24 August

1 Samuel 17, Romani 15

1 Samuel 17

Războiul cu filistenii

1Filistenii și-au strâns oștile ca să facă război și s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco și Azeca, la Efes-Damim. 2Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și ei; au tăbărât în Valea Terebinților și s-au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor. 3Filistenii se așezaseră pe un munte deoparte, și Israel, pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea. 4Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. 5Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. 6Avea niște tureci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri. 7Coada suliței lui era ca un sul de țesut și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. 8Filisteanul s-a oprit și, vorbind oștilor lui Israel așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se coboare împotriva mea! 9Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri, dar, dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji.” 10Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel! Dați-mi un om ca să mă lupt cu el.” 11Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului și s-au înspăimântat, și au fost cuprinși de o mare frică.

David și Goliat

12Și David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, el era bătrân, înaintat în vârstă. 13Cei trei fii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întâiul născut din cei trei fii ai lui care porniseră la război se numea Eliab, al doilea Abinadab și al treilea Șama. 14David era cel mai tânăr. Și, când cei trei mai mari au urmat pe Saul, 15David a plecat de la Saul și s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său. 16Filisteanul înainta dimineața și seara și s-a înfățișat astfel timp de patruzeci de zile. 17Isai a zis fiului său David: „Ia pentru frații tăi efa aceasta de grâu prăjit și aceste zece pâini și aleargă în tabără, la frații tăi; 18du și aceste zece cașuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă frații tăi sunt bine și să-mi aduci vești temeinice. 19Ei sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în Valea Terebinților, în război cu filistenii.” 20David s-a sculat dis-de-dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile și a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oștirea pornise să se așeze în șiruri de bătaie și scotea strigăte de război. 21Israel și filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, oștire către oștire. 22David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe frații săi de sănătate. 23Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oștiri, ieșind afară din șirurile filistenilor. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le-a auzit. 24La vederea acestui om, toți cei din Israel au fugit dinaintea lui și i-a apucat o mare frică. 25Fiecare zicea: „Ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogății, îi va da de nevastă pe fiică-sa și va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” 26David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta și va lua ocara de asupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui viu?” 27Poporul, spunând din nou aceleași lucruri, i-a zis: „Așa și așa se va face aceluia care-l va omorî.” 28Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceștia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu și cui ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.” 29David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?” 30Și s-a întors de la el ca să vorbească cu altul și i-a pus aceleași întrebări. Poporul i-a răspuns ca și întâiași dată. 31Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute. 32David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.” 33Saul a zis lui David: „Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acesta, căci tu ești un copil, și el este un om războinic din tinerețea lui.” 34David a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Și, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, 35alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. 36Așa a doborât robul tău leul și ursul, și cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu.” 37David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” Și Saul a zis lui David: „Du-te și Domnul să fie cu tine!” 38Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu o platoșă. 39David a încins sabia lui Saul peste hainele lui și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea.” Și s-a dezbrăcat de ea. 40Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mână, a înaintat împotriva filisteanului. 41Filisteanul s-a apropiat puțin câte puțin de David și omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui. 42Filisteanul s-a uitat și, când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai și cu fața frumoasă. 43Filisteanul a zis lui David: „Ce, sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Și, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, 44a adăugat: „Vino la mine și voi da carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului.” 45David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. 46Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. 47Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre.” 48Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului. 49Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe filistean în frunte și piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. 50Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât, fără să aibă sabie în mână. 51A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă. 52Și bărbații lui Israel și Iuda au dat chiote și au pornit în urmărirea filistenilor până în vale și până la porțile Ecronului. Filistenii, răniți de moarte, au căzut pe drumul care duce la Șaaraim, până la Gat și până la Ecron. 53Și copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor și le-au jefuit tabăra. 54David a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalim și a pus armele filisteanului în cortul său. 55Când a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oștirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe sufletul tău, împărate, că nu știu.” 56„Întreabă dar al cui fiu este tânărul acesta”, a zis împăratul. 57Și, când s-a întors David după ce omorâse pe filistean, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. 58Saul i-a zis: „Al cui fiu ești, tinere?” Și David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, Betleemitul.”

Romani 15

Cei tari să îngăduie pe cei slabi

1Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine. 2Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. 3Căci și Hristos nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.” 4Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. 5Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți aceleași simțăminte unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus, 6pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. 7Așadar primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.

Hristos a întărit făgăduințele

8Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu și să întărească făgăduințele date părinților 9și ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre neamuri și voi cânta Numelui Tău.” 10Este zis iarăși: „Veseliți-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui.” 11Și iarăși: „Lăudați pe Domnul, toate neamurile; slăviți-L, toate noroadele.” 12Tot astfel, și Isaia zice: „Din Iese va ieși o Rădăcină, care se va scula să domnească peste neamuri, și neamurile vor nădăjdui în El.” 13Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!

Pavel despre slujba lui

14În ce vă privește pe voi, fraților, eu însumi sunt încredințat că sunteți plini de bunătate, plini și de orice fel de cunoștință și, astfel, sunteți în stare să vă sfătuiți unii pe alții. 15Totuși, ici-colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, 16ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfânt. 17Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18Căci n-aș îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, 19fie prin puterea semnelor și a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Așa că, de la Ierusalim și țările de primprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosință Evanghelia lui Hristos. 20Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, 21după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște.”

Planurile apostolului

22Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi. 23Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă țină pe aceste meleaguri și fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi, 24nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, și să fiu însoțit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorința de a fi stat la voi. 25Acum, mă duc la Ierusalim să duc niște ajutoare sfinților. 26Căci cei din Macedonia și Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim. 27Negreșit, au avut bunătatea, dar era și o datorie față de ei, pentru că, dacă neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovnicești, este de datoria lor să-i ajute și ele cu bunurile lor pământești. 28După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta și le voi încredința aceste daruri, voi pleca în Spania și voi trece pe la voi. 29Știu că, dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos. 30Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine, 31ca să fiu izbăvit de răzvrătiții din Iudeea și pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim să fie bine primită de sfinți; 32și astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu și să mă răcoresc puțin în mijlocul vostru. 33Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toți! Amin.