Romani 12

Predarea în slujba lui Dumnezeu

1Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită. 3Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. 4Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, 5tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. 6Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui. 7Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură. 8Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.

Dragostea să se arate în toate

9Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine. 10Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. 11În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului. 12Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune. 13Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți. 14Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați și nu blestemați. 15Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. 16Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți.

2 Samuel 17

Sfatul lui Ahitofel zădărnicit de Hușai

1Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula și voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta. 2Îl voi lua pe neașteptate, când va fi obosit și va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta și tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat 3și voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care-l urmărești va face ca toți să se întoarcă și tot poporul va fi în pace.” 4Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom și tuturor bătrânilor lui Israel. 5Dar Absalom a zis: „Chemați și pe Hușai, Architul, și să auzim și ce va zice el.” 6Hușai a venit la Absalom, și Absalom i-a zis: „Iată cum a vorbit Ahitofel. Trebuie să facem ce a zis el sau nu? Spune tu!” 7Hușai a răspuns lui Absalom: „De data aceasta, sfatul pe care ți l-a dat Ahitofel nu este bun.” 8Și Hușai a zis: „Tu cunoști vitejia tatălui tău și a oamenilor lui; sunt înfuriați ca o ursoaică de pe câmp căreia i s-au răpit puii. Tatăl tău este un om de război și nu va petrece noaptea cu poporul; 9iată, acum stă ascuns în vreo groapă sau în vreun alt loc. Și dacă, de la început, vor cădea unii sub loviturile lor, se va auzi îndată și se va zice: ‘Poporul care urma pe Absalom a fost înfrânt!’ 10Atunci, cel mai viteaz, chiar dacă ar fi avut o inimă de leu, se va înspăimânta, căci tot Israelul știe că tatăl tău este un viteaz și că are niște viteji cu el. 11Sfatul meu este dar ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan până la Beer-Șeba, o mulțime ca nisipul de pe marginea mării. Și tu însuți să mergi la luptă. 12Dacă vom ajunge la el în vreun loc unde l-am găsi, vom cădea peste el cum cade roua pe pământ, și nu va scăpa niciunul, nici el, nici vreunul din oamenii care sunt cu el. 13Dacă va fugi într-o cetate, tot Israelul va duce funii la cetatea aceea și o vom trage în pârâu până când nu va mai rămâne nicio piatră în ea.” 14Absalom și toți oamenii lui Israel au zis: „Sfatul lui Hușai, Architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom.

Moartea lui Ahitofel

15Hușai a zis preoților Țadoc și Abiatar: „Ahitofel a dat cutare și cutare sfat lui Absalom și bătrânilor lui Israel, și eu i-am sfătuit cutare și cutare lucru. 16Acum trimiteți îndată știre lui David și spuneți-i: ‘Nu sta noaptea în câmpiile pustiei, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul și tot poporul care este cu el să fie în primejdie să piară.’” 17Ionatan și Ahimaaț stăteau lângă fântâna Roguel. Slujnica venea și le aducea știri, iar ei se duceau să dea de veste împăratului David, căci nu îndrăzneau să se arate și să intre în cetate. 18Dar odată i-a zărit un tânăr și a spus lui Absalom. Ei au plecat amândoi în grabă și au ajuns la Bahurim, la casa unui om care avea o fântână în curte, și s-au coborât în ea. 19Femeia a luat o învelitoare, a întins-o peste gura fântânii și a împrăștiat urluială pe ea, ca să nu dea nimic de bănuit. 20Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia aceasta și au zis: „Unde sunt Ahimaaț și Ionatan?” Femeia le-a răspuns: „Au trecut pârâul.” Au căutat și, negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim. 21După plecarea lor, Ahimaaț și Ionatan au ieșit din fântână și s-au dus să dea de știre împăratului David. Au zis lui David: „Sculați-vă și grăbiți-vă de treceți apa, căci Ahitofel a plănuit cutare și cutare lucru împotriva voastră.” 22David și tot poporul care era cu el s-au sculat și au trecut Iordanul; când se lumina de ziuă, nu rămăsese niciunul care să nu fi trecut Iordanul. 23Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus șaua pe măgar și a plecat acasă, în cetatea lui. Și-a pus casa în rânduială și s-a spânzurat. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său.

David la Mahanaim

24David ajunsese la Mahanaim când a trecut Absalom Iordanul, însoțit de toți bărbații lui Israel. 25Absalom a pus pe Amasa în fruntea oștirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, Israelitul, care intrase la Abigal, fata lui Nahaș și sora Țeruiei, mama lui Ioab. 26Israel și Absalom au tăbărât în țara Galaadului. 27Când a ajuns David la Mahanaim, Șobi, fiul lui Nahaș, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, și Barzilai, Galaaditul, din Roghelim, 28au adus paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături, 29miere, unt, oi și brânză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David și poporului care era cu el, ca să mănânce, căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală și de sete, în pustie.”

Iov 30

1Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,

când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?

3Sfrijiți de sărăcie și foame,

fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

4Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei

și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

5Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,

strigă lumea după ei ca după niște hoți.

6Locuiesc în văi îngrozitoare,

în peșterile pământului și în stânci.

7Urlă printre tufișuri

și se adună sub mărăcini.

8Ființe mârșave și disprețuite,

sunt izgoniți din țară.

9Și acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor,

am ajuns de batjocura lor.

10Mă urăsc, mă ocolesc,

mă scuipă în față.

11Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,

nu mai au niciun frâu înaintea mea.

12Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea

și îmi împing picioarele

și își croiesc cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

13Îmi nimicesc cărarea

și lucrează ca să mă prăpădească,

ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,

se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15Mă apucă groaza.

Slava îmi este spulberată ca de vânt,

ca un nor a trecut fericirea mea.

16Și acum, mi se topește sufletul în mine

și m-au apucat zilele suferinței.

17Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,

durerea care mă roade nu încetează.

18De tăria suferinței, haina își pierde fața,

mi se lipește de trup ca o cămașă.

19Dumnezeu m-a aruncat în noroi

și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20Strig către Tine și nu-mi răspunzi;

stau în picioare și nu mă vezi.

21Ești fără milă împotriva mea,

lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt

și mă nimicești cu suflarea furtunii.

23Căci știu că mă duci la moarte,

în locul unde se întâlnesc toți cei vii.

24Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?

Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25Nu plângeam eu pe cel amărât?

N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26Mă așteptam la fericire,

și, când colo, nenorocirea a venit peste mine;

trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.

27Îmi fierb măruntaiele fără încetare,

m-au apucat zilele de durere.

28Umblu înnegrit, dar nu de soare.

Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.

29Am ajuns frate cu șacalii,

tovarăș cu struții.

30Pielea mi se înnegrește și cade,

iar oasele îmi ard și se usucă.

31Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale

și cavalul meu scoate sunete plângătoare.

Psalmul 131

O cântare a treptelor.

Un psalm al lui David

1Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufașe,

nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari

și prea înalte pentru mine.

2Dimpotrivă, sufletul îmi este liniștit și potolit

ca un copil înțărcat care stă lângă mama sa;

da, sufletul meu este ca un copil înțărcat.

3Pune-ți nădejdea în Domnul, Israele,

de acum și până în veac!