Romani 12:17-21

Răzbunarea este a Domnului

17Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor. 18Dacă este cu putință, întru cât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. 19Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” 20Dimpotrivă, „dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui”. 21Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.

Deuteronomul 32

Cântarea lui Moise

1„Luați aminte, ceruri, și voi vorbi;

Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!

2Ca ploaia să curgă învățăturile mele,

Ca roua să cadă cuvântul meu,

Ca ploaia repede pe verdeață,

Ca picăturile de ploaie pe iarbă!

3Căci voi vesti Numele Domnului.

Dați slavă Dumnezeului nostru!

4El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite,

Căci toate căile Lui sunt drepte;

El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate,

El este drept și curat.

5Ei s-au stricat;

Netrebnicia copiilor Lui este rușinea lor!

Neam îndărătnic și stricat!

6Pe Domnul Îl răsplătiți astfel?!

Popor nechibzuit și fără înțelepciune!

Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut,

Te-a întocmit și ți-a dat ființă?

7Adu-ți aminte de zilele din vechime,

Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni,

Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța,

Pe bătrânii tăi, și îți vor spune.

8Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor,

Când a despărțit pe copiii oamenilor,

A pus hotare popoarelor

După numărul copiilor lui Israel,

9Căci partea Domnului este poporul Lui,

Iacov este partea Lui de moștenire.

10El l-a găsit într-un ținut pustiu,

Într-o singurătate plină de urlete înfricoșate;

L-a înconjurat, l-a îngrijit

Și l-a păzit ca lumina ochiului Lui.

11Ca vulturul care își scutură cuibul,

Zboară deasupra puilor,

Își întinde aripile, îi ia

Și-i poartă pe penele lui,

12Așa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său,

Și nu era niciun dumnezeu străin cu El.

13L-a suit pe înălțimile țării,

Și Israel a mâncat roadele câmpului;

I-a dat să sugă miere din stâncă,

Untdelemnul care iese din stânca cea mai tare,

14Untul de la vaci și laptele oilor,

Cu grăsimea mieilor,

A berbecilor din Basan și a țapilor,

Cu grăsimea grâului,

Și ai băut vinul, sângele strugurelui.

15Israel s-a îngrășat și a azvârlit din picior;

Te-ai îngrășat, te-ai îngroșat și te-ai lățit!

Și a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui,

A nesocotit Stânca mântuirii lui,

16L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini,

L-au mâniat prin urâciuni;

17Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei,

Unor dumnezei pe care nu-i cunoșteau,

Dumnezei noi, veniți de curând,

De care nu se temuseră părinții voștri.

18Ai părăsit Stânca cea care te-a născut

Și ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit.

19Domnul a văzut lucrul acesta și S-a mâniat,

S-a supărat pe fiii și fiicele Lui.

20El a zis: ‘Îmi voi ascunde Fața de ei

Și voi vedea care le va fi sfârșitul,

Căci sunt un neam stricat,

Sunt niște copii necredincioși.

21Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu,

M-au mâniat prin idolii lor deșerți.

Și Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor.

Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.

22Căci focul mâniei Mele s-a aprins

Și va arde până în fundul Locuinței morților,

Va nimici pământul și roadele lui,

Va arde temeliile munților.

23Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei,

Îmi voi arunca toate săgețile împotriva lor.

24Vor fi topiți de foame, stinși de friguri

Și de boli cumplite;

Voi trimite în ei dinții fiarelor sălbatice

Și otrava șerpilor.

25Afară vor pieri de sabie

Și înăuntru vor pieri de groază:

Și tânărul, și fata,

Și copilul de țâță, ca și bătrânul.

26Voiam să zic: «Îi voi lua cu o suflare»,

Le voi șterge pomenirea dintre oameni!

27Dar Mă tem de ocările vrăjmașului,

Mă tem ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească

Și să zică: «Mâna noastră cea puternică,

Și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.»

28Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simț

Și nu-i pricepere în ei.

29Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege

Și s-ar gândi la ce li se va întâmpla.

30Cum ar urmări unul singur o mie din ei

Și cum ar pune doi pe fugă zece mii,

Dacă nu i-ar fi vândut Stânca,

Dacă nu i-ar fi vândut Domnul?

31Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră,

Vrăjmașii noștri înșiși sunt judecători în această privință.

32Ci vița lor este din sadul Sodomei

Și din ținutul Gomorei;

Strugurii lor sunt struguri otrăviți,

Bobițele lor sunt amare;

33Vinul lor este venin de șerpi,

Este otravă cumplită de aspidă.

34Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine,

Pecetluit în comorile Mele?

35A Mea este răzbunarea și

Eu voi răsplăti

Când va începe să le alunece piciorul!

Căci ziua nenorocirii lor este aproape

Și ceea ce-i așteaptă nu va zăbovi.’

36Domnul va judeca pe poporul Său,

Dar va avea milă de robii Săi,

Văzând că puterea le este sleită

Și că nu mai este nici rob, nici slobod.

37El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii lor,

Stânca aceea care le slujea de adăpost,

38Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor,

Care beau vinul jertfelor lor de băutură?

Să se scoale să vă ajute

Și să vă ocrotească!

39Să știți dar că Eu sunt Dumnezeu

Și că nu este alt dumnezeu afară de Mine;

Eu dau viață și Eu omor,

Eu rănesc și Eu tămăduiesc,

Și nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.

40Căci Îmi ridic mâna spre cer

Și zic: «Cât este de adevărat că trăiesc în veci,

41Atât este de adevărat că, atunci când voi ascuți fulgerul sabiei Mele

Și voi pune mâna să fac judecată,

Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei

Și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;

42Sabia Mea le va înghiți carnea

Și-Mi voi îmbăta săgețile de sânge,

De sângele celor uciși și prinși,

Din capetele fruntașilor vrăjmașului.»’

43Neamuri, cântați laudele poporului Lui!

Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi,

El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi

Și face ispășire pentru țara Lui, pentru poporul Lui.”

44Moise a venit și a rostit toate cuvintele cântării acesteia în fața poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el. 45După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, 46le-a zis: „Puneți-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciți copiilor voștri, ca să păzească și să împlinească toate cuvintele legii acesteia. 47Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viața voastră și prin aceasta vă veți lungi zilele în țara pe care o veți lua în stăpânire după ce veți trece Iordanul.”

Domnul vorbește lui Moise

48În aceeași zi, Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 49„Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo, în țara Moabului, în fața Ierihonului, și privește țara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel. 50Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui și vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor și a fost adăugat la poporul lui, 51pentru că ați păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustia Țin, și nu M-ați sfințit în mijlocul copiilor lui Israel. 52Tu vei vedea doar de departe țara dinaintea ta, dar nu vei intra în țara pe care o dau copiilor lui Israel.”

Proverbele 25

1Iată încă vreo câteva din pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

2Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor,

dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor.

3Înălțimea cerurilor, adâncimea pământului

și inima împăraților sunt nepătrunse.

4Scoate zgura din argint

și argintarul va face din el un vas ales!

5Scoate și pe cel rău dinaintea împăratului

și scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire.

6Nu te făli înaintea împăratului

și nu lua locul celor mari;

7căci este mai bine să ți se zică: „Suie-te mai sus!”

decât să fii coborât înaintea voievodului

pe care ți-l văd ochii.

8Nu te grăbi să te iei la ceartă,

ca nu cumva, la urmă, să nu știi ce să faci

când te va lua la ocări aproapele tău.

9Apără-ți pricina împotriva aproapelui tău,

dar nu da pe față taina altuia,

10ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de rușine

și să-ți iasă nume rău, care să nu se mai șteargă!

11Un cuvânt spus la vremea potrivită

este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint.

12Ca o verigă de aur și o podoabă de aur curat,

așa este înțeleptul care mustră pentru o ureche ascultătoare.

13Ca răcoreala zăpezii pe vremea secerișului,

așa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite:

el înviorează sufletul stăpânului său.

14Ca norii și vântul fără ploaie,

așa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui.

15Prin răbdare se înduplecă un voievod

și o limbă dulce poate zdrobi oase.

16Dacă dai peste miere, nu mânca decât atât cât îți ajunge,

ca să nu ți se scârbească și s-o verși din gură.

17Calcă rar în casa aproapelui tău,

ca să nu se sature de tine și să te urască.

18Ca un buzdugan, ca o sabie și ca o săgeată ascuțită,

așa este un om care face o mărturisire mincinoasă împotriva aproapelui său.

19Ca un dinte stricat și ca un picior care șchioapătă,

așa este încrederea într-un stricat la ziua necazului.

20Ca unul care își scoate haina pe o zi rece sau varsă oțet pe silitră,

așa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire.

21Dacă este flămând vrăjmașul tău, dă-i pâine să mănânce,

dacă-i este sete, dă-i apă să bea!

22Căci, făcând așa, aduni cărbuni aprinși pe capul lui,

și Domnul îți va răsplăti.

23Vântul de miazănoapte aduce ploaia

și limba clevetitoare aduce o față mâhnită.

24Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș

decât să locuiești într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare.

25Ca apa proaspătă pentru un om obosit,

așa este o veste bună venită dintr-o țară depărtată.

26Ca o fântână tulbure și ca un izvor stricat,

așa este cel neprihănit care se clatină înaintea celui rău.

27Nu este bine să mănânci multă miere:

tot așa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuți.

28Omul care nu este stăpân pe sine

este ca o cetate surpată și fără ziduri.

1 Samuel 26

David, în tabăra lui Saul

1Zifiții s-au dus la Saul la Ghibea și au zis: „Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în fața pustiei.” 2Saul s-a sculat și s-a coborât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleși din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif. 3A tăbărât pe dealul Hachila, în fața pustiei, lângă drum. David era în pustie și, înțelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie, 4a trimis niște iscoade și a aflat că, în adevăr, Saul venise. 5Atunci, David s-a sculat și a venit la locul unde tăbărâse Saul și a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei și poporul era tăbărât în jurul lui. 6David a luat cuvântul și, vorbind lui Ahimelec, Hetitul, și lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se coboare cu mine în tabără la Saul?” Și Abișai a răspuns: „Eu mă voi coborî cu tine.” 7David și Abișai s-au dus noaptea la popor. Și iată că Saul era culcat și dormea în cort, în mijlocul taberei, și sulița lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner și poporul lui erau culcați în jurul lui. 8Abișai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu sulița mea și să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” 9Dar David a zis lui Abișai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului și să rămână nepedepsit?” 10Și David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie și va pieri. 11Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai sulița de la căpătâiul lui, urciorul cu apă și să plecăm.” 12David a luat dar sulița și urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul și au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic și nimeni nu s-a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într-un somn adânc. 13David a trecut de cealaltă parte și a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără. 14Și a strigat poporului și lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine ești tu, care strigi către împăratul?” 15Și David a zis lui Abner: „Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău. 16Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteți vrednici de moarte, căci n-ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este sulița împăratului și urciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.” 17Saul a cunoscut glasul lui David și a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Și David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!” 18Și a zis: „Pentru ce urmărește domnul meu pe robul său? Ce-am făcut și cu ce sunt vinovat? 19Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său. Dacă Domnul este Cel ce te ațâță împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te ațâță, blestemați să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea Domnului, zicându-mi: ‘Du-te de slujește unor dumnezei străini!’ 20O, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Fața Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munți.” 21Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viața mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun și am făcut o mare greșeală.” 22David a răspuns: „Iată sulița împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia. 23Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credincioșia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, și eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului. 24Și după cum azi viața ta a avut un mare preț înaintea mea, tot așa și viața mea va avea un mare preț înaintea Domnului și El mă va izbăvi din orice necaz.” 25Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari și vei birui.” David și-a văzut de drum, și Saul s-a întors acasă.