9 Februarie 2024

GENEZA 42 - MARCU 12

GENEZA 42

Frații lui Iosif

1Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce stați și vă uitați unii la alții?” 2Și a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâți-vă și cumpărați-ne grâu de acolo, ca să trăim și să nu murim.” 3Zece frați ai lui Iosif s-au coborât în Egipt ca să cumpere grâu. 4Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire. 5Fiii lui Israel au venit să cumpere și ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru același lucru, căci în Canaan era foamete.

Întâia călătorie a fiilor lui Iacov în Egipt

6Iosif era mai-mare în țară; el vindea grâu la tot poporul din țară. Frații lui Iosif au venit și s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui. 7Iosif, cum a văzut pe frații săi, i-a cunoscut, dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru și le-a zis: „De unde veniți?” Ei au răspuns: „Venim din țara Canaan ca să cumpărăm merinde.” 8Iosif a cunoscut pe frații săi, dar ei nu l-au cunoscut. 9Iosif și-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei și le-a zis: „Voi sunteți iscoade; ați venit numai ca să cercetați locurile slabe ale țării.” 10Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu, robii tăi au venit să cumpere hrană. 11Noi toți suntem fiii aceluiași om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.” 12El le-a zis: „Ba nu, ați venit să cercetați locurile slabe ale țării.” 13Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece frați, fii ai aceluiași om, din țara Canaan; și, iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viață.” 14Iosif le-a zis: „V-am spus că sunteți iscoade. 15Iată cum veți fi încercați. Pe viața lui Faraon că nu veți ieși de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr! 16Trimiteți pe unul din voi să aducă pe fratele vostru, iar voi rămâneți la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare și voi ști dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viața lui Faraon că sunteți niște iscoade.” 17Și i-a aruncat pe toți trei zile în temniță. 18A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceți lucrul acesta, și veți trăi. Eu mă tem de Dumnezeu! 19Dacă sunteți oameni de treabă, să rămână unul din frații voștri închis în temnița voastră, iar ceilalți plecați, luați grâu ca să vă hrăniți familiile 20și aduceți-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare și să scăpați de moarte.” Și așa au făcut. 21Ei au zis atunci unul către altul: „Da, am fost vinovați față de fratele nostru, căci am văzut neliniștea sufletului lui când ne ruga, și nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.” 22Ruben a luat cuvântul și le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceți o astfel de nelegiuire față de băiatul acesta? Dar n-ați ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.” 23Ei nu știau că Iosif îi înțelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci. 24Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors și le-a vorbit, apoi a luat dintre ei pe Simeon și a pus să-l lege cu lanțuri în fața lor.

Întoarcerea fraților lui Iosif

25Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui și să li se dea merinde pentru drum. Și așa s-a făcut. 26Ei și-au încărcat grâul pe măgari și au plecat. 27Unul dintre ei și-a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului în locul unde au rămas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului 28și a zis fraților săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi și iată-l în sacul meu.” Atunci li s-a tăiat inima și au zis unul altuia, tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?” 29S-au întors la tatăl lor Iacov, în țara Canaan, și i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis: 30„Omul acela, care este domnul țării, ne-a vorbit aspru și ne-a luat drept iscoade. 31Noi i-am spus: ‘Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade. 32Suntem doisprezece frați, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, și cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în țara Canaan.’ 33Și omul acela, care este domnul țării, ne-a zis: ‘Iată cum voi cunoaște dacă sunteți oameni de treabă. Lăsați la mine pe unul din frații voștri, luați merinde pentru familiile voastre, plecați 34și aduceți-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi ști astfel că nu sunteți iscoade, ci sunteți oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru și veți putea să străbateți țara în voie.’” 35Când și-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei și tatăl lor au văzut legăturile cu argintul și s-au temut. 36Tatăl lor Iacov le-a zis: „Voi mă lipsiți de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este și voiți să luați și pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!” 37Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei dacă nu-ți voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea și ți-l voi aduce înapoi.” 38Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit și el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceți, cu durere îmi veți coborî perii mei cei albi în Locuința morților.”

MARCU 12

Pilda vierilor

1Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.

„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară. 2La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei. 3Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4A trimis iarăși la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap și l-au batjocorit. 5A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât. 6Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis și pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el. 7Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moștenitorul, veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră.’ 8Și au pus mâna pe el, l-au omorât și i-au aruncat trupul afară din vie. 9Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia și via o va da altora. 10Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; 11Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri’?” 12Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat.

Birul Cezarului

13Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni ca să-L prindă cu vorba. 14Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? 15Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd.” 16I-au adus un ban, și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. 17Atunci, Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.

Despre înviere

18Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare: 19„Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: ‘Dacă moare fratele cuiva și-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.’ 20Erau dar șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit fără să lase urmaș. 21Al doilea a luat de nevastă pe văduvă și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea. 22Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia. 23La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.” 24Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26În ceea ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov’? 27Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”

Cea mai mare poruncă

28Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” 29Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’ 30și ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. 31Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El 33și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.” 34Isus a văzut că a răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

Al cui fiu este Hristosul?

35Pe când învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis:

‘Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»’

37 Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?” Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

Mustrarea cărturarilor

38În învățătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe. 39Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe; 40casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”

Văduva săracă

41Isus ședea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult. 42A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un gologan. 43Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie, 44căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”