Romani 2

Nepocăința iudeilor

1Așadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleași lucruri. 2Știm, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârșesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. 3Și crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârșesc astfel de lucruri și pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? 5Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, 6care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7Și anume va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea, 8și va da mânie și urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire. 9Necaz și strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 10Slavă, cinste și pace vor veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 11Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului. 12Toți cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, și toți cei ce au păcătuit având lege vor fi judecați după lege. 13Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiți neprihăniți. 14Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege, 15și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele. 16Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Iudeii nu se pot dezvinovăți

17Tu, care te numești iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, 18care cunoști voia Lui, care știi să faci deosebire între lucruri, pentru că ești învățat de Lege; 19tu, care te măgulești că ești călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20povățuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoștinței depline și al adevărului; 21tu deci, care înveți pe alții, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care propovăduiești: „Să nu furi”, furi? 22Tu, care zici: „Să nu preacurvești”, preacurvești? Tu, căruia ți-e scârbă de idoli, le jefuiești templele? 23Tu, care te fălești cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24„Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este scris.

Adevărata tăiere împrejur

25Tăierea împrejur, negreșit, este de folos, dacă împlinești Legea, dar, dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. 26Dacă deci cel netăiat împrejur păzește poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? 27Cel netăiat împrejur din naștere, care împlinește Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii și tăierea împrejur? 28Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu, și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. 29Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru, și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Psalmul 62

Către mai-marele cântăreților.

După Iedutun. Un psalm al lui David

1Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul;

de la El îmi vine ajutorul.

2Da, El este Stânca și Ajutorul meu,

Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.

3Până când vă veți năpusti asupra unui om,

până când veți căuta cu toții să-l doborâți

ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?

4Da, ei pun la cale să-l doboare din înălțimea lui:

le place minciuna;

cu gura binecuvântează, dar cu inima blestemă.(Oprire)

5Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu,

căci de la El îmi vine nădejdea!

6Da, El este Stânca și Ajutorul meu,

Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.

7Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea;

în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.

8Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El,

vărsați-vă inimile înaintea Lui!

Dumnezeu este adăpostul nostru.(Oprire)

9Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor!

Puși în cumpănă toți laolaltă, ar fi mai ușori decât o suflare.

10Nu vă încredeți în asuprire

și nu vă puneți nădejdea zadarnică în răpire;

când cresc bogățiile, nu vă lipiți inima de ele!

11O dată a vorbit Dumnezeu,

de două ori am auzit

că „puterea este a lui Dumnezeu”.

12A Ta, Doamne, este și bunătatea,

căci Tu răsplătești fiecăruia după faptele lui.

Isaia 52

1Trezește-te, trezește-te! Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ți hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă! Căci nu va mai intra în tine niciun om netăiat împrejur sau necurat. 2Scutură-ți țărâna de pe tine, scoală-te și șezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ți legăturile de la gât, fiică, roabă a Sionului! 3Căci așa vorbește Domnul: „Fără plată ați fost vânduți și nu veți fi răscumpărați cu preț de argint.” 4Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Odinioară, poporul Meu s-a coborât să locuiască pentru o vreme în Egipt, apoi asirianul l-a asuprit fără temei. 5Și acum, ce am să fac aici”, zice Domnul, „când poporul Meu a fost luat pe nimic? Asupritorii lui strigă de bucurie”, zice Domnul, „și cât e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu. 6De aceea, poporul Meu va cunoaște Numele Meu, de aceea va ști, în ziua aceea, că Eu vorbesc și zic: ‘Iată-Mă!’” 7Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!” 8Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalță glasul și strigă toți de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. 9Izbucniți cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie pe poporul Său și răscumpără Ierusalimul. 10Domnul Își descoperă brațul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. 11Plecați, plecați, ieșiți din Babilon! Nu vă atingeți de nimic necurat! Ieșiți din mijlocul lui! Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Domnului! 12Nu ieșiți cu grabă, nu plecați în fugă, căci Domnul vă va ieși înainte și Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea!

Ființa și lucrarea Robului Domnului

13„Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus. 14După cum pentru mulți a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor –, 15tot așa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui, împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.”

Ieremia 4

1„Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine”, zice Domnul, „dacă vei scoate urâciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci. 2Dacă vei jura: ‘Viu este Domnul!’ cu adevăr, cu neprihănire și cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvântate în El și se vor făli cu El.” 3Căci așa vorbește Domnul către oamenii din Iuda și din Ierusalim: „Desțeleniți-vă un ogor nou și nu semănați între spini! 4Tăiați-vă împrejur pentru Domnul, tăiați-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc și să se aprindă fără să se poată stinge din pricina răutății faptelor voastre!”

O năvălire străină

5Dați de știre în Iuda, vestiți la Ierusalim și spuneți: „Sunați din trâmbiță în țară! Strigați în gura mare și ziceți: ‘Strângeți-vă și haidem în cetățile întărite!’ 6Înălțați un steag spre Sion, fugiți și nu vă opriți! Căci de la miazănoapte aduc nenorocirea și un mare prăpăd.” 7Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, și-a părăsit locul, ca să-ți pustiască țara, să-ți dărâme cetățile și nimeni să nu mai locuiască în ele. 8De aceea, acoperiți-vă cu saci, plângeți și gemeți, căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi. 9„În ziua aceea”, zice Domnul, „împăratul și căpeteniile își vor pierde inima, preoții vor rămâne încremeniți și prorocii, uimiți.” 10Eu am zis: „Ah, Doamne Dumnezeule! Ai înșelat în adevăr pe poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: ‘Veți avea pace!’ Și totuși sabia le amenință viața.” 11În vremea aceea, se va zice poporului acestuia și Ierusalimului: „Un vânt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curățească grâul. 12Ci un vânt năprasnic vine de acolo până la Mine! Acum le voi rosti hotărârea!” 13„Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carele lui sunt ca un vârtej, caii lui sunt mai ușori decât vulturii. Vai de noi, căci suntem prăpădiți!” 14Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta? 15Căci un glas care pornește de la Dan și vestește nenorocirea o vestește de la muntele lui Efraim. 16„Spuneți lucrul acesta neamurilor, faceți-l cunoscut Ierusalimului. Vin niște împresurători dintr-o țară depărtată și strigă împotriva cetăților lui Iuda. 17Ca cei ce păzesc un ogor, ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea”, zice Domnul. 18„Acesta este rodul căilor și faptelor tale, este vina răutății tale, dacă este așa de amar și te pătrunde până la inimă.” 19Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiței și strigătul de război. 20Se vestește dărâmare peste dărâmare, căci toată țara este pustiită; colibele îmi sunt pustiite deodată și corturile, într-o clipă! 21Până când voi vedea steagul fâlfăind și voi auzi sunetul trâmbiței? 22„Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaște; sunt niște copii fără minte și lipsiți de pricepere; sunt meșteri să facă răul, dar nu știu să facă binele.” 23Mă uit la pământ, și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri, și lumina lor a pierit! 24Mă uit la munți, și iată că sunt zguduiți și toate dealurile se clatină! 25Mă uit, și iată că nu este niciun om și toate păsările cerurilor au fugit! 26Mă uit, și, iată, Carmelul este un pustiu și toate cetățile sale sunt nimicite înaintea Domnului și înaintea mâniei Lui aprinse! 27Căci așa vorbește Domnul: „Toată țara va fi pustiită, dar nu o voi nimici de tot. 28Din pricina aceasta, țara este în jale și cerurile sus sunt întunecate, căci Eu am zis, am hotărât lucrul acesta, și nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce. 29La vuietul călăreților și arcașilor, toate cetățile fug; se ascund în păduri și se suie pe stânci; toate cetățile sunt părăsite, nu mai au locuitori. 30Și tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îți vei sulemeni ochii, dar degeaba te vei înfrumuseța: ibovnicii tăi te disprețuiesc și vor să-ți ia viața. 31Căci Eu aud niște țipete ca ale unei femei în chinurile nașterii, țipete de durere ca la cea dintâi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină și întinde mâinile zicând: ‘Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigașilor!’

Iosua 5

Tăierea împrejur

1Când au auzit toți împărații amoriților de la apusul Iordanului și toți împărații canaaniților de lângă mare că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel până am trecut, li s-a tăiat inima și au rămas îngroziți înaintea copiilor lui Israel. 2În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: „Fă-ți niște cuțite de piatră și taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.” 3Iosua și-a făcut niște cuțite de piatră și a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot. 4Iată pricina pentru care i-a tăiat Iosua împrejur. Tot poporul ieșit din Egipt, bărbații, toți oamenii de luptă muriseră în pustie, pe drum, după ieșirea lor din Egipt. 5Tot poporul acela ieșit din Egipt era tăiat împrejur, dar tot poporul născut în pustie, pe drum, după ieșirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur. 6Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustie până la nimicirea întregului neam de oameni de război care ieșiseră din Egipt și care nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă țara pe care jurase părinților lor că le-o va da, țară în care curge lapte și miere. 7În locul lor a ridicat pe copiii lor; și Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiați împrejur, pentru că nu-i tăiaseră împrejur pe drum. 8După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără până la vindecare.

Prăznuirea Paștelor. Mana încetează

9Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Și locului aceluia i-au pus numele Ghilgal (Prăvălire) până în ziua de azi. 10Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal și au prăznuit Paștele în a paisprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului. 11A doua zi de Paște au mâncat din grâul țării, azimi și boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mâncat. 12Mana a încetat a doua zi de Paște, când au mâncat din grâul țării. Copiii lui Israel n-au mai avut mană, ci au mâncat din roadele țării Canaanului în anul acela.

Descoperirea dumnezeiască

13Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el și i-a zis: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?” 14El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?” 15Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Și Iosua a făcut așa.