top of page

9 Octombrie

ree

Ezechiel 42, Psalmi 92




Ezechiel 42

Camerele preoților

1Apoi m-a scos în curtea exterioară, în partea de nord, și m-a dus la camerele dinaintea locului gol și dinaintea clădirii din partea de nord. 2Partea din față a clădirii, a cărei poartă dădea spre nord, avea o lungime de o sută de coți și o lățime de cincizeci de coți. 3De-a lungul celor douăzeci de coți ai curții interioare și în fața pavimentului curții exterioare, se aflau galerii pe cele trei niveluri, una în dreptul celeilalte. 4În fața camerelor era un pasaj interior, lat de zece coți și lung de o sută de coți, iar ușile acestora dădeau înspre nord. 5Camerele de sus erau mai înguste, deoarece galeriile ocupau mai mult din spațiul lor decât din spațiul celor de la nivelurile de jos și de mijloc ale clădirii. 6Camerele de la al treilea nivel nu aveau stâlpi, așa cum avea curtea, astfel că, începând de jos, ele erau mai mici decât cele de la nivelurile de jos și de mijloc. 7Paralel cu camerele, înspre curtea exterioară, se afla un zid exterior care se întindea în fața camerelor, pe o lungime de cincizeci de coți. 8Lungimea șirului de camere din curtea exterioară era de cincizeci de coți, în timp ce lungimea celor din fața clădirii principale era de o sută de coți. 9Primul nivel de camere avea o intrare în partea de est, cum se vine la ele dinspre curtea exterioară.

10În partea de sud, de-a lungul zidului curții exterioare, în dreptul locului gol și în dreptul clădirii, erau și acolo camere, 11cu un pasaj înaintea lor. Ele aveau aspectul camerelor din partea de nord, și aveau aceeași lungime și lățime. Toate ieșirile lor, dimensiunile lor și ușile lor erau ca ale celorlalte. 12Tot așa erau și ușile camerelor dinspre sud. Era o ușă la capătul pasajului, care se afla în fața zidului dinspre est, prin care se intra în camere.

13El mi-a zis: „Camerele din nord și camerele din sud, din fața curții, sunt camerele sfinte unde vor mânca lucrurile preasfinte preoții care se apropie de Domnul. Acolo vor pune lucrurile preasfinte, darurile de mâncare, jertfele pentru păcat și jertfele pentru vină, căci este un loc sfânt. 14Când preoții vor intra, ei nu vor avea voie să iasă din Locul Sfânt în curtea exterioară, fără ca să-și fi lăsat acolo hainele cu care au slujit, căci sunt sfinte. Ei se vor îmbrăca în alte haine și numai după aceea se vor apropia de curtea care este pentru popor“.

15Când a terminat de măsurat partea interioară a Casei, m-a condus afară pe poarta de est și a măsurat de jur împrejur. 16A măsurat partea de est cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. 17A măsurat partea de nord cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. 18A măsurat și partea de sud cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. 19S-a întors spre partea de vest, a măsurat-o cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. 20A măsurat zidul celor patru părți de jur împrejur; lungimea era de cinci sute de coți, iar lățimea tot de cinci sute de coți. El separa ce este sfânt de ce este obișnuit.


Psalmii 92

Un psalm. O cântare. Pentru Sabat.

1Bine este să se aducă mulțumiri Domnului,

să se cânte spre lauda Numelui Tău, Preaînalte,

2să se vestească dimineața îndurarea Ta

și credincioșia Ta – noaptea,

3cu lira cea cu zece coarde, cu harfa

și în sunet de liră.

4Căci Tu mă înveselești, Doamne, prin ceea ce înfăptuiești;

la lucrările mâinilor Tale strig de bucurie!

5Ce mărețe sunt lucrările Tale, Doamne!

Cât de adânci sunt gândurile Tale!

6Omul fără minte nu cunoaște acest lucru

și cel nesăbuit nu-l înțelege.

7Cei răi înmuguresc ca iarba

și toți cei ce comit nelegiuiri înfloresc,

dar numai ca să fie nimiciți pe vecie.

8Însă Tu, Doamne, ești înălțat pe vecie!

9Căci iată-i pe dușmanii Tăi, Doamne. Iată, dușmanii Tăi pier!

Sunt îndepărtați toți cei ce comit nelegiuiri!

10Mie însă îmi dai putere ca bivolului sălbatic;

sunt uns cu ulei proaspăt.

11Ochiul meu a privit la prăbușirea celor ce mă pândeau,

a celor ce se ridicau împotriva mea,

iar urechile mele au auzit cum au fost zdrobiți răufăcătorii.

12Cel drept înmugurește ca palmierul

și crește precum cedrul din Liban.

13Cei sădiți în Casa Domnului,

înmuguresc în curțile Dumnezeului nostru.

14Ei rodesc până la bătrânețe,

sunt plini de sevă și de verdeață,

15ca să proclame că Domnul este drept,

El, Stânca mea în Care nu există nedreptate!



 
 
 

Comentarii


bottom of page