Ezechiel 1

Chemarea lui Ezechiel

1În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, în timp ce mă aflam printre exilații de lângă râul Chebar, cerurile s-au deschis și am văzut vedenii dumnezeiești.

2În a cincea zi a lunii – era al cincilea an de exil al regelui Iehoiachin – 3Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara caldeenilor, lângă râul Chebar, și mâna Domnului a fost peste el acolo.

4M-am uitat și iată că un vânt năprasnic venea dinspre nord: era un nor mare și un foc strălucitor care scânteia de jur împrejur. La mijloc, în mijlocul focului, era ceva ca metalul lustruit. 5În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru ființe vii, a căror înfățișare era ca înfățișarea unui om. 6Fiecare avea câte patru fețe și câte patru aripi. 7Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui vițel, strălucind ca bronzul lustruit. 8Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părți, se afla câte o mână de om. Toate cele patru ființe vii aveau fețe și aripi. 9Aripile lor se atingeau una pe alta, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare mergea drept înainte.

10Înfățișarea fețelor lor era astfel: în partea dinainte, fiecare avea o față de om; în partea dreaptă, cele patru aveau o față de leu; în partea stângă, cele patru aveau o față de bou, iar în partea din spate, cele patru aveau o față de vultur. 11Așa arătau fețele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, și alte două aripi cu care își acoperea trupul. 12Fiecare mergea drept înainte: mergeau într-acolo unde le arăta duhul să meargă, iar în mersul lor, nu se întorceau. 13Asemănarea ființelor vii, înfățișarea lor, era ca niște cărbuni de foc aprinși, ca asemănarea unor torțe; focul umbla încoace și încolo printre ființele vii. Focul avea strălucire și din foc ieșeau fulgere. 14Ființele vii alergau și se întorceau, ca înfățișarea fulgerului.

15Mă uitam la aceste ființe vii și, iată că, pe pământ, în dreptul fiecărei ființe vii cu patru fețe, se afla câte o roată. 16Înfățișarea roților și lucrătura lor era ca aspectul crisolitului. Cele patru aveau aceeași asemănare; înfățișarea și lucrătura lor era asemenea unei roți în mijlocul altei roți. 17În timpul deplasării, ele puteau merge în toate cele patru direcții, fără să-și schimbe direcția în timpul mersului. 18Obezile lor erau înalte și stârneau teamă; obezile celor patru erau pline de ochi de jur împrejur.

19Când mergeau ființele vii, mergeau și roțile pe lângă ele, iar când se ridicau ființele vii de la pământ, se ridicau și roțile. 20Ele mergeau în direcția în care intenționa duhul să meargă, acolo unde dorea duhul să meargă, iar roțile se ridicau alături de ele, deoarece duhul ființelor vii era în roți. 21Când ele mergeau, mergeau și acestea; când ele se opreau, se opreau și acestea; iar când ele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile odată cu ele, deoarece duhul făpturilor era în roți.

22Deasupra capetelor acestor ființe vii se afla ceva asemănător unei întinderi de cristal strălucitor, care se răspândea în înălțime, deasupra capetelor lor. 23Dedesubtul întinderii, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre cealaltă, iar alte două aripi acopereau trupurile lor. 24Când porneau, am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul unor ape mari, ca glasul Celui Atotputernic, ca vuietul unei furtuni, ca zgomotul unei tabere cu ostași. Când ele se opreau, aripile lor se lăsau în jos.

25Și s-a auzit un glas de deasupra întinderii care era deasupra capetelor lor; când ele s-au oprit, aripile lor s-au lăsat în jos. 26În partea de sus a întinderii care era deasupra capetelor lor, se afla ceva precum înfățișarea pietrei de safir, în asemănarea unui tron, iar deasupra acestei asemănări de tron, în partea de sus, se afla cineva a cărui asemănare era ca înfățișarea unui om. 27De la ceea ce părea a fi brâul său, în sus, am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său, în jos, am văzut ceva ca înfățișarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare. 28Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Ea era înfățișarea asemănării gloriei Domnului. Când am văzut-o, m-am aruncat cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia Care vorbea.

Psalmii 37

Al lui David

1Nu te mânia din cauza răufăcătorilor

și nu-i invidia pe cei ce comit nedreptăți,

2căci ei se usucă repede ca iarba

și se veștejesc precum verdeața!

3Încrede-te în Domnul și fă binele!

Locuiește în țară și veghează să umbli în credincioșie.

4Găsește-ți plăcerea în Domnul

și El va împlini cererile inimii tale.

5Încredințează-ți calea în mâna Domnului,

încrede-te în El, și El va lucra.

6El va face să răsară dreptatea ta ca zorii

și cauza ta dreaptă ca miezul zilei.

7Taci înaintea Domnului și pune-ți speranța în El,

nu te mânia din cauza celui ce reușește pe calea lui,

a celui ce-și împlinește planurile lui rele.

8Renunță la mânie, părăsește furia!

Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău.

9Fiindcă răufăcătorii vor fi stârpiți,

dar cei ce-și pun speranța în Domnul vor moșteni țara.

10Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi;

te vei uita la locul unde era și nu va mai fi.

11Cei blânzi însă vor moșteni țara

și se vor bucura de belșug de pace!

12Cel rău face planuri împotriva celui drept,

scrâșnește din dinți împotriva lui.

13Dar Stăpânul râde de el,

căci știe că-i vine și lui ziua.

14Cei răi își scot sabia,

își încordează arcul,

ca să-l doboare pe cel sărac și pe cel nevoiaș,

să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.

15Sabia lor însă le va străpunge propriile inimi,

iar arcurile le vor fi zdrobite.

16Mai bun este puținul celui drept,

decât belșugul multor răi,

17căci brațele celor răi vor fi frânte,

dar Domnul îi sprijină pe cei drepți.

18 Domnul cunoaște zilele celor integri.

Moștenirea lor va fi pe vecie.

19Ei nu sunt făcuți de rușine în vreme rea,

iar în zile de foamete vor fi săturați.

20Însă cei răi vor pieri,

iar dușmanii Domnului

vor sfârși precum frumusețea pășunilor;

în fum vor sfârși.

21Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi,

cel drept însă arată bunăvoință și dă.

22Cei ce sunt binecuvântați de El vor moșteni țara,

dar cei ce sunt blestemați de El vor fi stârpiți.

23 Domnul întărește pașii omului,

atunci când Își găsește plăcere în calea lui.

24Când acesta cade, nu este doborât de tot,

căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.

25Din tinerețea mea și până la bătrânețe

n-am văzut vreun om drept părăsit,

nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea.

26Toată ziua el arată bunăvoință și dă cu împrumut,

iar urmașii lui sunt o binecuvântare.

27Întoarce-te de la rău și fă ce este bine!

Atunci vei locui în țară pentru totdeauna!

28Căci Domnul iubește dreptatea

și nu-Și părăsește credincioșii!

Ei sunt păziți întotdeauna,

dar urmașii celor răi vor fi nimiciți.

29Cei drepți vor moșteni țara

și vor locui în ea pentru totdeauna.

30Gura celui drept vestește înțelepciunea,

iar limba lui vorbește cu dreptate.

31El poartă în inimă Legea Dumnezeului său,

și, astfel, picioarele nu-i alunecă.

32Cel rău îl pândește pe cel drept,

căutând să-l omoare,

33însă Domnul nu-l lasă în mâna lui

și nu-l lasă să fie condamnat la judecata lui.

34Pune-ți speranța în Domnul

și păzește calea Lui,

iar El te va înălța ca să stăpânești țara

și vei vedea nimicirea celor răi!

35L-am văzut pe cel groaznic de rău,

întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în țara lui.

36Dar am trecut încă o dată pe acolo,

iată că nu mai era;

l-am căutat, dar nu l-am mai găsit.

37Uită-te la cel integru, privește-l pe cel drept,

căci omul pașnic are viitor!

38Răzvrătiții vor fi nimiciți cu toții;

viitorul celor răi va fi retezat.

39Dar ajutorul celor drepți vine de la Domnul;

El este refugiul lor în vreme de necaz.

40 Domnul îi ajută și îi scapă;

îi scapă de cei răi și îi salvează,

pentru că se adăpostesc în El.