Romani 13

Supunerea față de stăpânire

1Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. 2De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. 3Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea. 4El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău. 5De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. 6Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. 7Dați tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.

Dragostea este împlinirea Legii

8Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. 9De fapt: „Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 10Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

Veghere și curăție

11Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. 12Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în pizmă, 14ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele.

2 Samuel 21

Foametea de trei ani

1Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ținut trei ani. David a întrebat pe Domnul, și Domnul a zis: „Din pricina lui Saul și a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniți este foametea aceasta.” 2Împăratul a chemat pe gabaoniți să le vorbească. (Gabaoniții nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămășiță a amoriților; copiii lui Israel se legaseră față de ei cu un jurământ, și totuși Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel și Iuda.) 3David a zis gabaoniților: „Ce pot face eu pentru voi și cu ce să fac ispășire, ca să binecuvântați moștenirea Domnului?” 4Gabaoniții i-au răspuns: „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul și de la casa lui și nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Și împăratul a zis: „Ce voiți dar să vă fac?” 5Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit și își pusese de gând să ne nimicească, pentru ca să ne facă să pierim din tot ținutul lui Israel, 6să ni se dea șapte bărbați din fiii lui și-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibea lui Saul, alesul Domnului.” Și împăratul a zis: „Vi-i voi da.” 7Împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David și Ionatan, fiul lui Saul. 8Dar împăratul a luat pe cei doi fii pe care-i născuse lui Saul Rițpa, fata lui Aiia, și anume: Armoni și Mefiboșet, și pe cei cinci fii pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai; 9i-a dat în mâinile gabaoniților, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toți cei șapte au pierit împreună; au fost omorâți în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzurilor. 10Rițpa, fata lui Aiia, a luat un sac și l-a întins sub ea, peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer, și a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei și fiarele câmpului, în timpul nopții. 11Au înștiințat pe David despre ce făcuse Rițpa, fata lui Aiia, țiitoarea lui Saul. 12Și David s-a dus și a luat oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piața Bet-Șan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa. 13A luat de acolo oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan și s-au strâns și oasele celor ce fuseseră spânzurați. 14Au îngropat oasele lui Saul și ale fiului său Ionatan în țara lui Beniamin, la Țela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Și au făcut tot ce poruncise împăratul.

După aceea, Dumnezeu a fost potolit față de țară.

Războiul împotriva filistenilor

15Filistenii au pornit iarăși cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui și a luptat împotriva filistenilor. David era obosit. 16Și Ișbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliță în greutate de trei sute de sicli de aramă și era încins cu o sabie nouă. 17Abișai, fiul Țeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean și l-a omorât. Atunci, oamenii lui David i-au jurat zicând: „Să nu mai ieși cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel.” 18După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci, Sibecai, Hușatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa. 19A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Și Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul de țesut. 20A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea șase degete la fiecare mână și la fiecare picior, în total douăzeci și patru, și care se trăgea tot din Rafa. 21El a batjocorit pe Israel, și Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l-a omorât. 22Acești patru oameni erau copiii lui Rafa născuți la Gat. Au pierit uciși de mâna lui David și de mâna slujitorilor lui.

Daniel 2

Visul lui Nebucadnețar

1În al doilea an al domniei lui Nebucadnețar, Nebucadnețar a avut niște vise. Duhul îi era tulburat și i-a pierit somnul. 2Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători și pe haldeeni ca să-i spună visele. Ei au venit și s-au înfățișat înaintea împăratului. 3Împăratul le-a zis: „Am visat un vis; duhul îmi este tulburat și aș vrea să știu visul acela.” 4Haldeenii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul și-ți vom arăta tâlcuirea lui!” 5Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis haldeenilor: „Mi-a scăpat din minte lucrul acela. Dacă nu-mi veți face cunoscute visul și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți și casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. 6Dar, dacă-mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri și răsplătiri și mare cinste. De aceea, spuneți-mi visul și tălmăcirea lui!” 7Ei au răspuns a doua oară: „Să spună împăratul robilor săi visul, și i-l vom tălmăci!” 8Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis: „Văd, cu adevărat, că voiți să câștigați vreme, pentru că vedeți că lucrul mi-a scăpat din minte. 9Dacă deci nu-mi veți spune visul, vă așteaptă pe toți aceeași soartă, fiindcă vreți să vă înțelegeți ca să-mi spuneți minciuni și neadevăruri până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneți-mi visul, ca să știu dacă sunteți în stare să mi-l și tâlcuiți!” 10Haldeenii au răspuns împăratului: „Nu este nimeni pe pământ care să poată spune ce cere împăratul; de aceea niciodată niciun împărat, oricât de mare și puternic ar fi fost, n-a cerut așa ceva de la niciun vrăjitor, cititor în stele sau haldeean! 11Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuință nu este printre muritori!” 12La auzul acestor cuvinte, împăratul s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toți înțelepții Babilonului. 13Hotărârea ieșise, înțelepții începuseră să fie omorâți și căutau și pe Daniel și pe tovarășii lui ca să-i piardă. 14Atunci, Daniel a vorbit cu minte și cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieșise să omoare pe înțelepții Babilonului. 15A luat cuvântul și a zis lui Arioc, căpitanul împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile. 16Și Daniel s-a dus la împărat și l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea. 17Apoi Daniel s-a dus în casa lui și a spus despre lucrul acesta tovarășilor săi Hanania, Mișael și Azaria, 18rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel și tovarășii săi odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. 19După aceea i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopții. Și Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor. 20Daniel a luat cuvântul și a zis: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veșnicie în veșnicie! Ale Lui sunt înțelepciunea și puterea. 21El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați; El dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți! 22El descoperă ce este adânc și ascuns; El știe ce este în întuneric și la El locuiește lumina. 23Pe Tine, Dumnezeul părinților mei, Te slăvesc și Te laud că mi-ai dat înțelepciune și putere și mi-ai făcut cunoscut ce Ți-am cerut noi, căci ne-ai descoperit taina împăratului!” 24După aceea, Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înțelepții Babilonului; s-a dus și i-a vorbit așa: „Nu pierde pe înțelepții Babilonului! Du-mă înaintea împăratului și voi da împăratului tâlcuirea!” 25Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului și i-a vorbit așa: „Am găsit între prinșii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea!” 26Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel, care se numea Beltșațar: „Ești tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat și tâlcuirea lui?” 27Daniel a răspuns înaintea împăratului și a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. 28Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele și care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău. 29În patul tău, împărate, ți-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri, și Cel ce descoperă tainele ți-a făcut cunoscut ce se va întâmpla. 30Însă, dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înțelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei și să afli ce-ți dorește inima să știi. 31Tu, împărate, te uitai și iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta și înfățișarea lui era înfricoșătoare. 32Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pântecele și coapsele îi erau de aramă; 33fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier și parte de lut. 34Tu te uitai la el, și s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți. 35Atunci, fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul. 36Iată visul. Acum îi vom spune și tâlcuirea înaintea împăratului. 37Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat împărăție, putere, bogăție și slavă. 38El ți-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur! 39După tine, se va ridica o altă împărăție, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăție, care va fi de aramă și care va stăpâni peste tot pământul. 40Va fi o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă și rupe totul, și ea va sfărâma și va rupe totul, ca fierul care face totul bucăți. 41Și, după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut de olar și parte de fier, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. 42Și, după cum degetele de la picioare erau parte de fier și parte de lut, tot așa și împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte plăpândă. 43Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie, dar nu vor fi lipiți unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul. 44Dar, în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic. 45Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat și tâlcuirea lui este temeinică.” 46Atunci, împăratul Nebucadnețar a căzut cu fața la pământ și s-a închinat înaintea lui Daniel și a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare și miresme. 47Împăratul a vorbit lui Daniel și a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților și El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!” 48Apoi, împăratul a înălțat pe Daniel și i-a dat daruri multe și bogate; i-a dat stăpânire peste tot ținutul Babilonului și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înțelepților Babilonului. 49Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ținutului Babilonului în mâna lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.

Daniel 4

Copacul cel mare

1„Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveți multă pace! 2Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele și minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt față de mine. 3Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, și stăpânirea Lui dăinuiește din neam în neam! 4Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. 5Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. 6Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul. 7Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tâlcui. 8La urmă de tot, s-a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar după numele dumnezeului meu și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul și am zis: 9‘Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis. 10Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt. 11Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălța până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ. 12Frunza lui era frumoasă și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el. 13În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam și iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt. 14El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiați copacul și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele; fugăriți fiarele de sub el și păsările din ramurile lui! 15Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului. 16Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară și vor trece șapte vremuri peste el. 17Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor și pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place și înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!» 18Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, tâlcuiește-l, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poți, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinți.’ 19Atunci, Daniel, numit Beltșațar, a rămas uimit o clipă și gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: ‘Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!’ Și Beltșațar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi și tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi! 20Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului, 21copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atât de multe și în care era hrană pentru toți, sub care se adăposteau fiarele câmpului și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului, 22ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălțat până la ceruri și a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului. 23Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să stea la un loc cu fiarele câmpului până vor trece șapte vremuri peste el.» 24Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul. 25Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea. 26Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăția ta îți va rămâne ție îndată ce vei recunoaște stăpânirea Celui ce este în ceruri. 27De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!’ 28Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. 29După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, 30împăratul a luat cuvântul și a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?’ 31Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s-a coborât din cer și a zis: ‘Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția! 32Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!’ 33Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor. 34După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam. 35Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’ 36În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut. 37Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”

Proverbele 24

1Nu pizmui pe oamenii cei răi

și nu dori să fii cu ei;

2căci inima lor se gândește la prăpăd

și buzele lor vorbesc nelegiuiri.

3Prin înțelepciune se înalță o casă

și prin pricepere se întărește;

4prin știință se umplu cămările ei

de toate bunătățile de preț și plăcute.

5Un om înțelept este plin de putere

și cel priceput își oțelește vlaga.

6Căci prin măsuri chibzuite câștigi bătălia,

și prin marele număr al sfetnicilor ai biruința.

7Înțelepciunea este prea înaltă pentru cel nebun:

el nu va deschide gura la judecată.

8Cine se gândește să facă rău

se cheamă un om plin de răutate.

9Gândul celui nebun nu este decât păcat

și batjocoritorul este o scârbă pentru oameni.

10Dacă slăbești în ziua necazului,

mică îți este puterea.

11Izbăvește pe cei târâți la moarte

și scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiați.

12Dacă zici: „Ah! n-am știut…”,

crezi că nu vede Cel ce cântărește inimile

și Cel ce veghează asupra sufletului tău?

Și nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?

13Fiule, mănâncă miere, căci este bună,

și fagurele de miere este dulce pentru cerul gurii tale!

14Tot așa și înțelepciunea este bună pentru sufletul tău:

dacă o vei găsi, ai un viitor

și nu ți se va tăia nădejdea.

15Nu întinde curse, nelegiuitule, la locuința celui neprihănit

și nu-i tulbura odihna!

16Căci cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică,

dar cei răi se prăbușesc în nenorocire.

17Nu te bucura de căderea vrăjmașului tău

și să nu ți se veselească inima când se poticnește el,

18ca nu cumva Domnul să vadă, să nu-I placă

și să-Și întoarcă mânia de la el!

19Nu te mânia din pricina celor ce fac rău

și nu pizmui pe cei răi!

20Căci cel ce face răul n-are niciun viitor

și lumina celor răi se stinge.

21Fiule, teme-te de Domnul și de împăratul

și să nu te amesteci cu cei neastâmpărați!

22Căci deodată le va veni pieirea.

Și cine poate ști sfârșitul amândurora?

23Iată ce mai spun înțelepții:

„Nu este bine să ai în vedere fața oamenilor în judecăți.”

24Pe cine zice celui rău: „Tu ești bun!”

îl blestemă popoarele și-l urăsc neamurile.

25Dar celor ce judecă drept le merge bine

și o mare binecuvântare vine peste ei.

26Un răspuns bun este

ca un sărut pe buze.

27Vezi-ți întâi de treburi afară,

îngrijește de lucrul câmpului,

și apoi apucă-te să-ți zidești casa!

28Nu vorbi în chip ușuratic împotriva aproapelui tău;

ori ai vrea să înșeli cu buzele tale?

29Nu zice: „Cum mi-a făcut el, așa am să-i fac și eu,

îi voi răsplăti după faptele lui!”

30Am trecut pe lângă ogorul unui leneș

și pe lângă via unui om fără minte.

31Și era numai spini, acoperit de mărăcini,

și zidul de piatră era prăbușit.

32M-am uitat bine și cu luare aminte

și am tras învățătură din ce am văzut.

33„Să mai dorm puțin, să mai ațipesc puțin,

să mai încrucișez mâinile puțin, ca să mă odihnesc…”

34Și sărăcia vine peste tine pe neașteptate,