top of page

28 Octombrie

acum 55 de minute
9 min de citit

Evrei 13, Deuter. 31, Leviticul 4, Osea 14




Evrei 13

1Stăruiți în dragostea frățească. 2Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri. 3Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup. 4Căsătoria să fie ținută în toată cinstea și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. 5Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” 6Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” 7Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința! 8Isus Hristos este același ieri și azi și în veci! 9Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 10Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort. 11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără”. 12De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13Să ieșim dar afară din tabără la El și să suferim ocara Lui. 14Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. 17Ascultați de mai-marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos. 18Rugați-vă pentru noi, căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. 19Mai ales vă rog cu stăruință să faceți lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând. 20Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, 21să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui și să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. 22Vă rog, fraților, să primiți bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt. 23Să știți că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd. 24Spuneți sănătate tuturor mai-marilor voștri și tuturor sfinților. Cei din Italia vă trimit sănătate. 25Harul să fie cu voi cu toți! Amin.


Deuteronomul 31

CELE DIN URMĂ CUVINTE ALE LUI MOISE

CAPITOLELE 31—34

(Ioan 14—17.)

Iosua

1Moise s-a dus și a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel: 2„Astăzi”, le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani. Nu voi mai putea merge în fruntea voastră, și Domnul mi-a zis: ‘Tu să nu treci Iordanul!’ 3Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuși înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta și vei pune stăpânire pe ele. Iosua va merge înaintea ta, cum a spus Domnul. 4Domnul va face neamurilor acestora cum a făcut lui Sihon și Og, împărații amoriților, și țării lor, pe care a nimicit-o. 5Domnul vi le va da în mână și le veți face după poruncile pe care vi le-am dat. 6Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa.” 7Moise a chemat pe Iosua și i-a zis în fața întregului Israel: „Întărește-te și îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în țara pe care Domnul a jurat părinților lor că le-o va da și tu îi vei pune în stăpânirea ei. 8Domnul Însuși va merge înaintea ta, El Însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta!”

Să citească legea

9Moise a scris legea aceasta și a încredințat-o preoților, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului, și tuturor bătrânilor lui Israel. 10Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare șapte ani, pe vremea anului iertării, la Sărbătoarea Corturilor, 11când tot Israelul va veni să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El, să citești legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor. 12Să strângi poporul, bărbații, femeile, copiii și străinul care va fi în cetățile tale, ca să audă și să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, să păzească și să împlinească toate cuvintele legii acesteia. 13Pentru ca și copiii lor, care n-o vor cunoaște, s-o audă și să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veți trăi în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul.” 14Domnul a zis lui Moise: „Iată că se apropie clipa când vei muri. Cheamă pe Iosua și înfățișați-vă în cortul întâlnirii. Eu îi voi da poruncile Mele.” Moise și Iosua s-au dus și s-au înfățișat în cortul întâlnirii. 15Și Domnul S-a arătat în cort, într-un stâlp de nor: și stâlpul de nor s-a oprit la ușa cortului. 16Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinții tăi. Și poporul acesta se va scula și va curvi după dumnezeii străini ai țării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi și va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el. 17În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi și-Mi voi ascunde Fața de ei. El va fi prăpădit și-l vor ajunge o mulțime de rele și necazuri și atunci va zice: ‘Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?’ 18Și Eu Îmi voi ascunde Fața în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alți dumnezei. 19Acum, scrieți-vă cântarea aceasta. Învață pe copiii din Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, și cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. 20Căci voi duce pe poporul acesta în țara pe care am jurat părinților lui că i-o voi da, țară unde curge lapte și miere; el va mânca, se va sătura și se va îngrășa, apoi se va întoarce la alți dumnezei și le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti și va călca legământul Meu. 21Când va fi lovit atunci cu o mulțime de rele și necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată și pe care uitarea n-o va șterge din gura urmașilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată și azi, înainte chiar ca să-l fi dus în țara pe care am jurat că i-o voi da.” 22În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta și a învățat pe copiii lui Israel s-o cânte. 23Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, și a zis: „Întărește-te și îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în țara pe care am jurat că le-o voi da; și Eu Însumi voi fi cu tine.” 24După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia, 25a dat următoarea poruncă leviților, care duceau chivotul legământului Domnului: 26„Luați cartea aceasta a legii și puneți-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta. 27Căci eu îți cunosc duhul tău de răzvrătire și încăpățânarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiți voi împotriva Domnului cât trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cât mai răzvrătiți veți fi după moartea mea! 28Strângeți înaintea mea pe toți bătrânii semințiilor voastre și pe căpeteniile oștirii voastre; voi spune cuvintele acestea în fața lor și voi lua martor împotriva lor cerul și pământul. 29Căci știu că după moartea mea vă veți strica și vă veți abate de la calea pe care v-am arătat-o și, în cele din urmă, vă va ajunge nenorocirea, dacă veți face ce este rău înaintea Domnului, până acolo încât să-L mâniați prin lucrul mâinilor voastre.” 30Moise a rostit toate cuvintele cântării acesteia în fața întregii adunări a lui Israel:


Leviticul 4

Jertfele pentru ispășire

1Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2„Vorbește copiilor lui Israel și spune:

‘Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuie făcute, și anume: 3Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea și, prin aceasta, a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un vițel fără cusur, ca jertfă de ispășire pentru păcatul pe care l-a făcut. 4Să aducă vițelul la ușa cortului întâlnirii, înaintea Domnului, să-și pună mâna pe capul vițelului și să-l înjunghie înaintea Domnului. 5Preotul, care a primit ungerea, să ia din sângele vițelului și să-l aducă în cortul întâlnirii, 6să-și înmoaie degetul în sânge și să stropească de șapte ori înaintea Domnului, în fața perdelei dinăuntru a Sfântului Locaș. 7Apoi, preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, care este înaintea Domnului în cortul întâlnirii, iar tot celălalt sânge al vițelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile-de-tot, care este la ușa cortului întâlnirii. 8Să ia toată grăsimea vițelului adus ca jertfă de ispășire, și anume grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de ele, 9cei doi rărunchi și grăsimea de pe ei, de pe coapse, și prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Preotul să ia aceste părți, 10cum se iau de la vițelul adus ca jertfă de mulțumire, și să le ardă pe altarul pentru arderile-de-tot. 11Dar pielea vițelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele și balega lui, 12adică tot vițelul care a mai rămas, să le scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenușa, și să le ardă cu lemne pe foc; să fie arse pe grămada de cenușă.

Când toată adunarea a păcătuit

13Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie și fără să știe, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute și făcându-se astfel vinovată, 14și dacă păcatul săvârșit s-a descoperit, adunarea să aducă un vițel ca jertfă de ispășire, și anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii. 15Bătrânii adunării să-și pună mâinile pe capul vițelului înaintea Domnului și să înjunghie vițelul înaintea Domnului. 16Preotul care a primit ungerea să aducă din sângele vițelului în cortul întâlnirii, 17să-și înmoaie degetul în sânge și să stropească cu el de șapte ori înaintea Domnului, în fața perdelei dinăuntru. 18Să ungă cu sângele acesta coarnele altarului care este înaintea Domnului, în cortul întâlnirii, și să verse tot sângele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile-de-tot, care este la ușa cortului întâlnirii. 19Toată grăsimea vițelului s-o ia și s-o ardă pe altar. 20Cu vițelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu vițelul adus ca jertfă de ispășire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispășire pentru ei, și li se va ierta. 21Vițelul rămas să-l scoată apoi afară din tabără și să-l ardă ca și pe vițelul dintâi. Aceasta este o jertfă de ispășire pentru adunare.

Când păcătuiește o căpetenie

22Dacă o căpetenie a păcătuit făcând fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului Dumnezeului său lucruri care nu trebuie făcute și s-a făcut astfel vinovată 23și ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un țap fără cusur! 24Să-și pună mâna pe capul țapului și să-l înjunghie în locul unde se înjunghie arderile-de-tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispășire. 25Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei de ispășire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului pentru arderile-de-tot. 26Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulțumire. Astfel va face preotul pentru căpetenia aceea ispășirea păcatului lui, și i se va ierta. 27Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute și s-a făcut astfel vinovat 28și ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur pentru păcatul pe care l-a făcut. 29Să-și pună mâna pe capul jertfei de ispășire și s-o înjunghie în locul unde se înjunghie arderile-de-tot. 30Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului. 31Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulțumire, și s-o ardă pe altar, și ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispășirea pentru omul acesta, și i se va ierta. 32Dacă va aduce ca jertfă de ispășire un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur. 33Să-și pună mâna pe capul jertfei și s-o înjunghie ca jertfă de ispășire în locul unde se înjunghie arderile-de-tot. 34Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului. 35Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulțumire, și s-o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea păcatului pe care l-a săvârșit, și i se va ierta.


Osea 14

1Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta. 2Aduceți cu voi cuvinte de căință și întoarceți-vă la Domnul. Spuneți-I: „Iartă toate nelegiuirile, primește-ne cu bunăvoință, și Îți vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre. 3Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai și nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: ‘Dumnezeul nostru’. Căci la Tine găsește milă orfanul.” 4„Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei! 5Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul și va da rădăcini ca Libanul. 6Ramurile lui se vor întinde; măreția lui va fi ca a măslinului și miresmele lui, ca ale Libanului. 7Iarăși vor locui la umbra lui, iarăși vor da viață grâului, vor înflori ca via și vor avea faima vinului din Liban. 8Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta și-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde; de la Mine îți vei primi rodul.” 9Cine este înțelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înțeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte și cei drepți umblă pe ele, dar cei răzvrătiți cad pe ele.

 
 
 

Comentarii


bottom of page