pe Domnul. 15Faptele lui Roboam, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Șemaia și ale văzătorului Ido“, cele referitoare la genealogii? Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul. 16Roboam a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Cetatea lui David. Apoi, în locul lui a domnit fiul său Abia.

Isaia 25

Laudă pentru eliberarea de sub opresiune

1O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu!

Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău,

căci ai făcut lucruri minunate,

lucruri plănuite demult,

care s-au împlinit cu credincioșie.

2Ai transformat cetatea într-un morman de moloz,

citadela într-o ruină.

Fortăreața străinilor nu mai este o cetate;

ea nu va mai fi niciodată reconstruită.

3De aceea popoarele puternice Te vor glorifica

și cetățile națiunilor groaznice se vor teme de Tine.

4Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac,

un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său,

un adăpost în furtună

și o umbră în mijlocul caniculei,

atunci când suflarea celor groaznici

era ca furtuna împotriva unui zid,

5ca arșița soarelui într-un loc uscat.

Tu aduci la tăcere zarva străinilor

și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor,

tot astfel și cântarea celor groaznici încetează.

6 Domnul Oștirilor va pregăti

pe muntele acesta, pentru toate popoarele,

un ospăț cu cărnuri grase,

un ospăț cu vinuri bune –

cărnuri pline de măduvă

și vinuri limpezite.

7Pe muntele acesta El va nimici vălul

care acoperă toate popoarele,

învelitoarea care înfășoară toate națiunile.

8El va înghiți moartea pentru totdeauna.

Stăpânul Domn va șterge lacrimile

de pe toate fețele

și va îndepărta de pe tot pământul

disprețul poporului Său,

căci Domnul a vorbit.

9În ziua aceea se va zice:

„Iată, Acesta este Dumnezeul nostru.

Ne-am pus speranța în El și El ne-a mântuit.

Acesta este Domnul în Care ne-am pus speranța.

Să fim veseli și să ne bucurăm în mântuirea Sa!“.

10Mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.

Moabiții însă vor fi călcați de El în picioare,

așa cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

11Acolo, pe munte, își vor întinde mâinile,

așa cum își întinde înotătorul mâinile să înoate.

El le va doborî mândria,

în pofida abilității mâinilor lor.

12El va dărâma fortificațiile înalte ale zidurilor tale,

le va doborî

și le va arunca la pământ,

chiar în țărână.

Ezechiel 17

Fabula viței și a celor doi vulturi

1Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: 2„Fiul omului, rostește o fabulă, spune o pildă Casei lui Israel! 3Spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Un vultur măreț, cu aripi mari, cu pene lungi, cu penaj bogat și divers colorat, a venit în Liban și, prinzând vârful unui cedru, 4i-a rupt cea mai de sus rămurea, a dus-o într-o țară de negustori și a plantat-o într-o cetate comercială.

5Apoi a luat sămânță din țară și a semănat-o într-un pământ roditor. A pus-o lângă o apă mare și a plantat-o ca pe o salcie. 6Sămânța a încolțit și s-a făcut o viță întinsă, dar nu prea înaltă. Ramurile îi erau întoarse spre vultur, iar rădăcinile erau sub el. Astfel, ea a ajuns o viță care a dat lăstari și a făcut mlădițe.

7Mai era însă un alt vultur măreț, cu aripi mari și cu penaj bogat. Și, iată că vița aceasta și-a îndreptat cu lăcomie rădăcinile spre el și și-a întins mlădițele spre el ca să i se dea mai multă apă decât pe solul plantației pe care se afla. 8Ea fusese plantată pe un teren bun și lângă ape multe, ca să facă ramuri, să dea rod și să devină o viță minunată’».

9Prin urmare, spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Oare-i va merge bine? Oare nu-i vor fi smulse rădăcinile și nu-i vor fi tăiate roadele? I se vor veșteji toate frunzele, i se va usca butucul și nu va fi nevoie nici de braț puternic, nici de oameni mulți pentru ca rădăcinile să-i fie îndepărtate! 10Iată că este plantată! Îi va merge bine oare? Când vântul de est va sufla împotriva ei, oare nu se va usca ea de tot? Oare nu se va usca chiar pe terasa unde a încolțit?’»“.

11Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: 12„Întreabă această Casă răzvrătită: «Nu știți ce înseamnă aceste lucruri?». Apoi spune-le: «Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, i-a luat regele și prinții și i-a dus cu el în Babilon. 13Apoi a luat un urmaș la împărăție și a încheiat cu el un legământ, punându-l sub jurământ. Totodată i-a luat și pe nobilii țării, 14ca să slăbească regatul, așa încât să nu se mai ridice, ci să păzească legământul, rămânându-i loial. 15Dar regele s-a răsculat împotriva lui și a trimis un mesager în Egipt, ca să-i dea cai și un mare număr de oameni. Va reuși el oare? Cel ce a făcut aceste lucruri va scăpa el oare? Să rupă el legământul și să scape?

16Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că regele va muri în Babilon, acolo unde locuiește împăratul care l-a numit rege, al cărui jurământ l-a disprețuit și al cărui legământ l-a rupt. 17Faraon, cu armata sa cea mare și cu mulțimea sa cea numeroasă, nu-l va ajuta în război, când se vor înălța rampe de asalt și se vor construi întărituri pentru nimicirea multor vieți. 18Pentru că a disprețuit jurământul, rupând legământul, pentru că, deși a încheiat un legământ, a făcut totuși toate aceste lucruri, nu va scăpa!

19De aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că voi întoarce împotriva lui jurământul Meu pe care l-a disprețuit și legământul Meu pe care l-a rupt. 20Voi arunca asupra lui plasa Mea, și va fi prins în lațul Meu. Îl voi duce în Babilon și îl voi judeca acolo pentru necredincioșia arătată față de Mine. 21Toți fugarii din trupele lui vor cădea uciși de sabie, iar pe cei ce vor rămâne îi voi împrăștia în toate direcțiile. Și veți ști astfel că Eu, Domnul, am vorbit».

22Așa vorbește Stăpânul Domn: «Eu Însumi voi rupe o rămurea din vârful măreț al unui cedru și o voi planta. Din vârful ramurilor lui voi rupe o mlădiță firavă pe care Eu Însumi o voi planta pe un munte înalt și măreț. 23O voi planta pe un munte înalt al lui Israel. Acesteia îi vor crește ramuri, va da roade și va deveni un cedru maiestuos. Păsări de tot felul se vor așeza în el și la umbra ramurilor lui vor locui tot felul de înaripate. 24Și toți copacii câmpiei vor ști că Eu, Domnul, pot să smeresc un copac înalt și pot să înalț un copac neînsemnat, pot să usuc un copac plin de viață și pot face să înflorească un copac uscat».

Eu, Domnul, am vorbit și așa voi face“.